ANUL IV - Aparitie trimestrialã
Nr. 10 - 2004
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

• Cãlugãrii de la Horezu îl citeau pe Tasso – Calinic Argatu
• Satul românesc este rezultatul unei treditii milenare – Interviu cu prof. dr. Radu Octavian Maier
• Povestea caselor bãtrânesti – Mircea Teca
• Puritate - Virgil Carianopol
• Sãrbãtoarea Dragobetelui – Drd. Andreea Schiopu-Pally
• Profil – Carmen Cãtãlina Toma
• Scriitori români cu satul în glas – Mircea Bârsilã
• Tragedia deposedãrii – Cadoul sirenei - Fevronia Novac - Canada
• Am vãzut îngerul în marmurã – reportaj de Elisaveta Novac
• O perspectivã lingvisticã a satului românesc – Prof. emerit Charles Carlton - Universitatea din Rochester
• Poeme cu îngeri– Rainer Maria Rilke

„Am văzut îngerul în marmoră si am sculptat până l-am eliberat”

« Iubirea de săraci va întâmpina sufletul nostru la iesirea lui din trup. Săracii, prin mila ce o trezesc în noi, ne ajută ei însisi să ne mântuim. Sunt lăsati si ei de Dumnezeu să existe din iconomia Lui. Dacă nu le arătăm atentie, dispretuim acest plan al lui Dumnezeu cu ei, dispretuim tri-miterea lor de către El în fata noastră, pentru a ne scăpa de uscăciunea zgârceniei egoiste, pentru a ne face mai umani si deci pentru a ne mântui. » (Filocalia, Sfintele nevointe ale desăvârsirii,12)

I-am cunoscut, pe rudarii vlăhuti, cu doi ani în urmă, tot în Valea Corbului, unde am găsit o lume năpăstuită, trăind ca în Evul Mediu, în conditii inumane, o lume izolată de comunitatea majoritară a comunei Călinesti, o lume privită ca paria societătii, unde cu mici exceptii, nici slujitorii scolii de patru ani, singura existentă în acest cătun, nu-si făcea datoria. Întărim cele spuse mai sus si prin faptul ascuns de noi, la acea vreme, de jenă : prezenta unui gard de sârmă care să împiedice iesirea nefericitilor din arialul satului pentru a-si găsi un rost, ori cele necesare existentei. Ne vorbeau atunci în termenii disperării, împreună cu alti localnici ai sa-tului Valea Corbului, despre cultura rudarilor vlăhuti, despre obiceiuri, despre cântecele care au murit pe buzele oamenilor, despre felul în care sărăcia îl înrăieste pe om si îl împinge la fapte necugetate, despre cum copiii rudari nu mai au tragere de inimă pentru carte din cauza foametei si a lipsurilor de tot felul. Despre cum cei mai vârstnici, nu mai au suflet să-i învete cântecele strămosilor, despre tinerii care se sinucid de sărăcie. „N-avem scoală, n-avem biserică, nu stiu dacă suntem trecuti pe vreo hartă”.Vorbim si de această dată cu unul dintre bătrânii care ne-au făcut mărturisiri la vremea aceea, si care se apropie bucuros cu Satul Natal între palme si ne mărturiseste că a citit lumii de acolo, reportajul „Călinestii de Arges în mileniul III”. Spune că le-a făcut bine oamenilor să audă că se stie si despre existenta lor în lume. Că primăria le-a făcut drum si că nu mai plâng copiii lor de foame la scoală, de când li se aduce „cornul cu laptele”. Viata însă rămâne grea pentru elevii din cursul gimnazial care fac sapte kilometri până la scoală, la Urlucea.

Acuzau cu doi ani înainte lipsa de scoală si lipsa de biserică. Glasul lor s-a auzit mai întâi de către Biserică. P.S. Calinic – Episcop al Argesului si Muscelului a mers în sat, împreună cu Pr. Constantin Onu, consilier episcopal si au ales locul pentru înăltarea locasului de cult pentru locuitorii din Valea Corbului. Unul din visele acestor oameni se împlineste: vor avea biserică numai la câtiva zeci de metri spre pădure, lângă scoala de patru ani. Ei însisi vor participa cu muncă fizică. Va fi biserica lor si vor lucra cu bună vointă si cu dragoste către Dumnezeu. S-a improvizat un Sfânt Altar într-o sală de clasă, si, din octombrie, 2003, se oficiază Sfintele Liturghii.. Părintele Narcis, tânăr si hotărât, este prezent duminică de duminică pentru slujbe.

Sărăcia – o altă fată a absolutului

„ La început au venit câtiva oameni, apoi, cum de fiecare dată, preotii si enoriasii de la Biserica Mavrodolu le dădeau la copii mâncare si hăinute, sala de rugăciune a devenit neîncăpătoare. Deocamdată foamea si lipsurile îi aduc pe cei mai tineri cu copiii, dar învată să se roage si ne cresc si nouă nădejdile că într-o zi lumea noastră îsi va regăsi Dumnezeul pierdut. Acum trebuie să spunem adevărul că ei vin pentru daruri. Au mare trebuintă de ajutor si întâia mână le-o întinde Biserica prin oamenii buni care înteleg suferinta noastră... Acum de când vin la Biserică, copiii nostri s-au mai domesticit, sunt mai cuminti, au învătat să cânte imnuri de slavă si le place. Avem însă peste două sute de familii în sat dar nevoiase cu lipsuri mari sunt vreo saizeci. Sunt bătrânii si familiile cu multi copii. Casele lor nu au acoperisuri si geamuri la ferestre, îndură frigul, foamea si mizeria si către ei trebuie să îndreptati sprijinul. Suntem bucurosi că Părintele Constantin Onu, consilier episcopal si paroh al Bisericii Mavrodolu, din Pitesti, vine la noi cu alti părinti si cu binecuvântare de la P.S. Calinic si că avem un părinte tânăr, care vine cu iubire, iar noi ne adunăm cu mic cu mare să ascultăm Sfânta Slujbă, care ne-a lipsit atât amar de timp. Apoi se împarte mâncare si se dau hăinute celor mai săraci. Suntem bucurosi că ne spovedim si noi si ne împărtăsim împreună cu copiii nostri, care sunt botezati si urmează încă să fie toti botezati de pe valea noastră. Am trăit să participăm la Liturghie, la slujba Sfântului Maslu si la Dezlegări. Ne rugăm bunului Dumnezeu să mai trăim si noi, bătrânii, să ne rugăm în biserica noastră” .

(Haica T. Ilie, 68 de ani)

De pe ulita satului se apropie o bătrână, care prinde o frântură din convorbirea noastră : „Doamnă mândră, iertati-mă, zic si eu un cuvânt, sunt unii rudari care nu duc...

- continuarea în pagina 21 -