ANUL IV - Aparitie trimestrialã
Nr. 10 - 2004
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

• Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu
• Satul românesc este rezultatul unei treditii milenare – Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier
• Povestea caselor bãtrânesti – Mircea Teca
• Puritate - Virgil Carianopol
• Sãrbãtoarea Dragobetelui – Drd. Andreea Schiopu-Pally
• Profil – Carmen Cãtãlina Toma
• Scriitori români cu satul în glas – Mircea Bârsilã
• Tragedia deposedãrii – Cadoul sirenei - Fevronia Novac - Canada
• Am vãzut îngerul în marmurã – reportaj de Elisaveta Novac
• O perspectivã lingvisticã a satului românesc – Prof. emerit Charles Carlton - Universitatea din Rochester
• Poeme cu îngeri– Rainer Maria Rilke

ÎNTOARCEREA FIULUI CÃTRE SAT

Satul românesc este rezultatul unei traditii milenare

Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier

• Domnule profesor, Radu Octavian Maier, la sesiunea stiintifică a Complexului Muzeal Golesti, ati vorbit asa de frumos despre satul din muzeu, dar despre eforturile si trudnicia la care ati fost părtas cu alte mari persona-lităti ale muzeologiei românesti, ce ne puteti spune, în aceaste zile însorite, de la Conacul boierilor Golesti, dar despre satul de dincolo de muzeu, satul viu care-si poartă povara unei vieti cenusii si care, duce încă pe umeri vesnicia?
În primul rând satul acesta făcut pe un anumit plan ca muzeu si ca institutie de cultură are mare deosebire fată de satul în care locuitorii au făcut după traditie, după credintă, după obiceiuri tot ceea ce există. Satul obisnuit este altceva fată de un sat care se cheamă că este în muzeu sau nu. Satul obisnuit are traditia lui, el merge pe anumite canoane pe care se dezvoltă si unde se păstrează ca «într-un muzeu», toate obiceiurile, toate credintele, toate obisnuintele si tot ceea ce în concură la o bună si frumoasă dezvoltare a lui. O dezvoltare armonioasă, o dezvoltare, să zicem si necesară vietii de toate zilele. Satul românesc, dacă stăm să judecăm, e rezultatul unei traditii milenare, si se dezvoltă după anumite canoane care sunt înfiripate în viata omului, în viata lui de fiecare zi. De exemplu, dacă vom lua un sat răsfirat din Muntii Apuseni, el o să ne dea imaginea a ceea ce simte omul acela liber de munte, acolo casa lui este asezată în mijlocul averii lui, în mijlocul câmpului, în mijlocul grădinii, pe care o păstrează cu sfintenie, acolo aproape că visezi că drumurile sunt niste cărări si niste haturi prin care el se duce, lucrează, vine acasă, se bucură de ceea ce produce si de ceea ce face el, în jurul casei lui, unde se găseste toată gospodăria si tot ceea el a dorit să-si facă si se simte împlinit în astfel de conditii.
Dacă am lua în discutie, să zicem asa, o clasificare a satelor, vedeti ele sunt absolut deosebite fată de ceea ce stiu oamenii în general si sătenii. Ei stiu că satul lor este într-un fel s-au altul fără a da o mare importantă acestui lucru. De exemplu dacă luăm un sat de vale, acesta se întinde pe întreaga lungime a văii respective,de multe ori această vale reprezintă chiar si drumul satului, cum este, de exemplu, în Vărarii de Vascău si în alte localităti, unde ulita satului este confundată cu valea. Acolo viata altfel se desfăsoară fată de un sat cu case răsfirate. Aicea deja sunt casele în lungul văii unde toate se însiră, de obicei, ca niste mărgele pe vale, iar în spate vine gospodăria, vine grădina si locurile de agricultură. Aici, pe văi sunt foarte limitate locurile, spatiile.Iar dacă am vorbi de un sat cu case în lungul drumului, aicea de-o parte si de cealaltă a drumului sunt casele cu fatada către drum, deci si pe o parte si pe cealaltă se însiruiesc casele. Aici viata e putin mai liberă, mai largă ca si desfăsurare din cauza că sunt într-o zonă unde au posibilitatea de a se extinde în câmpie fată de casele răsfirate pe dealuri, pe munti sau cele de pe văi.

• Există, asadar o diferentă specifică dintre satul din spatiul muntos si cel din câmpie.
Sunt si sate, unele din Transilvania, care au suferit interventia autoritătilor pentru sistematizarea lor. Sistematizarea n-a început cu comunismul, să stiti. Sistematizarea satelor a început încă de prin anii 1700, în Transilvania.

• N-a fost o idee a comunismului?
Nu, n-a fost o idee a comunismului, numai că a fost aplicată prost. De exemplu în Transilvania si în localităti care au fost transferate de la munte, de la deal la locuri mai largi, cu mai mari posibilităti de vietuire liberă. Aicea fiecare avea parcela lui, casa, de obicei era la drum, după aceea venea ograda sau curtea, după curte erau acareturile: sura, grajdul s.a. După acestea erau curtile de păsări si pe urmă grădina de zarzavaturi etc. Desfăsurarea aceasta pe suprafată se făcea mult mai liber, si în conditiile astea, erau oamenii, desi pe niste mici parcele în sat, ei totusi aveau mai mare libertate de exprimare. Ei, si ca un fenomen foarte deosebit, în Transilvania, în zone de Vest, să zicem, Sălaj, Arad, Cluj erau niste lucruri cu totul, cu totul deosebite în sat. Intrările în curti sau grădini erau întotdeauna străjuite de niste figurine feminine, care erau într-o horă pe poarta respectivă. La iesirile în grădină, sau la intrările din grădină de asemenea.

• Ce simbolizau aceste figurine, aceste aranjamente în horă la intrările si iesirile curtilor sătenilor?
Aceste figurine aveau puteri de a feri casa, nu dădeau voie oricui să intre si fereau casa de duhurile rele, de nenorociri. Iar unele frontoane la casele vechi, strămosesti, pe care eu le socotesc de pe la 1750, cum erau în Transilvania, frontoanele erau făcute cu un ochi, ochiul acela era ochiul de veghe care străjuia în permanentă la intrarea în gospodărie, să fie ferită de duhuri rele, să fie ferită de oameni răi.

- continuare în pagina 6 -