ANUL IV - Aparitie trimestrialã
Nr. 10 - 2004
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

• Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu
• Satul românesc este rezultatul unei treditii milenare – Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier
• Povestea caselor bãtrânesti – Mircea Teca
• Puritate - Virgil Carianopol
• Sãrbãtoarea Dragobetelui – Drd. Andreea Schiopu-Pally
• Profil – Carmen Cãtãlina Toma
• Scriitori români cu satul în glas – Mircea Bârsilã
• Tragedia deposedãrii – Cadoul sirenei - Fevronia Novac - Canada
• Am vãzut îngerul în marmurã – reportaj de Elisaveta Novac
• O perspectivã lingvisticã a satului românesc – Prof. emerit Charles Carlton - Universitatea din Rochester
• Poeme cu îngeri– Rainer Maria Rilke

POEME CU ÎNGERI

RAINER MARIA RILKE

Pietà

Ci iar îti vãd picioarele Iisuse
care erau de-adolescent atunci când eu
le-am descãltat sfios si le-am spãlat
si nãucit rãmase visul meu
ca în mãrãcinis, un alb vânat !

Iar trupul tãu nicicând iubit, azi, iatã,
îl vãd în marea noapte de iubire ;
nu ne-am culcat alãturi niciodatã
si azi îti simt vegherea lângã mine.

Vãd mâinile-Ti cât sunt de sfâsiate,
Iubite, nu de mine-au fost muscate, ba ;
dar inima deschisã în eternitate
poartã va fi, prin care voi intra.

Esti obosit, cu buzele rãpuse
de setea uriasã ce vrea sã Te rãpunã,
o, ceasul nostru s-a-ntâlnit, Iisuse
si pururea petrecem împreunã.

Mult îngerul meu l-am tinut cu sila,
si-n bratele mele sãrãcise tare,
el se fãcu mic, iar eu m-am fãcut mare,
si deodatã eu am fost mila
si el doar o rugã tremurãtoare.

Atunci cerurile lui înapoi i le-am dat,
el îmi lãsã ce-i prejmã, din preajmã dispãrând,
el învãtã plutirea, eu viata-am învãtat
si ne recunoscurãm din nou, încet si blând.

Totdeauna în patria vietii,
în diminetile frumusetii -
copilãria-mi palã ce-mi zâmbeste
îngerului meu îi vorbeste -
în rugãciune cu mâinile împreunate
lângã frumosul vesmânt si lângã
bunãtate
el vesnic mã va binecuvânta -
de îl voi uita
mi se va ivi în tainice vise,
milos mã va chema de departe
si îl voi revedea
alb chiparos
cu aripa strânsã la spate…

Îmi trãiesc viata în cercuri ce cresc
ce peste lucruri se-ntind si trec,
pe cel din urmã poate cã nu-l împlinesc,
dar vreau si pe el sã-l încerc.

În jurul Domnului, turlã strãbunã,
mã rotesc de milenii mereu
si tot nu stiu încã : sunt soim, o furtunã,
sau un cântec mare si greu.

•••

Stinge-mi lumina ochilor : Te pot vedea
acoperã-mi urechile : Te-aud usor,
fãrã picioare cãtre Tine pot umbla,
si fãrã gurã pot sã te implor.
Frânge-mi în douã bratele, la fel
Te va cuprinde inima-mi, în loc ;
opreste-mi inima si creierul va bate,
iar de-mi vei azvârli în creier foc,
pe sânge Te voi duce mai departe.

Orã, mã lasi, te duci în larg.
Si mã rãneste aripa-ti grea.
Singur cu vorbele ce pot sã fac ?
Cu noaptea mea ? Cu ziua mea ?

Iubitã n-am, nici casã ca sã stau,
si nici un loc în care sã trãiesc.
Si orice lucruri cãrora mã dau,
Devin bogate si mã cheltuiesc.