Din sumar:
• Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu
• Satul românesc este rezultatul unei treditii milenare – Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier
• Povestea caselor bãtrânesti – Mircea Teca
• Puritate - Virgil Carianopol
• Sãrbãtoarea Dragobetelui – Drd. Andreea Schiopu-Pally
• Profil – Carmen Cãtãlina Toma
• Scriitori români cu satul în glas – Mircea Bârsilã
• Tragedia deposedãrii – Cadoul sirenei - Fevronia Novac - Canada
• Am vãzut îngerul în marmurã – reportaj de Elisaveta Novac
• O perspectivã lingvisticã a satului românesc – Prof. emerit Charles Carlton - Universitatea din Rochester
• Poeme cu îngeri– Rainer Maria Rilke |
O PERSPECTIVÃ LINGVISTICÃ A SATULUI ROMÂNESC
Charles M. Carlton - Professor emeritus în Lingvisticã francezã si Limbi romanice
Universitatea din Rochester
O perspectivã lingvisticã dintr-un punct de vedere al unui non-român: cuvântul englez / francez village, initial provenit din cuvântul latin vicu, îsi are rãdãcina într-o formã intermediarã villa, având pe de o parte o conotatie pozitivã ca o (adesea) pretentioasã resedintã ruralã, iar pe de altã parte o aplicatie ne-gativã, în cazul unui alt derivat, villain (rãu-fãcãtor, pungas).
Astfel, raza semanticã a conceptului de sat poate fi lãrgitã, dar în cazul societãtii românesti si a folclorului, sat / cãtun sunt vãzute într-o luminã preponderent pozitivã, atât din prisma izvorului de cunostinte intelectuale legate de viata popularã, cât si din punctul de vedere al românilor si strãinilor, având ca scop memoralizarea unui mod de viatã (Grigorescu), în literatura folcloricã.(Creangã si multi, multi altii), si în marile muzee etnografice, de exemplu Muzeul Satului din Bucuresti, fondat de sociologul Dim. Gusti si datând de la mijlocul anilor 1930.
În timp ce termenii tãran / tãrancã pot fi interpretati ca peasant, mai potrivitã ar fi traducerea om / femeie ai tãrii (countryman / country / woman), indicativ al derivãrii lor din tarã. Latinescul terra, fiind rãmas în toate celelalte limbi romanice ca pãmânt, mai putin în românã unde a dat în mod unic ca loc de bastinã.
Într-o definitie practicã, satul este o unitate socio-economicã, predominant, mai ales în cazul României, un asezãmânt rural cu o populatie, cel putin acum, implicatã în majoritate în agriculturã. In România satul se situeazã, din puncte de vedere al populatiei si importantei, sub comunã sau oras (împrumuturi din francezã si maghiarã), fãrã a mai mentiona nivelurile de district : judet, vechiul, raion, generic, tinut, etc.
În contrast, satul american Fairport din nordul New York-ului, acum o comunitate adiacenta Rochesterului, a avut mereu o bazã industrialã, si nu agrarã, desi situat într-o zonã de fermieri bogati. De asemenea, satul românesc a suferit schimbãri majore si dramatice de-a lungul anilor, în special în era socio-comunistã, care a însemnat o industrializare nationalã masivã si concomitent o crestere a populatiei urbane. (Astãzi are loc o migratie inversã.).
Din punct de vedere etimologic, românescul sat este o formã aferentã latinescului fossatu (ditch), fiind folosit, se presupune, în scopul salubrizãrii (canal, teavã de deversare), dar care raportat la formele sale latinesti dezvãluie si alte sensuri si scopuri cum ar fi acela de groapã (circularã) umplutã cu apã. Termenul are originea comunã cu termenul albanez fshat (nu se impune aici problema unui substrat împãrtit). In româna contemporanã, notiunea se exprimã prin sant din limba slavonã sau germanicã, iar santul circular plin cu apã, prin groapã, posibil a fi un cuvânt din substrat.
În linii mari, se poate distinge o asezare si mai micã, în englezã hamlet (de origine comunã cu frantuzescul hameau) si în românã cãtun, posibil un cuvânt din substrat, dar întâlnit de asemenea în sârbo-croatã. Legat de o dimensiune mai mare, latinescul civitate a dat în mai toate limbile romanice (portugheza, spaniola, catalana, provensala, franceza, romansh, italiana) forme asemãnãtoare pentru notiunea de oras, însã în românã a rezultat cetate (oras fortificat, fortãreatã).
Ceea ce necesitã elementele definitorii ale satului românesc (incluzând în mare parte cãtunurile si orasele mari) este accentuarea unor anumiti factori :
1) pe rural / agricol versus urban ; 2) originea în latina popularã, rivalizatã prin substrat, de francezã sau maghiarã, fãrã a mai mentiona slavona; 3) dimensiuni reduse versus mari;
Includerea altor grupuri etnice sau sociale mai mici, sate în general de ciobani (sâmbra, stâna) sau tigani (satra), va creste numãrul de posibili alti factori.
Imediat dupã ce am sosit în România, acum multi ani, pentru a preda la Universitatea Babes-Bolyai, eu si familia mea am pornit în explorarea împrejurimilor Clujului, descoperind sate românesti si unguresti ( primele caracterizate de culoarea albastrã, iar celelalte de verde). La putin timp dupã a ceea am fost invitati în târgurile (pietele) de folclor din zona Bistrita-Nãsãud, unde se purtau costume traditionale de cea mai excelentã manufacturã, iar mai târziu am asistat la o slujbã bisericeascã, dupã care ne-a fost acordatã sansa de a fotografia câteva din vestimentatiile preferate de enoriasi, duminica. Acel an, în România, a implicat aparenta prezentare a unei întregi culturi traditionale (populare), nunti în aer liber, funeralii, oameni la muncã.
Cu ocazia unui festival popular, am fost tratati de vânzãtori cu toate tipurile de produse inimaginabile, la Negreni, lângã Ciucea. Plimbãrile de sfârsit de sãptãmânã au continuat de-a lungul anului în Muntii Vestici, prin satele de la poalele lor, cu remarcabila arhitecturã în lemn, lucru ce aminteste de afirmatia lui Brâncusi cã numai africanii si românii stiu sã lucreze lemnul.
Primãvara, am fost în nord, descoperind cele mai remarcabile capodopere arhitecturale inimaginabile, la Plopis lângã Baia Sprie, si amintesc bisericile plus portile de lemn sculptate manual ce se întâlneau peste tot, si dezvãluiau un geniu nativ al reprezentãrii simbolice în lemn. Chiar întâmplãtor, am nimerit cu masina în Sâmbra Oilor, iar adunarea...
- continuarea în pagina 23 -
|
Imagini
din aceastã paginã
Charles M. Carlton
|
