ANUL IV - Aparitie trimestrialã - Nr. 12 - 2004 Revisă de Cultură editată de Asociaţia Nova Internaţional cu sprijinul Episcopiei Argeşului şi Muscelului |
||
DIN SUMAR: • Constantin Noica: “Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească” |
ÎNTOARCEREA FIULUI CĂTRE SAT LIVIU REBREANU ŞI SATUL VALEA MARE fost o tortură. Este desigur şi o lene, lenea firească scrisului şi de care, cam abuzez: nu reuşesc să-mi sforţez concentrarea complectă, hipnotică asupra subiectului. Toate mă distrează… N-am ajuns să-mi organizez scrisul, facultatea creatoare, ca o funcţie de birou. Dacă eu niciodată, când m-am aşezat să încep un roman, nu am avut materialul organizat !.. Am pornit cu un haos în suflet care urma să se organizeze singur în faţa hârtiei albe…Încă n-am găsit fraza care să dea ritmul adevărat… E pe aproape, dar încă nu pe făgaşul care trebuie. E curios că eu simt perfect tonul romanului, îl văd gata cu ochii sufletului. Lipseşte doar cuvântul magic care urneşte elanul creator…”.(Vineri, 1 ian. 1937). Aşadar, aici, la Valea Mare, Rebreanu şi-a creat un univers propriu şi original, prin care geniul lui creator în sfera spiritualităţii se simţea liber şi puternic. La Valea Mare avea să scrie în bună parte romanele: „ Răscoala”, „Jar”, Gorila” şi „Amândoi”. Dar casa din Argeş îi va oferi omului Liviu Rebreanu şi momente de adevărată destindere. Ardeleanul născut la Târlişua la 27 noiembrie 1885 nu vine chiar întâmplător în Argeş, ci datorită căsătoriei cu actriţa piteşteancă prin naştere, Fanny Rădulescu. Rebreanu şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Prislop, în Bistriţa - Năsăud, sat denumit astăzi în memoria scriitorului - Liviu Rebreanu-. Asemănarea dintre cele două sate - Prislop şi Valea Mare este uluitoare. Cine priveşte de pe prispa casei din Valea Mare, dealurile din jur, îmbrăcate în covorul bogat al livezilor şi pădurilor şi este copleşit de liniştea locurilor, înţelege mai uşor de ce scriitorul a îndrăgit atât de mult acest colţişor de rai. Casa nu este foarte mare, dar este situată într-o zonă extrem de frumoasă, la poalele pădurii Făget, pe un deal - pe atunci - cu vii, şi a fost cumpărată de scriitor în anul 1930. Construcţia are două niveluri: parterul format dintr-un beci, în care se păstrau butoaiele cu vin şi uneltele necesare lucrărilor în vie şi etajul, cu o planimetrie specifică locuinţelor tradiţionale din Muscel (tindă centrală şi camere dispuse lateral. Ea, prezintă la faţada principală, un pridvor cu stâlpi de lemn, accesul la etaj asigurându-se pe o scară mascată de un zid masiv de cărămidă. Rebreanu a investit şi bani şi preocupări, în a transforma casa pe gustul său, făcând-o mai confortabilă, instalând o baie şi aducând apa printr-o pompă, care se defecta adesea, din puţul săpat în spatele casei. Locuinţa trebuia să fie confortabilă atât pentru propria familie, cât şi pentru oaspeţii pe care i-a primit aici deseori. Printre prietenii care erau invitaţi la casa de la ţară, se numără pictorul Camil Ressu, Mihail Sorbul – cumnat de altfel – acesta fiind căsătorit cu Marioara, sora lui Fanny Rebreanu, Corneliu Moldovan, Ludovic Dauş, medicul Vasile Tiţescu, din Piteşti, poetul Ion Minulescu, prieten cu care a împărţit locuinţa din Cotroceni de pe Bl. Gh. Marinescu, avocatul Ionel Rădulescu, fratele lui Fanny, - fost prefect de Argeş- şi bineînţeles copiii – Puia Florica, căsătorită din 25 octombrie, 1931 cu sublocotenentul Radu Vasilescu (la biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti, cu naşi iluştri, Iuliu Maniu care nefiind căsătorit a cununat împreună cu văduva lui George Coşbuc, Elena.) George Coşbuc a jucat fără să ştie un rol însemnat în viaţa lui Rebreanu. Plecat şi el din acelaşi ţinut al Năsăudului fusese idolul literar al tatălui lui Rebreanu, învăţătorul Vasile Rebreanu, care îl considera cel mai bun model literar de urmat, pentru fiul său. Avea un adevărat cult pentru el. Când Liviu pleacă în Regat să se lanseze în viaţa literară, tatăl său îi urează să ajungă la fel de celebru ca şi George Coşbuc. Casa din Valea Mare a devenit muzeu la 27 mai 1969. Deşi spaţiul nu este foarte generos pentru bogăţia vieţii şi operei scriitorului, - sunt reprezentate toate capitolele marcante ale vieţii lui Liviu Rebreanu: familia, studii, debut literar, genuri literare abordate, titlurile şi anii de apariţie ai romanelor sale, personalitatea socială, călătoriile, distincţiile, etapa de viaţă de la Valea Mare. Două dintre încăperile casei, biroul şi sufrageria sunt amenajate memorial, creând o atmosferă mai caldă şi mult mai grăitoare. În aceste încăperi poţi respira aproape, atmosfera în care a trăit Rebreanu, poţi să te emoţionezi cu adevărat. Această stare de emoţie este indusă în mare măsură de obiectele scriitorului: volume cu dedicaţii în bibliotecă, stiloul, călimara, ceaşca de cafea, mapa florentină din piele albastră, scrumiera de marmură, bricheta, lampa Aladin, cu abajurul din porţelan alb, dăruită de Fanny cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani…Un mic hol către cea de-a doua intrare a casei, este consacrat, traducerilor rebreniene în diverse ţări, indicate pe un planiglob. Fenomenul masiv al traducerilor a început încă din timpul vieţii marelui romancier şi continuă şi astăzi. În vitrine pot fi văzute cele mai recente traduceri ale unora dintre romanele sale. Aşa de pildă poate fi văzut romanul „Ion” în limba japoneză, tradus de profesorul Sumya Haruya, şi apărut în 1985. Cartea a fost dăruită muzeului memorial, de însuşi traducătorul, cu prilejul vizitei pe care domnia sa a făcut-o în ianuarie 1989 la Valea Mare. Versiunea japoneză a romanului „Ion” a apărut la Tokio, chiar în anul sărbătoririi „Centenarului Liviu Rebreanu” şi trebuie menţionat că i s-a decernat „Premiul Asociaţiei Traducătorilor” din Japonia, pentru cea mai bună traducere făcută în anul respectiv. Şi, dacă cele mai multe traduceri au ca obiect cele trei capodopere –„Ion”, „Pădurea spânzuraţilor”, „Răscoala”, iar uneori „Adam şi Eva” şi „Ciuleandra”, iată că în ultimii ani ne-am îmbogăţit vitrinele cu trei lucrări recent traduse în limba franceză, de către profesorul Jean-Louis Courriol de la Universitatea „Jean Moulin” din Lyon, care este şi profesor asociat la Universitatea din Piteşti. Este vorba despre „La Bete immonde” - traducerea romanului „Gorila” şi „Deux d’un coup”, traducerea romanului „Amândoi”. Cele două cărţi sunt însoţite de autograful traducătorului şi prezente în expoziţie, din anul 2000. Cea de-a treia carte este „Metropoles”, apărută în anul 2001, în traducerea aceluiaşi Jean-Louis Courriol, editată... [top] |
Imagini din aceastã paginã
|