DIN SUMAR:

• Constantin Noica: “Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească”
• Calinic Argatu: “Cultura este o parte constitutivă a omului”
• Interviu cu domnul Costin Alexandrescu
• Elena Rotaru: “Liviu Rebreanu şi satul Valea Mare”
• Poezia cusăturilor din Muscel
• Din legendele trecutului: “Copii de altădată de la Vultureşti”
• Cântecul de lebădă al Lutului
• Mildred A. Rose: “Poezia satului amerindian”
• Descântece din Modoia - Vâlcea
• Elisaveta Novac: “Amintiri din Modoia”
• Ion Focşa: “O raită prin copilăria mea”
• Unde ne sunt satele de altădată
• Ana Blandiana: Poeme religioase

CÂNTECUL DE LEBĂDĂ AL LUTULUI

Ceramica din comuna Bălileşti

Deşi se spune că „speranţa moare ultima”, pentru tradiţia milenară a olăritului din comuna Bălileşti – în special din satele Goleşti, Poeniţa, Priboaia şi Ulita care au format până în 1968 comuna Poeniţa – se pare că sfârşitul este dureros de aproape. Timp de peste şase milenii, această activitate transmisă din generaţie în generaţie, a fost o prezenţă permanentă în activitatea cotidiană a comunităţii din această zonă.

Cele mai vechi urme de ceramică Gumelniţa, din eneolitic, s-au descoperit în satul Goleşti, la „Silişte” – C. Alescsandrescu aminteşte despre existenţa aici „a unui mic orăşel dac”, iar A. D. Xenopol vorbeşte despre „o aşezare întărită” – încă din anul 1973. Ulterior, aici, dar şi la Ulita, au fost descoperite resturi ceramice dacice şi romane. Acest meşteşug a continuat în toată perioada medievală – mărturie stau descoperirile de resturi ceramice din satele Goleşti, Poeniţa, Ulita, dar şi din Băjeşti, unde la conacul lui Mareş Băjescu, mare ban al Craiovei între anii 1669-1672, a fost descoperit un sistem de aducţiune a apei, prin olane produse în zonă. Grija faţă de acest meşteşug milenar s-a manifestat şi în domeniul învăţământului, la Goleşti, în anul 1864, pe lângă şcoală existând şi un atelier de ceramică, unde elevii deprindeau tainele olăritului.

Secolul XX a însemnat şi începutul declinului olăritului în zona noastră, viaţa olarilor care se aplecau cu trudă peste bulgărele de pământ, spre a-i da forme, se desfăşura, practic, între cei patru pereţi ai olăriei – de fapt locuinţa întregii familii – cu excepţia timpului „chiriilor”, când convoaie întregi de căruţe sub coviltirul cărora, îndesată în fân, se găsea întreaga lor trudă, luau drumul târgurilor de la Domneşti, Câmpulung, Piteşti, Recea, Conţeşti, Bucureşti, Piatra, Alexandria. După peregrinări care ţineau zile şi chiar săptămâni întregi, străbătând numeroase sate în căutarea schimbului „una plină, una goală”, se întorceau acasă cu puţina agoniseală, de multe ori atât cât să le asigure existenţa până la viitoarea chirie.

Schimbările survenite după 1944 în viaţa locuitorilor, mutaţiile din sfera industriei, cooperativizarea agriculturii, lipsa materiei prime – pământul pentru oale –, lipsa atelajelor şi a animalelor de tracţiune, au avut ca efect scăderea alarmantă a numărului celor ce se ocupau cu olăritul. Dacă în 1962 existau în comuna Poeniţa peste 180 de olari – în multe familii lucrau toţi membrii acestora, bunici, părinţi şi copii – în 1970 mai existau în jur de 50 de olari, media de vârstă a celor ce au rămas fideli acestui meşteşug trecând de 50 de ani, iar marea majoritate a tineretului necunoscându-l.

În anul 1973, ca director al Şcolii Poeniţa, am încercat să înfiinţez un cerc de ceramică la şcoală, încercare ce nu a dat rezultate, din cauza lipsei de înţelegere a factorilor de decizie de la nivelul comunei, dar şi a atitudinii unor părinţi, pentru care industria aducea o nouă perspectivă pentru copiii lor. În prezent, în comuna Bălileşti, mai este în funcţiune un singur atelier de ceramică, al olarului Ion Enoiu, trecut de 70 de ani. Ca profesor de istorie şi fiu al localităţii, pentru a ilustra cât mai amplu acest meşteşug pe cale de dispariţie, în august 2003, în cadrul muzeului pe care l-am inaugurat într-un spaţiu propriu în satul Goleşti, o încăpere am destinat-o etnografiei şi în special prelucrării ceramicii. Aici pot fi văzute colecţii de ceramică aparţinând unor mari olari din zonă (Ion Pavel, Constantin Pavel, Alexandru Bădoiu, Iancu Diaconu, Nicolae Ene, Simon Cârlănaru, Ion Constantinescu, Maria Mihalcea), cuprinzând toate tipurile de vase care s-au confecţionat în satele comunei Bălileşti. Pe lângă vase, sunt expuse unelte necesare olăritului: roata olarului, râjniţă pentru culori şi smalţ, cuptor pentru ars oale, tipare pentru înflorat, struguri, cornuri pentru aplicarea culorilor naturale, diferite tipuri de sol din zonă, din care se extrăgeau culorile naturale etc.

Moştenind din familie o importantă colecţie de vestigii istorice din zonă – familia mea însumând peste 220 de ani de activitate didactică la şcolile din Poeniţa şi Goleşti – completată ulterior de mine şi de soţia mea printr-o muncă de peste 40 de ani de colecţionare şi recondiţionare a unor obiecte şi piese cu caracter etnografic şi istoric, am inaugurat muzeul ce cuprinde două secţiuni, etnografie şi istorie, având expuse aproape o treime din cele peste 3000 de piese ale colecţiei.

Alături de ceramică, în secţia de etnografie, pot fi întâlnite costume populare – multe cu o vechime de peste un secol, obiecte folosite la prelucratul cânepei şi lânei, prelucratul laptelui, obiecte din...

- continuare în pagina 16 -