Din
sumar:
Calinic
Argatu - „Sat si sfintenie în opera lui Creangã“
Prieteni de condei - PEN PALS
Interviu cu dl. NICOLAE VÃCÃROIU, presedintele
Senatului
Învãtãmântul românesc
pe treptele reformei
Poeme despre sat - Spiridon Voinescu
Muzeul Copilului
Scriitori români cu satul în glas - George
Tãrnea
„Aventuri din satul reeducãrii comuniste“
Golestii si tãrãnimea
„Luminã linã, lini lumini“
- IOAN ALEXANDRU
|
Prin procesul de integrare în lumea europeanã si prin globalizare vom ajunge sã cunoastem un sat mult înnoit
Interviu cu prof. univ. dr. Stefan Olteanu - Universitatea „Dimitrie Cantemir“ Bucuresti
Vã rugãm, domnule profesor, sã ne vorbiti despre sorgintea dumneavoastrã tãrãneascã, despre drumul spre împlinire si mai ales despre satul natal.
Sunt fiu de tãran, m-am nãscut în comuna Filipesti, judetul Brãila, unde mi-am fãcut si studiile primare, dupã care am plecat la Scoala Normalã din Buzãu, pentru a iesi învãtãtor. Prin 1948, în urma reformei culturale si reformei învãtãmântului, am plecat la facultate. Am terminat în 1953 facultatea, dupã care am lucrat la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucuresti si apoi am devenit profesor la Facultatea de istorie a Universitãtii Bucuresti. La ora actualã sunt profesor de istorie al Universitãtii crestine „Dimitrie Cantemir“. Despre satul natal, din documentele pe care le-am parcurs rezultã cã este o constituire ruralã din secolul al XVIII-lea si se datoreazã, în mare parte, acelor oieri din Tara Bârsei, de pe Valea Oltului, care au venit cu turmele spre ses si au înjghebat asezãri, înte care si satul meu natal. Cu prilejul cercetãrilor arheologice pe care le-am fãcut acolo, în satul meu, am descoperit cã urme de vietuire ale acestui sat dateazã de multã vreme în urmã si cele mai semnificative sunt acele urme din secolul al IV-lea, asa-zisa culturã sultara de Mures, dupã care urmeazã o perioadã foarte bogatã de culturã dridu, din secolele VIII-XI, si, probabil, desi urme nu se gãsesc, si în secolele urmãtoare au vietuit acolo, ca în perioada medievalã sã nu cunoastem mare lucru despre aceastã asezare. De-abia în secolul XVIII apar în documente numele satului si, evident, mosia boierului Nicolae Filipescu. S-au descoperit în aceastã vreme bordeiele unor categorii sociale modeste, ale tãranilor din sat, care probabil munceau pe mosia boierului si locuiau în aceste bordeie. A existat apoi o evolutie fireascã a tuturor asezãrilor rurale pânã în zilele noastre. Din punct de vedere cultural se constatã aceeasi amprentã pe care o poartã satul din Bãrãgan, din Tara Româneascã. În vremea copilãriei mele, Scoala si Biserica erau factorii de culturã din sat. Mai târziu au apãrut anumite institutii de culturã, cum au fost acele cãmine culturale, cu biblioteci s.a., care au marcat un moment important pe aceastã linie a evolutiei culturii si educatiei în toate satele de pe teritoriul tãrii. S-au adoptat mijloace tehnice în mãsurã sã punã în alt cadru cultura si civilizatia sãteascã.
Despre scoalã si despre implicarea dascãlilor si a liderilor culturali si despre educatie...
Si aici au avut loc transformãri marcante, în sensul cã, fatã de acei învãtãtori putini la numãr si clasele care, pe vremea copilãriei mele si cu circa saptezeci de ani în urmã, erau destul de modeste si functionau într-o singurã salã, ca mijloc de culturã si ca nivel profesional, iatã cã în ultima vreme, din datele pe care le am si le cunosc cu ocazia vizitelor pe care le fac în sat, transformãrile sunt vizibile. La scoalã, desi a rãmas aceeasi ca acum cincizeci de ani, în anii din urmã s-au întreprins o serie de mãsuri cu caracter tehnic, care conduc spre depãsirea nivelului initial cultural si educativ. Cadrele didactice din sate, cu oarecare exceptii, au marcat o evolutie superioarã prin buna pregãtire profesionalã. Într-adevãr, sunt vizibile aceste transformãri, mai ales scoala din satul meu fiind reprezentativã pentru zona aceea brãileanã.
A fost o perioadã în care fiecare absolvent de facultate a fost obligat sã meargã într-o scoalã sãteascã si atunci scoala de la sat a avut o perioadã de înflorire. Dupã revolutie s-a întâmplat un exod al dascãlilor cãtre orase si acest lucru a creat mari dezechilibre în multe din scolile sãtesti. Din punctul de vedere al istoricului care a cunoscut si sate din lumea europeanã, din lumea Occidentului, puteti sã faceti un paralelism între satul românesc si satul european. Cum vedeti integrarea satului nostru în U.E. si ce sã înteleagã lumea satului prin globalizare?
Am vãzut destule comunitãti rurale din alte state mai putin apropiate sau îndepãrtate de teritoriul nostru si pot sã fac, într-adevãr, o comparatie între situatia actualã care este la ei acolo si care este la noi. Evident cã existã o diferentã marcantã între satul românesc si cel european, ceea ce este firesc, pentru cã ei au sute de ani de civilizatie urbanã si ruralã, în vreme ce noi nu avem decât foarte putin; istoria noastrã modernã si contemporanã a satului în general si a orasului începe foarte târziu, cu aproximativ douã sute de ani în urmã. Din acest punct de vedere existã o diferentã vizibilã. Pe mãsurã ce înaintãm, sunt elemente care încearcã sã reducã aceastã diferentã între satul apusean si satul românesc. Prin adoptarea de tehnici avansate, aparaturã, care pun în evidentã tocmai acest efort de a aduce si satul românesc aproape de nivelul celui din tãrile dezvoltate, se poate ajunge la stergerea de diferente. Integrarea europeanã presupune foarte mult si devine un motor de dezvoltare a comunitãtilor urbane, de apropiere a civilizatiei urbane si rurale de la noi cu cu cele din spatiul apusean.
Cum vedeti pãstrarea traditiilor, pentru cã satul românesc strãluceste fatã de satele din apus, de care vorbim tocmai prin traditiile si obiceiurile ancestrale, prin dezvoltarea unei atitudini originale fatã de folclor,satul rãmânând, în acelasi timp, un purtãtor de valori, un izvor nesecat de inteligentã si de talente. Iatã, dumneavoastrã veniti dintr-un sat; întrebarea se pune dacã de aici înainte copiii înzestrati din satele noastre vor putea sã rupã zãgazurile cãtre împlinirea vocatiei. Si nu mereu copiii din familiile de intelectuali de la sate au devenit celebritãti, ci copiii de tãrani. Ce trebuie fãcut pentru ca si copiii din familiile neprivilegiate sã poatã studia, care nu au profesori bine pregãtiti, pentru cã dumneavoastrã vorbiti despre un sat privilegiat; noi cunoastem sate pe cale de disparitie, de unde copiii fac zeci de kilometri pe jos pânã la scoalã, unde cu greu ajunge un profesor calificat ori de limbi moderne, unde viata e atât de amarã cã nici un profesor nu vrea sã ajungã acolo.
Aceastã întrebare are douã componente: în primul rând vreau sã spun cã traditia în satele apusene aproape cã a dispãrut. Istoricii apuseni se luptã din plin sã mai conserve ce a mai rãmas din traditiile lor, care s-au pierdut de-a lungul vremii. La noi, dimpotrivã, traditia este foarte, foarte accentuatã si tine de civilizatia noastrã veche; ea se manifestã cultural. Chiar sesiunea pe care Complexul Muzeal Golesti o organizeazã anual are ca obiectiv pãstrarea si conservarea traditiei de pe teritoriul vechi al poporului român. Aceste sesiuni scot în evidentã tocmai aceste elemente traditionale care stau la baza civilizatiei si fãrã ele nu putem sã vorbim despre originalitatea culturii si civilizatiei noastre sãtesti în context european. O a doua componentã se referã la ceea ce spuneati în legãturã cu ajutorul pe care trebuie sã-l primeascã satele noastre la ora actualã din partea Puterii si din partea organismelor care sunt abilitate sã facã acest lucru. Se observã la ora actualã acest efort al statului de a termina cu unele reminiscente care îngrãdesc învãtãmântul sãtesc din zonele greu accesibile, unde, într-adevãr, scoala suferã nu numai din punctul de vedere al clãdirilor, dar si din punctul de vedere al nivelului profesional. Lipsesc cadrele didactice calificate; din fericire, aceste regiuni unde se constatã asemenea situatii sunt din ce în ce mai putine, asa încât, una peste alta, cred cã ne situãm la un nivel mediu, deocamdatã, în ceea ce priveste aceastã comunitate sãteascã. Prin procesul de integrare în lumea europeanã si prin aceastã globalizare vom ajunge sã cunoastem un sat mult înnoit.
Spuneti-mi, domnule profesor, în satul dumneavoastrã care sunt traditiile si obiceiurile de care v-ati simtit legat?
Traditiile legate de anumite sãrbãtori si în special de sãrbãtorile Crãciunului. Se mentin si astãzi, dar nu pe mãsura celor pe care eu le-am trãit în copilãrie, însã trebuie ajutate sã supravietuiascã, prin manifestãri de culturã, de educatie. Altãdatã erau manifestãri artistice, acum sunt din ce în ce mai putine, iar hora satului a dispãrut, ca multe altele.
Dar limba frumoasã, graiul bãtrânilor care povesteau cu atâta evlavie...
Si în limbã s-au produs modificãri, adicã s-au receptat niste lucruri strãine - este vorba despre neologismele care pãtrund din ce în ce mai mult si care nu ar fi dãunãtoare dacã nu s-ar neglija filonul de aur al graiului nostru. Se impun din ce în ce mai mult aceste sintagme si clisee, componente care sunt strãine de limba noastrã.
Ce le transmiteti copiilor si tinerilor de la sate?
În primul rând sã-si ridice nivelul cultural-educativ si apoi profesional, pentru cã acestea sunt elementele esentiale spre o evolutie ascendentã în ceea ce priveste initierea pentru viatã. Sã persevereze în traditia pe care au mostenit-o, în obiceiuri vechi, sã le dea viatã, sã insiste asupra pãstrãrii acestor obiceiuri. Religia crestinã sã le fie cãlãuzã în viatã, pentru cã, fãrã ea, totul e pulbere. ELISAVETA NOVAC
[top]
Poeme despre sat
Mircea CIOBANU
- Patimile -
Câmp în rotire
Lume de lume desparte si surpã amurgul,
marginii margini i-asazã-mpotrivã si vremii
vreme i-asmute asupra. Apune; or câmpul,
capãt având, peste marginea lui
sã mã-ncumet.
Iarba cu brumã si miristea, piatrã-nfloritã
Când le-am trecut am uitat si eram
de-a cãlare.
Zarea cu pieptul apãs: mi se-ntunecã
pleoapa.
Caii mi-i pierd: îi aud prãbusindu-se-n râpã.
Sunete mari, de cãdere în iazuri, se-naltã;
pânã la mine ajung si arama topitã
clatinã cercuri, aruncã-n afarã dogoare.
Searã de searã m-apropii de capãt,
or câmpul
roatã e-n osie linã - si roata clintind-o
strig dupã reazem deasupra
cuptorului vesnic.
[top]
Aer
Cai albi în ses aleargã fãrã spor
- o, stirpea inorogilor cum piere -
la glezne li se lasã cositor
si somn de moarte caldã în artere. Ocean e, Doamne, aerul de sus,
îl simt si eu în membrele-ncleiate.
Scheletul mierlei vine din apus
ca sloi de var plutind si nu mai cade. Astept un semn de pace. Pe nisip
adoarme herghelia lângã mare.
Acum viseazã-n somn si nu e chip
decât în legea visului sã zboare. prin cerul înclestat
Deasupra lanului de pir,
din albe locuri fãrã ape
vin lupii lungi si vin în sir,
cu sânge nou sã se adape. Prin cerul înclestat i-aud
si-adorm în duh, ca prins de zale.
Ostatic somnului asud
la zvon de sute de ocale. Trezeste-mã. Din aer cad
surpate vinetele straturi
- sicrie de cristal curat
cu negri vulturi între laturi.
[top]
Dezlegare
Ca sã te-ntorci, pãrinte, ca sã te schimbi,
ce vrei
sã-ti pun pãmânt cu iarbã si praf de drum
pe frunte!
O, zgomotul acela din gropile cu lei
m-ajunge si se face cã nu mi se rãspunde. Ai vrea sã fii, dar umbra de trup
ti se desparte:
ai vrea s-adormi, dar ziua e-ntreagã
un amurg.
Te sui si cazi acelasi posomorât de moarte
în mâlul viu si-n mâluri cobor si eu si urc. Alãturi marea sunã a sol arat, la fel
ca ieri si-acum o vreme;
dar stiu cã-n zori, pe fatã,
paloare voi aduce, scãpat printr-un tunel
din Babel - si pe buze, un gust amar de ceatã.
|
|
