DIN SUMAR:

• Alexandru Mateevici «poetul limbii noastre»
• Întoarcerea fiului către sat • Interviu cu prof. dr. Adriana Rujan
• Catrene umoristice - Ioan Nelu Vişan
• Mărturisiri - Radu Octavian Maier
• Leonid Dimov - Poeme
• Miracole ale copilăriei - Denisa Popescu
• Profil - Valentin Crucianu - reportaj de Elisaveta Novac
• Din viaţa rromilor: Lungul drum al întoarcerii către nicăieri - Fevronia Novac - Canada
• Din legendele satului: Jidovul
• Păstorul satului - Prof. Cezar Bădescu
• Impresii despre satul natal
• Din creaţiile copiilor de la Vultureşti
• Nichifor Crainic - Poeme religioase

Satul luna de jos şi cetatea lui Gelu

- urmare din pagina 7 -

calitate extraordinară. Vreau să vă mai spun că tatăl meu şi cu alţi oameni din sat, în primul război mondial, au fost încadraţi în armata austro-ungară şi au luptat în Italia. În 1918, să nu credeţi că mă laud, tatăl meu era un mare român, el, fiind soldat în armata austro-ungară cu încă câţiva, s-au fotografiat la Piave, în Italia, şi s-au înrolat ca voluntari pentru Transilvania. Tata a venit acasă şi la Marea Unire de la Alba Iulia, a plecat de la Cluj, pe jos până la Alba Iulia, pentru ca să asiste la Unire. Era un om deosebit, el, când ieşeam din casă ne spunea: „Radule, Simion, Mitru, să nu uitaţi să vă iubiţi ţara !.... Şi la noi în familie, fratele meu, Simion era student la medicină, anul III, la Cluj, când, vă amintiţi că a fost rebeliunea aceea studenţească, în căminul „Avram Iancu”

Atunci a fost exmatriculat din facultate fără drept de a se mai înscrie la vreo universitate sau la vreo instituţie de învăţământ superior. Dar, totuşi, era un băiat foarte inteligent, şi până la urmă, după zece ani, a reuşit ca să scape de acest păcat de a-şi fi iubit ţara, şi după zece ani a primit dreptul să se înscrie la o altă facultate nu la medicină, iar după aceea a urmat fizică matematică. Cu încăpăţânarea lui de a pătrunde în viaţa medicală, fiul lui a fost îndemnat şi a făcut medicina. Acuma este la Botoşani. Eh, acuma, să vă mai spun câteva amintiri despre sat. Să ştiţi că în Ţara Românească, eu am în vedere România întreagă, exprimându-mă astfel, nu am în vedere provinciile, ci rostesc Ţara Românească .

În ţara românească erau multe sate specializate în meşteşuguri, ceea ce rar se întâmplă în Europa. De exemplu sate specializate în meşteşuguri erau Vărzarii, în judeţul Bihor. Locuitorii de aici erau specializaţi în fierărie. Pe urmă erau în Apuseni, în Satul ui Horea, erau multe, Gârbea, Arieşeni, specializate în prelucrarea lemnului. Meşterii de aici făceau, pentru toată ţara, grinzi, scânduri, laţuri, şindrilă şi vase. Tot în Apuseni, erau sate specializate în producerea varului. Varul şi producerea varului este un meşteşug, care atestă, fără tăgadă, din perioadă romană până în zilele noastre continuitatea unui meşteşug. E singurul meşteşug care a rămas pe o perioadă atât de lungă, atestând continuitatea acestor meşteşuguri. De aceea este foarte important să aflăm că în clasificarea cuptoarelor de var aflăm cuptoare dacice din pământ împletite de jur împrejur cu un gard de nuiele, pe urmă sunt cuptoare mai târzii, din piatră sau din cărămidă, etc. Dar acolo, în Transilvania, încă se mai păstrează. De exemplu în Ciuruleasa, în partea de vest a muntelui Vulcan, acolo sunt o sumedenie întreagă de astfel de cuptoare. Aşadar, aici se poate urmări însăşi evoluţia acestui meşteşug din antichitate până în zilele noastre, pentru fiecare secol, ceea ce, să ştiţi, rar mai se întâmplă în meşteşug, în felul acesta, care să fie pe milenii întins ca şi continuitate. Şi mai sunt multe altele lucruri care s-ar putea spune despre sate, dar vreau să spun că aceşti oameni, din satele specializate aveau drumuri speciale. De exemplu din munţii Apuseni se ajungea până în Constanţa, aveau drumuri speciale pe sate, pe unde se duceau şi cu căruţa. Schimbau produsele prin troc, dădeau scânduri, să zicem, sau ciubere şi primeau porumb sau grâu. Acolo, în Apuseni, după cum bine ştiţi, agricultura e foarte puţin dezvoltată în sensul că e munte. Unul dintre cele mai frumoase lucruri care se pot vedea şi s-au văzut, în Apuseni, sunt terasele, făcute special de oameni pe care se cultivă cerealele, dar puţine. Pe coasta muntelui unde era puţin pământ erau făcute terase, pe fruntea muntelui, aşa ca un amfiteatru extraordinar de frumos şi de interesant când vezi grâne, sau porumb, sau altceva într-o terasă din aia, înconjurâd aşa pieptul muntelui. Foarte interesant şi deosebit.

Leonid Dimov

Deschidere

In cvartalul cu ştreşini piezişe
Fluieră mierle printre frunzişe
Ca să necăjească pisicile de ciment
Din tinda caselor de agrement.

E o toamnă cu soare
Dublu pe coridoare
Iar în fund, la şapte fix,
Se deschid uşile de onix
Şi-ncepe să ningă leneş, afară,
Cu petale de primăvară.

O, ce durere dulce ne duce
Gândul de purpură peste uluce…

Desprindere

Tot furişându-te prin ulicioare
Ţi-a căzut umbra la picioare.
Ocoleşte-o pe vârfuri şi-o lasă :
Se-ntoarce ea singură acasă.

Acum ridică-te peste livadă
Uşor, ca nimeni să nu te vadă
Şi rămâi surâzând lângă mine
Să privim de sus prisăcile pline
Şi prunele vineţind prin frunzişe
Şi tufe de mur îndoliat şi agrişe…

Trage covorul negru sub noi
Să cârtim împotriva a tot, amândoi.