DIN SUMAR:

• Constantin Noica: “Ce e etern şi ce e istoric în cultura românească”
• Calinic Argatu: “Cultura este o parte constitutivă a omului”
• Interviu cu domnul Costin Alexandrescu
• Elena Rotaru: “Liviu Rebreanu şi satul Valea Mare”
• Poezia cusăturilor din Muscel
• Din legendele trecutului: “Copii de altădată de la Vultureşti”
• Cântecul de lebădă al Lutului
• Mildred A. Rose: “Poezia satului amerindian”
• Descântece din Modoia - Vâlcea
• Elisaveta Novac: “Amintiri din Modoia”
• Ion Focşa: “O raită prin copilăria mea”
• Unde ne sunt satele de altădată
• Ana Blandiana: Poeme religioase

- urmare din pagina 3 -

a mă călugări, aşteptând pentru aceasta vremuri mai bune. Ele au apărut abia peste şapte ani, când am fost uns în monahism, în 1972, la Mănăstirea Căldăruşani, unde aveam să îndeplinesc toate ascultările până la cea de secretar şi muzeograf, această tundere în monahism fiind aprobată în premieră de Sfântul Sinod, după 13 ani de la intrarea în vigoare a decretului 410.

Câtă vreme am fost preot în Transilvania, am reuşit să construiesc – la una din parohii – din temelie o biserică, fapt care a făcut ca autorităţile să mă ia la ochi. Pe vremea aceea – anii 60 – urmam Teologia la Sibiu şi eram abonat la aproape toate revistele literare care apăreau, inclusiv „Convorbiri literare”. De atunci datează şi prietenia cu regretatul poet Ioan Alexandru. (…) Un iubitor al lecturii am fost şi am rămas şi atât a celei patristice – pentru că mulţi dintre Sfinţii Părinţi au un condei pe care l-ar invidia romancierii -, cât şi pe al celei laice, dar scriitor nu am fost ispitit să ajung şi cu atât mai puţin m-am considerat ca atare.

Inhibiţia de a purcede la întocmirea câtorva semne de carte am biruit-o numai cu ajutorul umorului. Arta scrisului e ceva sublim, ca şi muzica simfonică – pentru că şi ea îmi este foarte dragă.”

Calinic Argatu - “Frumuseţea lumii nevăzute” -
fragment din interviul realizat de Cassian Maria Spiridon

[top]

Crucea

Cu braţele deschise de iubire,
cu fruntea luminând spre Dumnezeu,
cu aura de sfântă strălucire,
cu talpa-nfiptă în pământ mereu.

Te văd acum parcă întîia oară
şi mă aplec în dreptul tău smerit,
că L-ai îmbărbătat ca să nu-L doară
pe Cel ce S-a jertfit şi S-a slăvit.

Îmbrătişându-L pe Împăratul Sfânt
jertfit pe lemnul tău de minţi întunecate,
cu cetele de Îngeri plânşi în jur
şi tu ai lăcrimat lângă cumplita moarte.

Părtaşă suferinţei legi glodul trist de Cer,
când lemnul tău cu sânge s-a sfinţit,
Ţi-a dat din strălucirea frunţii Lui
să veşnicesti cu lumea-n infinit.

Sceptru Treimii Sfinte de Lumină,
martoră slavei din înăltimi ivită,
atât de credincioasă Mirelui Iisus
te-ai despărţit de El doar o clipită.

Elisaveta Novac

[top]