ANDREEA CLAUDIA DOBRIN

Andreea Claudia Dobrin s-a nãscut la 28 noiembrie 1981, în localitatea Arefu, judetul Arges. A absolvit Liceul de Artã „Dinu Lipatti“ din Pitesti. În prezent este studentã la Facultatea de Teologie Ortodoxã din Bucuresti, sectia Picturã Bisericeascã.
La nici 22 de ani, Andreea Claudia Dobrin se poate prezenta cu numeroase succese în domeniul creatiei. Astfel, în 1993 a primit diplomã de participare la concursul de creatie din Japonia cu tema „Casa visurilor mele“. În acelasi an participã la expozitia „Ora culorilor“, organizatã la Teatrul „Ion Creangã“ din Bucuresti. Împreunã cu olimpicii, în 1994, merge în SUA, într-o excursie organizatã de Ministerul Tineretului si Sportului. În anul urmãtor va primi o scrisoare de felicitare pentru compozitiile expuse, de la Casa Albã, semnatã de d-na Hillary Clinton. Anul 1995 îi va aduce Premiul I pe tarã la Concursul pentru Tineret „Brãtara de Aur“, medalia supremã de aur în Japonia (Tokyo), la concursul „Casa visurilor mele“, diplomã de apreciere din partea Prefecturii judetului Arges si medalia de argint în Italia (Tombre), pentru lucrarea „Expeditie la Polul Nord“. În anul 1996 participã în SUA la o expozitie de picturã si la un schimb de experientã cu copiii americani, obtinând Diploma de cetãtean de onoare al orasului Santa Maria. În 2000-2003 a expus lucrãri în expozitii de grup organizate la Cercul Militar National si la Patriarhia Românã.

---

ICOANA

Arta iconograficã nu a fost nãscocitã de zugravi, ci, dimpotrivã, ea este o regulã confirmatã de Biserica universalã. Traditia facerii de icoane exista chiar în timpul propovãduirii apostolice. Asadar, acceptarea icoanei si cinstirea ei dateazã din vremea apostolilor. Sfântul Apostol Andrei a ajuns pe teritoriul nostru cu o icoanã fãcãtoare de minuni a Maicii Domnului, care se gãseste azi la Schitul Nãmãesti din judetul Arges.
Iconografia este o artã sacrã, religioasã, cu functie teofanicã. Zugravii au talent dublat de culturã bogatã si culturã teologicã si care-si transmit arta în chip initiatic, de la maestru la ucenic, asemenea isihastrilor. Un pictor de icoane lucreazã cu culorile ca într-o carte vorbitoare.
Icoana nu e o reprezentare în sine, ci un act liturgic; ea participã la întâlnirea omului cu Dumnezeu si la comuniunea dintre ei. Rolul ei adevãrat nu e cel decorativ, pedagogic sau cel psihologic, ci eminamente liturgic.
În Bisericã, icoana creeazã universul sfintit din jurul lui Dumnezeu.

---

MÃRTURISIRI

„Am avut o atmosferã prielnicã în satul meu natal si am pictat de micã. L-am mostenit pe tata în arta picturii si chiar niste rude apropiate se îndeletniceau cu penelul. Am debutat la Scoala Albesti - Arges, sub coordonarea doamnei profesoare Stoica Elena, cãreia îi datorez mare parte din succesul meu. M-a învãtat tainele si legile picturii. M-a învãtat sã trãiesc profund sentimentul frumosului în artã si m-a învãtat tehnica picturii: contraste, linie modulatã s.a. Mi-a stimulat foarte mult imaginatia. Am pictat povesti, basme, am exprimat satul meu natal, desenând case, peisaje rurale cu sãteni, cu copii, cu animale si pãsãri, obiceiuri ale satului (nunta, botezul). M-au fascinat pãdurile natale cu toate vietuitoarele lor si în toate anotimpurile. Apoi am urmat Liceul de Artã „Dinu Lipatti“ din Pitesti, unde am avut ca profesor pe doamna Mara Diaconu, care m-a ajutat sã evoluez. Icoane am început sã pictez prin voia lui Dumnezeu; mai fãcusem încercãri de micã, dar fãrã sã stiu tainele picturii de icoane. Am ajuns la Facultatea de Teologie - sectia Picturã Bisericeascã. Aici am ajuns sã pictez icoane. N-am stiut niciodatã cã am sã fac aceastã facultate. A fost o minune pentru mine si sunt foarte fericitã. În facultate am pornit de la zero efectiv, am învãtat despre arta bizantinã, despre simboluri, despre culorile care se folosesc în icoanele bizantine, despre tehnica picturii de icoane. Am avut si mai am încã mult de învãtat, dar mi-am însusit multe cunostinte care mã ajutã sa pictez icoane. Icoana se picteazã cu pace sufleteascã, post si rugãciune. Ne dezbrãcãm de povara omeneascã, ne retragem în interiorul nostru si ne regãsim pe noi însine fatã în fatã cu Dumnezeu. Avem nevoie de harul inspirator. O icoanã pictatã cu sufletul se distinge net de icoanele comerciale care umplu târgurile. O icoanã trãitã vorbeste cu sufletul celui care o priveste, celelalte nu au decât mestesug. Am învãtat un lucru extraordinar, si anume cã în icoane nu sunt usi, Dumnezeu bate afarã si omul e liber sã deschidã ori sã nu deschidã. Dumnezeu nu intrã cu forta în sufletul omului! Va trebui fãcutã o educatie în scoli în sensul acesta si va trebui promovatã icoana, care este o fereastrã spre Dumnezeu. În cele din urmã, importantã este rugãciunea fãcutã din inimã, cu credintã, pentru cã orice icoanã, dacã este sfintitã, este folositoare sufletului crestin. Vreau sã pictez biserici si îmi doresc, cu timpul, sã predau desen si religie. Voi rãmâne copilul satului meu, în care mã întorc cu bucurie de fiecare datã si pe care îl port în inimã pe drumurile mele.“