DIN SUMAR:

• Constantin Noica: “Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească”
• Calinic Argatu: “Cultura este o parte constitutivă a omului”
• Interviu cu domnul Costin Alexandrescu
• Elena Rotaru: “Liviu Rebreanu şi satul Valea Mare”
• Poezia cusăturilor din Muscel
• Din legendele trecutului: “Copii de altădată de la Vultureşti”
• Cântecul de lebădă al Lutului
• Mildred A. Rose: “Poezia satului amerindian”
• Descântece din Modoia - Vâlcea
• Elisaveta Novac: “Amintiri din Modoia”
• Ion Focşa: “O raită prin copilăria mea”
• Unde ne sunt satele de altădată
• Ana Blandiana: Poeme religioase

CÂNTECUL DE LEBĂDĂ AL LUTULUI

Ceramica din comuna Bălileşti

- urmare din pagina 15 -

...lemn folosite la bucătărie, obiecte casnice etc. Colecţia istorică reuneşte vestigii din neolitic, monede şi bancnote româneşti şi străine, decoraţii şi medalii, arme albe, documente, cărţi religioase şi carte şcolară din secolele XVIII-XX, fotografii de familie de epocă, dar şi o interesantă colecţie de flori de mină – câteva imagini din muzeu ilustrează materialul prezentat.

Acum, când se pune un mare accent pe agroturism, pe tot ce reprezintă tradiţie, nutresc speranţa că cel puţin pentru ceramica din comuna Bălileşti, cântecul de lebădă să fie cât mai depărtat, sau, de ce nu, să nu se audă niciodată.

Prof. DAN DIMULESCU

Poezia satului amerindian

Poeta din Saskatchewan, Mildred A. Rose scrie cu o sensibilitate deosebită şi o afinitate lirică apropiată de naturaleţea poeziei inuite. Poemele sale, pe teme nordice, inspirate din realitate ori din artă, vorbesc despre natura şi cultura inuiţilor. Vicisitudinile naturii într-un univers unde frigul este o prezenţă atât naturală cât şi psihologică reprezintă una din temele cele mai răspândite în poezia inuiţilor. Legendele bătrânilor rămân o sursă nemasurată de inspiraţie şi de respect. Legendele au devenit chiar o modă în cultura inuiţilor, şi nu numai poveştile fondatoare ale istoriei populaţiei locale, căci legendele sunt inventate fără răgaz de către poeţi contemporani sau de către copii pentru că oamenii simt nevoia să-si explice noi fenomene cu care se întâlneşte şi se confruntă viaţa lor tradiţională. În poezia lui Mildred A. Rose, Mătuşa Oleepica încearcă să înţeleagă rostul skidoo-lui. Ea încarnează personajul tipic al povestitorului care “pufăie din pipă amintindu-şi / Întâmplările trecutului. / Şi ce nu-şi aduce aminte, / Inventează”. Rescrierea trecutului şi inventarea viitorului rămân marea responsabilitate a inuiţilor, care se găsesc în situaţia de a-şi adapta continuu modul de viaţă în cadrul interacţiilor cu noii veniţi pe teritoriul lor. Mildred A. Rose exprimă cu mare talent dilema existenţei între viaţa tradiţională şi adaptarea la modul de trai modern iar, în poezia ei, impasul acesta nu e sfâşietor, ci nostalgic, căci totul e resimţit si prezentat cu mare delicatetţe. Poeziile pe care le traduc aici fac parte din volumul de versuri Inukshuk, apărut la The Music House Press, Regina, Saskatchewan, în 1989. În paranteză fie spus, pentru a explica titlul volumului său cititorului român, Inukshuk este o figurină în forma unei siluete umane, făcută din pietre de inuiţii care trec printr-un anumit loc în teritoriile nordice ale Canadei şi care o lasă ca semn că o fiinţă umană s-a încumetat pe acolo, ca să încurajeze călătorii care împrumută aceeaşi rută.

Fevronia Novac - Canada

Poezia se înalţă

Poezia se înalţă
Precum norii în cerul de preerie.
Aruncă în sus fulgere strălucitoare,
Tunete, apoi
Se reduce la ploaia
Care aduce viaţă.

Cuvântul e

Azi a fost senin
Şi am urcat pe un drum abrupt
Spre satul din vârf, unde munţii sună
Cu o muzică nebună cântecul Celor Bătrâni -
Muzica de care am auzit vorbindu-se înainte
Dar pe care nu am ascultat-o încă.
Fac rime pe muchia cerului, urmez cărări de capre,
Găsesc fosile în roci mai bătârne decât omul.
Un cuvânt,
Un cuvânt care îmi trebuie îmi scapă.
Dedesubtul meu acum,
Maşini, jucării alunecă pe linia de creion a autostrăzii
Lângă funia albastră-verde a râului.
Între copaci
şi pietre sunt nevăzută.

Lângă râpa unui munte văd urme de animal
Hierogilfe ţesute, copite trădând
Creaturi care au trecut pe aici. Nici o urmă
Nu arată de unde vin eu. Dezvelindu-mi picioarele
Ştampilez o semnatură cu 5 degete în nămolul moale -
Continuând căutarea
Cobor, cobor într-o vale.

Acum cerul se pierde în verdeaţă – muschi, luncă.
Umbre de lucruri sălbatice licăresc prin vederea mea

- continuare în pagina 17 -