IUBIRE, ÎMPÃRÃTEASÃ
Daniel Turcea
Poem despre iubire I
Întelepciunea pruncilor
de-a pururi mângâiere
bucurati-vã
pe cei pe care nimeni nu-i iubeste
cu dragoste smeritã îi iubesti i-am vãzut, aproape stingheri,
sfiindu-se de-atâta fericire,
printre muribunzi,
printre uneltele urii
ei nu urau pe nimeni privirea lor de dincolo de moarte
purificându-se
în roua ce se prelinge
pe obrazul cerului. II
nu, blândetea nu-i o slãbiciune
si se va vedea
biruinta celor ce n-au urât
înaintea întregului cosmos.
[top]
Luminã linã Luminã linã
cât se smereste
cât se pogoarã
candela inimii
sã o aprindã
rai, rugã sã te cuprindã
ce mult te-a dorit
când nu erai,
în zilele patimii
ce mult te-a iubit.
[top]
Poem de dragoste I
mireasma ca o privire de înger
se împrãstie
si fãrã de chip, ca sã ne fie drag,
si fãrã de înfãtisare,
sã ne putem uita.
II
te rog, vino, frate,
din cort sã iesim
în plinã luminã, în ceruri de har
cu nume de înger te chem iar si iar
nu trãim, n-am crezut,
n-am murit în zadar.
III
tot ce existã e pentru tine dar
putin ti s-a pãrut aceasta-n dar
atât de mult el ti-a dorit fiinta
încât te vrea si-ti poartã suferinta.
[top]
Nor peste ceruri luminând Nor, peste ceruri lumind
gustul
adevãrat al vietii, vesnicia
si stea
ce din pãmânt rãsai, Curatã
si izvorând din tine
vechiul Soare
smerindu-se
în chip de vin si pâine,
buzele mele-l sorb cu teamã,
cu gustul lacrimii îngemãnat pe chipul omenesc
obraz al lumii pasãre, pasãre si ca un stâlp de foc
mai înalt decât cerul.
[top]
Despre neînserata iubire uimire numim acum
adevãratul chip
al firii
si minunea e o usã
în plinãtatea razelor deschisã,
dar razele sunt numai
numele
si urma si slava-i lumina fata - si nici un om
nu-l putea privi - asemenea
unui mort înviat - bucuria cu fata descoperitã, nu cu aripi trupesti, ca o pasãre,
ci ale Duhului, prea usor
rãpindu-se.
[top]
Asemenea diminetii iatã frumoasa, omeneasca
înfrângere, la mare pret,
dar eu unul sunt martor,
eu am vãzut
acei oameni, blânzi, de neînfrânt,
învãtând nemurirea,
ochii i-am privit. Suferinta
nu le mai putea micsora cu nimic
fericirea sfârsitul lor e-asemenea diminetii vezi,
vestitul astrolog, apãrat de stele,
friguros,
pustiit de noroc, nu era
asemenea lor, nici yoghinul bãtrân
ce mi-a spus
rãnile da, însã sufletul
eu nu-l pot vindeca.
[top]
Mãrturisire dar din aceasta nimic nu poate intra
în vers, cãci versul
îmi e strãin ca marmora, euritmie,
stiu totul astãzi despre poezie
nu mai pot fi decât stângaci si searbãd
o altã cale se deschide azi
ea e si vers si lege si mãsurã,
dar nu mã pot întoarce ca sã scad
dintre pãcate partea mea de urã. da, poate, lenesii pe cer
nori albi pe care vântul îi preschimbã
sunt lucruri ce nu intrã-n nici o limbã sunt asteptat acolo unde pier
urechile atente si lumina putinã a privirii, am venit
ca sã trãiesc din nou, sã nu am vina
de-a nu fi spus cuvântul mântuirii sunt tânãr, obosit acum de lipsa
de tinerete si de ascultare faceti ce vreti, am mãrturisit, el va
veni din nou si pentru fiecare
îsi va depune mãrturia sa,
eu am uitat si frica si tristetea
nu mai am de strãbãtut
decât propria-mi umbrã, înserarea
fiintei mele, Doamne, am aflat
celor ce au sfârsit un început.
|
