DIN SUMAR:

• Constantin Noica: “Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească”
• Calinic Argatu: “Cultura este o parte constitutivă a omului”
• Interviu cu domnul Costin Alexandrescu
• Elena Rotaru: “Liviu Rebreanu şi satul Valea Mare”
• Poezia cusăturilor din Muscel
• Din legendele trecutului: “Copii de altădată de la Vultureşti”
• Cântecul de lebădă al Lutului
• Mildred A. Rose: “Poezia satului amerindian”
• Descântece din Modoia - Vâlcea
• Elisaveta Novac: “Amintiri din Modoia”
• Ion Focşa: “O raită prin copilăria mea”
• Unde ne sunt satele de altădată
• Ana Blandiana: Poeme religioase

CONSTANTIN NOICA

Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească

„De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decât germanii, a trebuit să aşteptăm soarta, o mie de ani ? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnică condiţiilor istorice, năvăliri barbare, vecini sălbateci? Dar acestea ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială, ne-ar fi aruncat irezistibil în vârtejul universal. Astăzi la ce-am ajuns? La voinţa de a face istorie. Cine a înţeles acest lucru este lămurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e raţional, abstract, conştient în tragicul nostru“.

Rândurile acestea, scrise de un tânăr acum câţiva ani, pot nedreptăţi sau nu neamul românesc; aceasta nu ne interesează. Ele ne aşează însă dintr-o dată în inima tensiunii care domină, pe toate planurile lumea românească de astăzi.

Noi ştim că suntem ceea ce se numeşte „o cultură minoră“. Mai ştim că aceasta nu înseamnă cu necesitate inferioritate calitativă. Cultura noastră populară, deşi minoră, are realizări în felul lor comparabile cu cele ale culturilor mari. Şi ştim că avem în această cultură populară o continuitate pe care nu o au cele mari. Despre strămoşii noştri geţi, plugari şi ciobani s-a putut spune (Pârvan Getica, 131) că în secolul al VI-lea a. Chr. nu aveau o cultură calitativ inferioară, ci doar formal deosebită de a grecilor; tot ce-i deosebea era că ei, geţii, erau săteni, nu orăşeni ca grecii. Dar tocmai aceasta ne nemulţumeşte azi: că am fost şi suntem, prin ce avem mai buni în noi, săteni. Noi nu vrem să fim eternii săteni ai istoriei. Tensiunea aceasta - agravată nu numai prin faptul că suntem conştienţi de ea, dar şi prin convingerea că „ a fi conştient“ poate reprezenta un semn de sterilitate - alcătuieşte drama generaţiei mele. Economiceşte şi politiceşte, culturaliceşte ori spiritualiceşte, simţim că de mult nu mai putem trăi într-o Românie patriarhală, sătească, anistorică. Nu ne mai mulţumeşte România eternă; vrem o Românie actuală. Aceasta este frământarea pe care vreau să v-o descriu pe plan de cultură.

Ceea ce dă un caracter dureros conflictului nostru este că, teoretic cel puţin, el e fără ieşire. A cultiva mai departe, cu precădere, valorile spiritualităţii noastre populare, este o imposibilitate. Orice cultură majoră este personală, este o formă de individualizare, în timp ce creaţia populară este anonimă. De...

- continuare în pagina 2 -