ANUL IV - Aparitie trimestrialã
Nr. 10 - 2004
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

• Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu
• Satul românesc este rezultatul unei treditii milenare – Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier
• Povestea caselor bãtrânesti – Mircea Teca
• Puritate - Virgil Carianopol
• Sãrbãtoarea Dragobetelui – Drd. Andreea Schiopu-Pally
• Profil – Carmen Cãtãlina Toma
• Scriitori români cu satul în glas – Mircea Bârsilã
• Tragedia deposedãrii – Cadoul sirenei - Fevronia Novac - Canada
• Am vãzut îngerul în marmurã – reportaj de Elisaveta Novac
• O perspectivã lingvisticã a satului românesc – Prof. emerit Charles Carlton - Universitatea din Rochester
• Poeme cu îngeri– Rainer Maria Rilke

„Am văzut îngerul în marmoră si am sculptat până l-am eliberat"

lipsuri, dar noi ãstia bãtrâni nu mai avem nici un curaj cu viata. Sunt de saizeci de ani în satul asta, am venit prin cãsãtorie de la Scheiu-Dâmbovita, si niciodatã nu ne-a fost atât de greu ca acum, la bãtrânete. Am venit dupã bãrbat însã n-am avut parte de el. Am avut sase copii, doamnã mândrã, mai am cinci. Sunt si ei amãrâti, n-au serviciu, ar vrea sã munceascã si nu au unde. Noi niciodatã n-am primit pãmânt, la nici o reformã. Nu mai avem nimic, noi bãtrânii, suntem lipiti pãmântului. Lumea bunã nu vine spre noi sã ne ajute, se sfieste cã suntem rudari, dar noi n-am fãcut rãu niciodatã la nimeni.”(Coscodariu Alexandra, 79 de ani)
Ne-am rugat alãturi de lumea aceasta cu ochii ca cerul, am cântat cu copiii, cu tinerii si cu bãtrânii :
„Ziuã scumpã, ziuã sfântã, ziua Domnului Iisus, / toatã dragostea mea cântã, toatã inima mea-i Sus”

Împroprietãrirea

Recent locuitorii acestei vãi au fost împroprietãriti cu locurile pe care au mica lor gospodãrie si pe grãdini. Primarul comunei Cãlinesti le-a dat acte de proprietate. E putin pãmânt în Valea Corbului, dar ei stiu acum cã le apartine, e un sentiment de stabilitate pentru tineri si pentru lumea de aici.Ca ajutor mai primesc lunar pentru hranã si întreg salariul primarului Nicolae Gavrilescu, care se distinge între locuitorii comunei prin bunãtate si iubire de semeni. E si persoana, care la investire a smuls gardul de sârmã, care îi separa de lume pe nãpãstuitii din Valea Corbului. Si totusi criza moralã, culturalã si materialã dãinuie. Încã lipsesc grupurile de initiativã ale liderilor culturali din comunã, la oficierea slujbelor religioase nu si-a fãcut aparitia nici un dascãl al acestor copii minunati, mãcar spre a împlini dorinta si visul Inspectorului General al I.S.J. Arges, d-l Vasile Matei, mãrturisit în Satul Natal nr.4, 2002 : Visez sã vãd pretutindeni în lumea satului, cum am vãzut recent la Pietrosani, cum oamenii se duc la Bisericã duminica si se întorc de la slujbã fericiti. Visez sã vãd dascãlul de la sat, alãturi de copiii si de lumea lui, în fiecare duminicã si de sãrbãtori, la Sfânta Liturghie. Visez ca preotul satului sã contribuie la aceastã unitate, sã adune turma si sã o pãstoreascã cum trebuie, iar lumea si noi toti sã ne comportãm ca în Bisericã. Visez ca scoala sã-si gãseascã locul alãturi de Bisericã, sã se integreze în comunitate, iar dascãlul sã fie Apostol si sã se initieze în permanentã.

Descãtusind lumina

„Am vãzut îngerul în marmorã si am sculptat pânã l-am eliberat”, ne spune Michelangelo Buonaroti. Truda, vointa si harul artistului au dus la împlinirea unui act omenesc de creatie, gest spre care poate sa acceadã orice trãitor de pe planeta albastrã cãci „Împãrãtia lui Dumnezeu nu stã în vorbe, ci în fapte bune „ (I Corinteni, 4-20). Cu cinci ani în urmã, un american din Rochester – New York, mã întreba: „Ce faci tu pentru tara ta, pentru ca sã nu se mai numere între tãrile nãpãstuite din Europa ? Ce faci concret, plângi pe umãrul tãrii tale, scriind poezie ? America este tara O.N.G.-urilor, mi-a mai zis. Aceste organizatii au schimbat lumea noastrã din toate punctele de vedere si ca mentalitate si ca dezvoltare socialã si culturalã. » M-am grãbit sã-i spun cã pe posturile lor de televiziune nu existã emisiuni culturale. „Tot ceea ce vezi, aici, pe micile ecrane este cultural, mi-a zis, chiar spoturile publicitare, care te învatã ce produse sã folosesti, cum sã le folosesti, cum sã mãnânci, cum sã te îmbraci. Totul e cultural. A ajuta o familie în greutãti este cultural, fiindcã nivelul acesteia de trãire se ridicã si priveste cu altã întelegere lumea din jur.” Am reflectat mult dupã aceea la spusele tânãrului jurnalist. Avea dreptate.
Biserica Mavrodolu, prin preotii slujitori ai Sfântului Altar, prin bunãvointa enoriasilor – drept credinciosi crestini, prin Oastea Domnului, porneste sã elibereze îngerul, descãtusind lumina pentru acesti copii ai lui Dumnezeu, care au primit, pentru început în dar, rugãciunea. Oamenilor de aici le învie nãdejdea pierdutã. Ei au un vis : sã vadã ridicatã în satul lor, la poalele pãdurii, Biserica. Locasul de rugãciune care le-a lipsit atât amar de vreme. Si, poate, va urma scoala gimnazialã de care au atâta trebuintã.

Clipa de zbor

Ce este golul ? !…

Nu lumina ce se dezbracã de raze
sub ramurile sãlciilor pletoase.
Nu ungherul rãmas pustiu în urma pâlpâirii
de aripi în Abis.
Nu fântâna ce-si ascunde privirea
în trupul setos al humei.

Foamea. Foamea planetei.

Spectru trist ce seacã sângele
si târãste visele în valea neagrã
desfrunzitã de bucurii si sperante.
Locul unde nu se mai lumineazã de ziuã,
unde copacii rãmân orbi,
unde florile rãmân în genunchi
cu fetele-ntoarse cãtre universul de fum,
unde negura hohoteste zgâltâind din temelii
pacea viselor

pasãrea tipã.

Prin aerul dilatat sparge cu pieptul
curentul ce i se împotriveste
ca o uriasã plasã de somn.
Sãmânta-ncolteste sub aripi,
respirând lumina risipitã
pe pleoapele tãrmului fãrã vârstã.

Viseazã rãdãcini.

Adânci rãdãcini prin care sã smulgã timpul
din vãile golului.

Elisaveta Novac