ANUL
IV - Aparitie trimestrialã |
||
Din sumar: • Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu |
MARIN PREDA • Un scriitor nu poate cunoaste decât o singurã viatã, un singur destin. • Nu mã gândesc decât la tatãl meu si la felul cum si-a sfârsit viata. • De ce-or fi râzând acesti oameni care nu mai sunt tãrani, dar locuiesc totusi la tarã ? • Nu-i putem trimite înapoi la vitele lor de la tarã ? • Dintre ei trebuie sã iasã scriitorul care sã le cânte viata, sã le înfãtiseze obiceiurile. În Imposibila întoarcere se vorbeste despre disparitia unei categorii sociale (sau despre modificarea ei radicalã) si despre faptul cã revenirea la ceea ce a fost nu mai e cu putintã. Deci piere tãrãnimea traditionalã. Dar tãranul, omul care a fost cândva reprezentantul acestei categorii, nu moare, ci devine altceva. Ce devine ? (…) Dumneavoastrã în Morometii, în Imposibila întoarcere, în Marele singuratic, sunteti poetul unei grandioase disparitii. Al unei morti. Moare tãrãnimea traditionalã, reprezentatã prin Ilie Moromete si nu numai prin el. Altceva apare în loc si nu o datã acest „altceva” are o înfãtisare desconcertantã. E o tragedie sau o tragicomedie ? Sunteti poetul unei tragedii sau al unei tragicomedii ?” (Florin Mugur) Eu nu mã gândesc niciodatã decât la ceea ce am cunoscut si la ceea ce am trãit direct. Consider cã numai asta are valoare. Ceea ce au trãit altii are valoare numai pentru ei. Nu mã gândesc decât la tatãl meu si la felul cum si-a sfârsit viata, în zilele noastre. Dupã el, pentru mine nu mai e nimic. Dacã dupã el urmeazã în lumea lui o tragedie, sau o tragicomedie, asta este o întrebare la care trebuie sã rãspundã altii, cei care au trãit acest „dupã” la fata locului, acolo unde existã mirese tinere cu miri tineri. Dintre ei trebuie sã iasã scriitorul care sã le cânte viata, sã le înfãtiseze obiceiurile. Sã arate el ce fel de haine au, ce încaltã, ce poartã pe cap, pãlãrii sau bãsti mici care nu se deosebesc de forma capului. Sã spunã dacã se duc la casa miresei cu acele bãsti cu care i-am vãzut eu în ultimii ani, sau se duc cu capul gol, cu pãrul liber, dacã miresele sunt sau nu de nailon si dacã petrecerea care are loc este o petrecere adevãratã, unicã pentru cei doi, sau o petrecere în care musafirii trebuie sã bage mâna în buzunar, sã scoatã bani, sã plãteascã. Pentru mine, toate aceste împrejurãri nu mai au nici o semnificatie. Si nici nu sunt cel chemat sã le gãseascã întelesul. Un scriitor nu poate cunoaste decât o singurã viatã, un singur destin, destinul unei clase sau al unei categorii sociale mai restrânse. Încercarea lui de a afla mai multe, dincolo de ceea ce a trãit si a cunoscut, este, cred eu, foarte riscantã. Nu stiu ce lume se naste. Este o lume mai bunã ? Este o lume în pragul unei noi civilizatii, al unor noi orizonturi ? asta rãmâne sã vedem. Cei care se uitã înapoi vãd totdeauna cu ochi rãi prezentul ? In ce priveste viata tãranilor, eu m-am uitat deseori înapoi. Se poate afirma cã nu vãd bine prezentul tãranilor ? Iatã, de pildã, acum s-a fãcut toamnã, frunzele galbene au început sã cadã peste orasul nostru si deodatã, în luna octombrie, au venit si ploile.(…) Nesfârsite, exasperante, mai rãu decât bacoviene, ploi care te fac sã azi materia plângând si-ti dau sentimentul cã tot ceea ce noi,... [top] |