Din sumar:
• Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu
• Satul românesc este rezultatul unei treditii milenare – Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier
• Povestea caselor bãtrânesti – Mircea Teca
• Puritate - Virgil Carianopol
• Sãrbãtoarea Dragobetelui – Drd. Andreea Schiopu-Pally
• Profil – Carmen Cãtãlina Toma
• Scriitori români cu satul în glas – Mircea Bârsilã
• Tragedia deposedãrii – Cadoul sirenei - Fevronia Novac - Canada
• Am vãzut îngerul în marmurã – reportaj de Elisaveta Novac
• O perspectivã lingvisticã a satului românesc – Prof. emerit Charles Carlton - Universitatea din Rochester
• Poeme cu îngeri– Rainer Maria Rilke |
ÎNTOARCEREA FIULUI CĂTRE SAT
- urmare din pagina 5 -
• Din punct de vedere religios, ochiul este o conotatie în care descoperim simbolul Duhului Sfânt care păzea casa de primejdii.
Adică erau niste lucruri deosebit de interesante si valoroase prin ceea ce priveste obiceiurile, în ceea ce priveste gândirea asezărilor fată de ceea ce întâlnim în zilele de a azi. Astăzi s-au pierdut multe din datinile si obiceiurile vechi, nu atât prin faptul că au fost impuse de cineva, stiti impunerea se face fată de intreaga societate. Traditia însă e o mostenire pe care dacă vrea omul o primeste si o duce către urmasi, de nu o pierde si o pierde definitiv, cum s-a întâmplat si nu numai la români.
• Vorbiti-ne despre satele pe care le-ati văzut în lumea largă, pe unde ati călătorit.
Vă spun, să stiti, că este o viată deosebită în satul românesc fată de alte sate. Am văzut multe sate si în Bulgaria, am văzut si în Rusia, în Cehia, am văzut multe. In Cehia am văzut multe sate, în Cehia au o altă traditie mai deosebită, la ei curentul constructiilor sătesti a avut o altă dezvoltare cental europeană, unde barocul tărănesc în contructie a prins foarte, foarte mult. Si sunt ulite întregi de sat numai cu case în baroc tărănesc. Si la noi, să stiti, în vestul tării, avem multe sate, dar barocul tărănesc nu a avut aceeasi dezvoltare ca si casele traditionale românesti, totusi părerea mea este că acesta primit din afară, a prins mai putin în mentalitatea si în modul de a contrui la români, dar avem si noi astfel de lucruri.
• Dar năvala caselor de piatră din satele noastre, de unde are geneza ?
Năvala caselor de piatră este o chestiune destul de veche, nu-i nouă. Si romanii au avut casele de piatră, dar am să vă spun ceva în afara de ceea ce romanii n-au avut, iar românii au avut niste lucruri extraordinare de ingenioase si de interesante. De exemplu în interiorul casei, la români, din timpuri străvechi, am văzut si la Cetatea din Orheiul Vechi în Basarabia, paturi de pământ încălzite. În Câmpia Dunării, începând din partea Calafatului încoace pe toată lungimea Dunării până în Dobrogea au fost găsite astfel de paturi calde. Ce erau aceste paturi calde, niste înăltimi construite din pămant, iar focul se făcea în camera de alături iar în paturile acestea calde mergeau niste meandre de fum pe sub ele si ieseau afară. Acest lucru e ceva fantastic, să stiti, nu la multe popoare se poate întâlni. Dar mai mult, am întâlnit lavite calde. De exempu în Tristenicu, în Dobrogea, într-o casă, am găsit trei lavite calde, nu mai vorbesc că la Ostrov, în Dobrogea, am găsit o multime de paturi calde. Ce însemnau aceste lavite calde, tot asa, aveau cuptor, cuptorul orb, cum îi spuneau, care era într-o tindă, acolo se făcea focul si fumul tot asa mergea pe toată lungimea lavitei, iesea ,pe urmă, pe cos afară, pe ogeac si era confortabil că intotdeaunaei, iarna, nu sufereau nici de frig si nici de umezeala de afară. Era o chestiune deosebit de importantă si interesantă. Acesta e un lucru pe care eu il socotesc oarecum traditional, dar care a început să se piardă. Oamenii renuntă la asta, am urmărit si în lumea romană, ei nu aveau asa ceva, ei aveau paturi, ori patul e mult mai simplu de făcut decât o constructie din aceasta complicată, cum sunt paturile si lavitele calde.
Elisaveta Novac
[top] Poeme despre sat
Toma Grigore
Distante
Să-mi apropii satul. Un gest de vointă
e în depărtare ca un punct pierdut –
glasul se porneste dar ajunge mut,
părăsit în mine: fiintă nefiintă.
Un copil îmi face semn cu nerăbdare
să cobor în vreme unde este-un loc
numai pentru mine. Nu pot să mă-ntorc –
între noi vuieste o adâncă mare.
Satul de aseară nu mai este-al meu,
nu numai pe fată si-a pus noi vopsele ;
nu se mai îndură suflete-ntre ele
numai ca străinii ne-om primi mereu.
[top] Vreau să vorbesc cu tine
Vreau să stau de vorbă cu tine
dar uit mereu ce vreau anume să-ti spun –
precum în cer, în casa noastră e bine,
până si gustul tăcerii e bun.
Vreau să stau de vorbă cu tine –
o, de mi-as aminti ce-as fi vrut să-si spun.
Îti spun, iată, că esti ca si mine :
om foarte rău, om foarte bun.
[top] |
Imagini
din aceastã paginã
Ioana Iacob, Sc. Gen. Albesti
|
