ANUL IV - Aparitie trimestrialã
Nr. 10 - 2004
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

• Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu
• Satul românesc este rezultatul unei treditii milenare – Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier
• Povestea caselor bãtrânesti – Mircea Teca
• Puritate - Virgil Carianopol
• Sãrbãtoarea Dragobetelui – Drd. Andreea Schiopu-Pally
• Profil – Carmen Cãtãlina Toma
• Scriitori români cu satul în glas – Mircea Bârsilã
• Tragedia deposedãrii – Cadoul sirenei - Fevronia Novac - Canada
• Am vãzut îngerul în marmurã – reportaj de Elisaveta Novac
• O perspectivã lingvisticã a satului românesc – Prof. emerit Charles Carlton - Universitatea din Rochester
• Poeme cu îngeri– Rainer Maria Rilke

SCRIITORI ROMÂNI CU SATUL ÎN GLAS

MIRCEA BÂRSILÃ

- urmare din pagina 14 -

Demetra Erinys

S-au înmultit caii prin satele noastre de bastină.
Doi sau trei cai la fiecare casă. Doi sau trei flăcăi
iesindu-ti înainte, călare din gura de sopârlă bătrână
a fiecărei ulite umbrite, din ambele părti, de fânare
si cocini, de tarcuri si de salcâmii ciclopici. Iepe si cai
de neînlocuit la trasul lemnelor din văgăuni,
obisnuiti cu arsura biciustii si povârnisurile abrupte
ale dealurilor, cu noroaiele si zăbala –
si pe care nu-i mai interesează înrudirea lor cu artarii :
acesti arbori de foc si rădăcinile înfipte-n Tartar.
Doi sau trei cai rosii, în fiecare grajd, sau albi,
sau negri, sau suri, si căsăpirea lor, în cele din urmă,
la cel mai apropiat abator,
blestemati de pietrele fără somn ale drumurilor,
când sunt izbite drept între lacrimi, de fierul rotund
al potcoavelor călite în apă tare : în apă amestecată
cu sânge de erete si venin de sarpe, cu acid de furnici
cu excremente de viermi. S-au înmultit caii prin satele
noastre de bastină – cu pârleazuri si garduri de mărăcini –
si i se aduc ofrande acelei stranii făpturi zeiesti
întrezărite, tot mai des, printre trunchiurile văruite în alb
ale pomilor din livezi :
este aidoma unei femei, dar are cap si coamă de iapă
în care atârnă serpi si felurite lighioane zămislite sub glie.

Printre ele

Fiecare femeie în vârstă – iar printre ele si mama –
este o sprânceană deasupra unui ochi secat
sau inundat de albeată. Femei în care sufletul s-a încuiat, obosit,
pe dinlăuntru, asemenea tristelor păsări de noapte
în scorburile cu clantă grea de bronz, dimineata,
când începe a se înzori. Ostilă si absurdă : steaua întrezărită,
din când în când, în sumbrele oglinzi din propriile adâncuri.
Si ceasurile în care simt că lumea nu mai are loc pentru ele,
si mesajul indescifrabil, în formă de cercuri si de romburi ciudate,
al lucrurilor de mână lucrate, demult „pe scena luminii de lampă”.
Se întorc de la biserică, transfigurate, în fiecare duminică,
si atât de usoare, încât nu mai seamănă cu femeile.
Sunt îngândurate ca niste balante
si li se lungesc tot mai mult, în amurg, umbrele.
Umbrele lor care se freacă de vânt si nu se mai aprind.

Icoană

Intr-o vară – era pe la sfârsitul lui iulie – am contemplat împreună cu fratii mei ploaia, strânsi, unul într-altul, în cadrul ferestrei de la odaia din fată. Răpăia tigla pe casă de parcă ar fi plouat cu boabe de fasole si fulgera, uneori, atât de năprasnic si mai ales atât de aproape, încât mă simteam, pentru câteva clipe, în adâncul de copil al inimii mele, un biet soricel când este alergat prin toate ungherele spre a fi primenit. Ploua ca si cum ar trage la coasă niste tineri cosasi într-un lan de lucernă. Si Dumnezeu salutând, la megafoanele sale, pământul, si furia – de câini sălbăticiti – a suvoaielor, printre florile - totusi, prea dese – din răzoarele de flori, si printre aracii zarzavaturilor din grădină. Răpăiau acoperisurile, era spre sfârsitul lui iulie si, înainte ca ploaia să se oprească de tot, din cuibul de deasupra scării, si-a luat o rândunică zborul. Nu mai tin minte cât de repede s-a întors si dacă, la întoarcere, va fi avut o ramură verde în plisc. Strânsi unul într-altul (eu, cele două surori, Sofia si Gica, si, în spatele nostru, fratele cel mare) : această secventă asezată în memoria mea, printre cele mai frumoase icoane – cu îngeri – stiute de mine.