Din
sumar:
Calinic Argatu - «Alexandru Pelimon - „Impresii de cãlãtorie în România“»
Interviu cu prof. univ. dr. Stefan Olteanu
Poeme despre sat - MIRCEA CIOBANU
Întoarcerea fiului cãtre sat - „Când încep sãrbãtorile, nici un alt spatiu din lume nu e mai luminat ca satul nostru românesc“
Andreea Claudia Dobrin - „Mã misc între Dumnezeu si neamul din care fac parte“
Scriitori români cu satul în glas - CORINA ELENA PREDA si MARIAN STOICA
Din legendele universale - FEVRONIA NOVAC si Nelly Arrieto
Legenda vitei-de-vie - STEFAN ENACHE
Focul lui Sumedru - CRISTIANA MARIA MANU
„Iubire, împãrãteasã“- DANIEL TURCEA
|
ARHITECTURA TÃRÃNEASCÃ - ARGUMENT AL CONTINUITÃTII ÎN VATRA STRÃBUNÃ
Dr. Radu Octavian Maier
Vom începe însemnãrile noastre cu un citat din mult regretatul savant R. Vuia: „Dintre capitolele consacrate studiului vietii materiale a unui popor, cele mai de seamã le formeazã, fãrã îndoialã, studiul asezãrilor si al casei”, aflat în strânsã legãturã cu problema „originii neamului si a continuitãtii sale pe aceste plaiuri”. În continuare scrie R. Vuia: „Fiecare casã tãrãneascã este un mic muzeu popular, în care fiecare obiect, ca si fiecare numire a lui, prezintã mãrturiile din evolutia vietii si civilizatiei neamului nostru”.
Analizând arhitectura tãrãneascã din Transilvania, putem afirma cu tãrie cã ea este una dintre formele de bazã ale culturii materiale, din cercetarea cãrei se poate desprinde si contura fãrã drept de tãgadã specificul etnic-national si care poate fi urmãrit pe întinse perioade istorice si pe vaste zone etnografice. Astfel, dezvoltarea constructiilor gospodãresti si a casei de-a lungul veacurilor a dus la formarea unor strãvechi traditii în arhitectura tãrãneascã, la formarea unei gândiri originale românesti în acest domeniu nesecat al culturii materiale. Datele etnografice, oferite de materialul concret de teren în mai multe judete, ca Arad, Bihor, Alba, Cluj, Sãlaj etc., atestã cã unul si acelasi mod de viatã economicã, precum si conditii climaterice asemãnãtoare oferã premisa creãrii unor tipuri identice de locuinte, cu elemente etnice comune, chiar si în zone diferite. În acest sens, tipul românesc de casã, deci tipul initial - românii fiind primii locuitori ai acestor meleaguri - a influentat populatiile stabilite aici ulterior.
De exemplu, în zonele limitrofe de la poalele Muntilor Apuseni, în unele sate cu populatie mixtã, elementele arhitecturale românesti au fost preluate, integral sau partial, de cãtre maghiari sau locuitori de altã nationalitate. Vom prezenta locuinta traditionalã din zonele cercetate sus-amintite, încadrând-o în ansamblul general al locuintei românesti din întreaga Transilvanie, deoarece a urmat aceeasi evolutie, existând evidentã unitate pe aceastã mare zonã etnograficã româneascã, cu o culturã traditionalã milenarã, cu o realã unitate a elementelor de bazã si cu deosebiri locale doar de terminologie în unele aspecte secundare. Se atestã astfel extinderea celei mai vechi forme de locuintã tãrãneascã din Transilvania, „cea cu o singurã încãpere” sau monocelularã, întâlnitã în Colesti - Bihor, Supuru de Jos - Sãlaj, Lujerdin - Cluj etc., dispãrutã pe la sfârsitul secolului trecut, destinatã azi altor functii gospodãresti - ca depozit pentru pãstrarea alimentelor ori bucãtãrie de varã etc. Casa româneascã din Transilvania, ca si întreaga arhitecturã româneascã, a urmat aceleasi coordonate istorice de dezvoltare, evoluând, de la locuinta cu o singurã încãpere, la cea cu douã încãperi, „casa de locuit si tindã” cu vatrã liberã si „corlan”, „bãbãtie”, „bârnitã” si cuptorul de gãtit mâncare.
În continuare, evolutia locuintei din Transilvania a urmat coordonatele similare cu ale celei de pe întreg teritoriul tãrii, trecând, de la casa cu douã încãperi, la casa cu trei încãperi, „casã-tindã-casã” sau cu „casã-tindã-cãmarã” si, bineînteles, la casele noi, contemporane, cu etaj, cu multe încãperi, bucãtãrie, baie, cãmarã etc. Evolutia locuintei caracteristice românilor din Transilvania este ilustratã atât de documentele de arhivã ale vremii, cât si de exemplarele arhitectonice pãstrate încã, desi în numãr redus, pe Valea Muresului, Valea Somesului, Ariesului, Firizei, Borsei, Lunei Lujerdiului, Crisurilor etc., unde aceste tipuri caracteristice de casã coexistã pânã în zilele noastre cu formele noi.
Semn de unitate specificã, denumirea fiecãrei încãperi are în componentã termenul „casã”: casa dinapoi, casa de cãtre grãdinã; camera din fatã se numeste casa dinainte, casa mare, casa de cãtre ulitã, casã etc.
Ca fenomen specific Transilvaniei trebuie evidentiat sistemul de constructie al „caselor gemine”, care perpetuau structurarea lor în spatiu, cu douã, trei, patru, ba chiar cinci încãperi simetrice cu intrare separatã, din „tãrnat „supãrete”, „vatrã” si „suptoaie”, acestea fiind mici locale ale tãrnatului; ultimul tip de „casã geminã” este cea cu simetrie pe diagonalã, gândire originalã si ingenioasã a tãranului român de rezolvare a cerintelor de adãpost pentru familiile a doi frati.
Tipologia asezãrii locuintei si a gospodãriei, modul lor original de organizare în etapele istorice de dezvoltare a poporului nostru pe aceste meleaguri constituie unul dintre domeniile esentiale de cercetare si cunoastere a realitãtii etnografice românesti, implicit a istoriei societãtii în general. Conservarea acestor elemente, uneori cu o deosebitã vigoare în folosintã, reprezintã un fenomen concludent, realizabil numai în „conditiile unui mod de viatã stabil si ale unor forme puternice de unitate si continuitate neîntreruptã, îndelungatã a populatiei bãstinase din aceste zone etnografice.
Pentru a scoate în luminã diferite aspecte ale structurii si functionalitãtii asezãrilor si arhitecturii tãrãnesti, pertinente fenomene de culturã popularã, în multe cazuri se relevã importanta colaborãrii între stiintele sociale care concurã la elucidarea acestor probleme majore. Limba, de exemplu, este un filon de aur în astfel de cazuri, ca una care aduce noi si multe informatii dintre cele mai valoroase pentru etnografie si problemele de început ale civilizatiei populare românesti, pentru istoria sa în general.
Referindu-se la locuintã, problemã ce ne intereseazã în acest context în mod deosebit, putem afirma cã elementele de bazã privind terminologia sunt de origine latinã. Spre exemplu: casã (lat. casa), a dura (dolore), scândurã (scandula), perete (pariet), par (palum), alãturi de mur în aromânã si a murui - în zona de vest si centralã a Transilvaniei - acoperis (cooperio), celar (cellarium), tindã (tenda), cu o rãspândire aproape în toatã tara, termen descoperit de curând si în Oltenia, fereastrã (ferestra), poartã (porta), curte (coborte), usã (ustia); iar ca piese de mobilier sunt de origine latinã masa (mensa), scaun (scamnum).
Asadar, atât în limbã, arheologia, cât si probele etnografice dovedesc cu prisosintã unitatea si continuitatea de viatã stabilã a populatiei bãstinase pe aceste meleaguri. Astfel, desi existã tipuri specifice de casã pentru fiecare zonã, pentru toate provinciile istorice românesti - Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea - asemãnãrile tipologice si de nomenclaturã confirmã acelasi drum urmat de evolutia casei tãrãnesti în dezvoltarea ei, de la formele primare sus-amintite, la formele contemporane, trecând prin toate stadiile intermediare, pânã la casa modernã, nouã, confortabilã a tãranului român de pretutindeni.
(Contemporanul - Nr. 35., 28 aug. 1987)
[top] Colind Colindãm o noapte-ntreagã
Lumânãri si cãrti deschise
Cine vrea sã înteleagã
Are viata lui de vise.
Creanga ninsã la fereastrã
Ne va tine-n cântec rândul
Si urcãm în pomul vietii
Respirându-l, înflorindu-l.
Felix Sima
[top] |
|
