DIN SUMAR:

• Alexandru Mateevici «poetul limbii noastre»
• Întoarcerea fiului către sat • Interviu cu prof. dr. Adriana Rujan
• Catrene umoristice - Ioan Nelu Vişan
• Mărturisiri - Radu Octavian Maier
• Leonid Dimov - Poeme
• Miracole ale copilăriei - Denisa Popescu
• Profil - Valentin Crucianu - reportaj de Elisaveta Novac
• Din viaţa rromilor: Lungul drum al întoarcerii către nicăieri - Fevronia Novac - Canada
• Din legendele satului: Jidovul
• Păstorul satului - Prof. Cezar Bădescu
• Impresii despre satul natal
• Din creaţiile copiilor de la Vultureşti
• Nichifor Crainic - Poeme religioase

MIRACOLE ALE COPILĂRIEI

Denisa Popescu

Despre copiii-artişti din Corbenii Argeşului, ocrotiţi de mâna şi de vi-ziunea uimitoare ale profesoarei Elena Stoica, nu se poate decât exclama. În felul în care tot copiii o fac, desfăcându-şi larg buzele, rotunjindu-şi obrajii şi ochii şi trimiţând sunetul, ca pe o minune a victoriei, în toate cele patru orizonturi. Cercul de pictură Culoare şi vis nu are o vârstă înaintată. Este, în fapt, succesorul vestitului Cromo de la Albeşti, pe care Elena Stoica l-a creat cu pasiune şi răbdare, l-a crescut cu devoţiune şi l-a propulsat dincolo de România, peste zările generoase ale lumii largi. Nu există acum, când scriu rândurile de faţă, continent populat, care să nu fi văzut sau care să nu fi auzit măcar de arta copiilor-pictori de la Albeşti şi de la Corbeni.

Sunt copiii unor oameni simpli, deprinşi cu anotimpurile şi cu grijile pământului, care nu-şi pun probleme de viaţă şi de moarte şi care au ales să trăiască după legile Domnului, împlinindu-I voia. Sigur că şi-au imaginat rosturi frumoase pentru copiii pe care i-au adus pe lume, nu-i deloc sigur însă că s-au gândit că vor primi medalii de bronz, de argint şi de aur, că li se vor pomeni numele în marile oraşe din Europa, America, Asia şi Africa, asociate artei demne de oricare dintre muzeele mapamondului.

Cine sunt aceşti copii? Adelina Popa, Geta Gherghinoiu, Adriana Floca, Monica Ghiţescu, Dragoş Serafim, Cătălin Oprea, Raluca Măndiţa, Sebastian Iosif, Vlăduţ Iosif. Şi este vorba doar despre câţiva dintre cei frumoşi şi merituoşi, pentru care desenul şi pictura reprezintă a doua lor casă, cea din spatele frunţii şi de după coşul pieptului, mica lor viaţă secretă şi specială. Pictează la şcoală, după ore. Pictează sâmbăta şi duminica. Pictează atunci când simt că, până şi pentru ei, lumea devine cumplit de apăsătoare. Şi reuşesc. Există o forţă surprinzătoare în pânzele lor, susţinută de culoare şi de motiv. Temele predilecte sunt basmul, visul, satul cu obiceiurile lui, natura în toate ipostazele sale vii. Şi, peste toate acestea, dragostea. O dragoste nedisimulată, necondiţionată, înduioşătoare faţă de privitor. Ţi se spune ţie, cel căruia i se lipesc ochii de tablou, cât de bun şi de frumos eşti sau ai putea fi, câte mai ai de descoperit, câte ai pierdut şi poţi regăsi, numai să vrei cu adevărat. Aici, cred eu, se ascunde, de fapt, secretul celebrităţii lor. Pentru că, adesea, copiii oferă lecţii de viaţă chiar şi celor mai înţelepţi dintre noi.