ANUL IV - Aparitie trimestrialã - Nr. 12 - 2004 Revisă de Cultură editată de Asociaţia Nova Internaţional cu sprijinul Episcopiei Argeşului şi Muscelului |
||
DIN SUMAR: • Constantin Noica: “Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească” |
SATUL ROMÂNESC CONTEMPORAN S.O.S „Cultura este o parte constitutivă a omului” „Eu provin dintr-un sat de munte, Cracăul Negru, din judeţul Neamţ, de pe meleaguri nespus de frumoase care mi-au rămas şi astăzi în inimă, unde oamenii mai păstrează obiceiurile de pe vremea lui Creangă, inclusiv umorul trăsături care i-au ajutat să facă faţă vremurilor grele prin care au trecut. Ca şi personajele din Amintirile lui Creangă – care, să nu uităm, a fost diacon – oamenii între care am copilărit, începând cu părinţii şi în special cu mama mea, aveau (şi mai au) o puternică credinţă în Dumnezeu. Ea se reflectă în datină: adică în Sărbătoare aşezată sub egida Bisericii. Bucuria lor de a trăi, şi de a trăi frumos, creştineşte, în pofida greutăţilor, pe care, îmi place s-o mărturisesc, de la ei am deprins-o. Am venit pe lume în 1944, cu câteva luni înainte să înceapă procesul de comunizare a ţării noastre. Sunt convins că dorinţa de a-l sluji pe Hristos din sânul clerului şi din interiorul monahismului corespunde unei chemări. Dar un rol în acest sens, în ceea ce mă priveşte, l-au avut mama, familia, mediul în care am trăit. Nu era uşor să urmezi Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, în anii 50, respectiv Institutul Teologic din Sibiu în deceniul următor. Când am mers la Bălţăteşti, la şcoală, să-mi ridic diploma, am fost întrebat unde merg mai departe să studiez, eu spunând drept, că tata doreşte să merg la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc, iar mama vrea să merg la Seminar. Iar la a doua întrebare, pe cine asculţi mai mult, am spus fără nici o clipeală : pe mama. Şi-am auzit sentinţa : „Dacă mergeai la Liceul Militar, aveai 10 la purtare, dar aşa ai numai 8”. Era în vara lui 1958. Şi când spun că nu era uşor, nu mă refer la greutăţile materiale – în familiile ţărăneşti de la noi s-a cultivat întotdeauna cumpătarea – ci la adversităţile numeroase, specifice unei orânduiri cu ideologie materialistă şi regim ateu care îşi propusese să distrugă Biserica sau să o reducă la o dimensiune simbolică. Deşi aveam doar 15 ani când a apărut, în octombrie 1959, Decretul 410, care a redus monahismul la o zecime din efectivele sale, eu, care mersesem pe la mănăstiri de mic copil, vă rog să mă credeţi că am resimţit adânc această lovitură. Doar un episod să arăt. Era în toamna lui 1959 şi lucram în grădina Seminarului de la Neamţ, la scos cartofi, chiar la porţiunea paralelă cu drumul ce mergea la mănăstire. Dintr-o dată văd un călugăr, acum deja civil, cu barba tăiată şi cu o bocceluţă în băţ atârnată-n spinare, plecând pe un drum spre Târgu Neamţ pe jos, plângând straşnic. M-a apucat şi pe mine plânsul şi am jurat pe loc să mă fac călugăr, ca să împlinesc locul rămas gol…şi m-am ţinut de cuvânt cu ajutorul lui Dumnezeu. În 1964, un mare ierarh, Arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului, reîntors în sânul Bisericii noastre dintre greco-catolici, m-a hirotonit preot celib pe seama unei parohii din Protopopiatul Gherla de lângă Cluj. Treapta aceasta a celibatului este foarte rară la noi. Aşa cum se ştie, preotul ortodox de mir este hirotonit abia după ce s-a căsătorit. Mai mult : căsătoria este o condiţie sine qua non a hirotonirii .Însă vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil a înţeles dorinţa mea de... [top] |