ANUL III - Aparitie trimestrialã
Nr. 9 - 2003
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

Calinic Argatu - „Sat si sfintenie în opera lui Creangã“
Prieteni de condei - PEN PALS
Interviu cu dl. NICOLAE VÃCÃROIU, presedintele Senatului
Învãtãmântul românesc pe treptele reformei
Poeme despre sat - Spiridon Voinescu
Muzeul Copilului
Scriitori români cu satul în glas - George Tãrnea
„Aventuri din satul reeducãrii comuniste“
Golestii si tãrãnimea
„Luminã linã, lini lumini“ - IOAN ALEXANDRU

Când încep sãrbãtorile, nici un alt spatiu din lume nu e mai luminat ca satul nostru românesc
Dialog cu domnul Aurel Stoian - comisar-sef al Gãrzii Financiare Arges

-Care este relatia dumneavoastrã cu satul de ieri si cu satul de azi?
-Cum era lumea copilãriei, cum erau bãtrânii în satul natal?
-Despre plecarea din sat si despre urcusul cãtre viatã, cãtre împlinirea idealului.
-Credeti cã mai sunt azi la sate copii care ar putea sã reuseascã performantele pe care generatiile mai vechi le-au reusit?
-Cum comentati ideea pe care o promoveazã Satul Natal, ca fiul plecat de la tarã, în lume, sã se întoarcã spre satul din care a pornit cu disponibilitatea generoasã de a sprijini proiectele culturale care vin în întâmpinarea celor care azi viseazã la un ideal de viatã?
-Cultura este esentialã pentru lumea noastrã ruralã? Un popor fãrã culturã va intra în negurã, de aceea unii stau la tunuri si altii la condei.
-Cultura are nevoie de sprijin?

Comuna mea natalã are pe teritoriul ei un Muzeu al Satului

În primul rând as vrea sã vã spun cã eu m-am nãscut la sat si anii frumosi ai copilãriei i-am petrecut în comuna Bujoreni din judetul Vâlcea, un loc de traditie, as spune, unde oamenii sunt preocupati sã conserve valorile materiale si spirituale ale vetrei strãmosesti. Comuna mea natalã are pe teritoriul ei un Muzeu al Satului vâlcean. Acest muzeu este un adevãrat sat din vechime românesc, în care vizitatorul gãseste case vechi traditionale din lemn, o bisericã din lemn, moarã si tot felul de exponate care marturisesc despre arhitectura spatiului vâlcean si despre preocupãrile tãranilor din aceastã zonã. Mã simt legat puternic de sat, de pãrinti - tata nu mai trãieste - dar merg cu drag la casa pãrinteascã. Îmi vin în minte vorbele lui Ion Creangã, care exprima atât de frumos sentimentul copilului universal: „Nu stiu altii cum sunt, dar mie, când îmi amintesc de locurile copilãriei, îmi saltã sufletul de bucurie“.

Biletul la primul meu film l-am plãtit cu un snop de coceni

Îmi aduc aminte cu emotie de bunicul meu, care povestea frumos, mai ales despre evenimentele trãite de el în timpul rãzboiului, la care a luat parte. Bãtrânii aveau un dar al rostirii si serile noastre erau atât de deosebite, cã au rãmas în amintire ca si cum ar fi cioplite în piatrã. Era o lume frumoasã, care la sãrbãtori se aduna la cãminul cultural, unde se juca hora si se asculta muzicã popularã autenticã. Nimic nu era contrafãcut.Totul tâsnea limpede si viu ca si izvorul din munte. Spatiul acolo, pe defileul Oltului, pãrea rupt din poveste, dar era o poveste adevãratã. În comunã venea caravana cinematograficã sã dea filme pe peretele scolii, iar noi, copiii, ardeam de bucurie. Când am mers prima oarã la film, fiind copil sãrac, n-am avut bani sã plãtesc bilet, iar directorul cãminului m-a trimis sã aduc un snop de coceni, ca sã plãtesc intrarea. E bine sã stie copiii de azi, chiar si cei de la sate, a cãror copilãrie nu se aseamãnã cu a noastrã în multe privinte, e bine sã afle despre copilãria altui timp, pentru a sti s-o pretuiascã pe a lor.

Am reusit în viatã pentru faptul cã am fost deprinsi cu munca

Oamenii de la sat aveau o întelepciune ancestralã de a duce copilul cãtre o meserie, spre a-i asigura existenta. „Meseria e brãtarã de aur” era adagiul pe care-l auzeam mai la tot pasul. Oricând cu o meserie bine însusitã poti sã duci o viatã decentã. Ca majoritatea copiilor din satul meu, am fãcut întâi o scoalã profesionalã, apoi am fãcut liceul, am mers la facultate. Multi din generatia mea si din satul meu au reusit în viatã, mai ales pentru faptul cã am fost deprinsi cu munca, cu greutãtile vietii. La tarã munceam, ajutam pãrintii, aveam de mici copii responsabilitãti si lucrul acesta ne-a ajutat sã izbutim.

Când încep sãrbãtorile, nici un alt spatiu din lume nu e mai luminos ca satul natal

Satul a avut si va avea încã valori umane. Copiii de la tarã, pãrintii lor, trec printr-o gravã crizã materialã, asa încât cei dotati va trebui sã primeascã suport material nemijlocit. Pe de altã parte, au mai putin acces la învãtãturã. M-a impresionat un profesor de la medicinã care cerceta la curs pe studentii care sunt de la tarã, sã-i ajute mai mult. Întrebat de ce o face, a rãspuns cã acesti tineri, când vor fi medici si vor avea bolnavi de la sate, sã punã suflet si sã zicã: acesta este tatãl meu. Sigur cã marile personalitãti s-au ridicat din rândul copiilor de la tarã, din familii sãrace, de cele mai multe ori. Ceea ce este trist e faptul cã se pierd obiceiurile, cã nu se mai valorificã ceea ce este specific satului, cã se renuntã la o culturã milenarã, în schimbul unor inventii strãine de sufletul omului de la sat. Primarul, învãtãtorul si preotul din sat au o mare responsabilitate fatã de pãstrarea comorilor folclorice, fatã de pãstrarea obiceiurilor noastre, care, dacã n-au pierit pânã acum, nu pot sã se steargã din lipsã de preocupare a liderilor culturali. Satul românesc trece printr-o crizã, dar cred cã va reînvia, fiindcã nu se poate fãrã traditie si fãrã culturã sã se vietuiascã în aceastã vatrã milenarã. Monografiile satelor trebuie realizate cu luare aminte, fiindcã ele vor constitui izvoare istorice pentru viitorime. Satul ne dã totul, frumusete, sfintenie, hranã si nu trebuie lãsat de izbeliste. Când încep sãrbãtorile, nici un alt spatiu din lume nu e mai luminat ca satul nostru românesc.

Trãiesc la sat în comuna Stefãnesti -Arges, localitate ce va deveni oras

Trãiesc si muncesc de aproximativ treizeci de ani în Pitesti, oras pe care îl iubesc, de care m-am atasat si la a cãrui temelie am zidit si eu alãturi de ceilalti locuitori. Satul însã mi-a dãruit un sentiment de libertate a privirii, a spiritului, as zice, asa încât mi-am construit o casã tot la sat, în comuna Stefãnesti - Arges, comunã ce va deveni centru urban, gratie dezvoltãrii economice si culturale si mai ales încãrcãturii istorice deosebite. Aici au trãit oameni de mare valoare culturalã si politicã. În primul rând, marea familie a Golestilor, apoi a Brãtienilor ne-au lãsat o mostenire culturalã si spiritualã si mai ales ne-au lãsat îndemnul de a fi devotati pãmântului si omului.
Dacã ne dorim copii pregãtiti sã ne conducã destinele, trebuie fãcut mai mult pentru copiii de la sate
Am avut o tresãrire de emotie când am vãzut revista „Satul Natal“. Vedeam o multime de ziare si reviste peste tot si satul meritã o atentie deosebitã. Fiecare dintre noi trebuie sã se opreascã o clipã în loc si sã priveascã cu sufletul asupra acestei lumi uitate. Revista surprinde satul cu lumini si umbre, dar mai ales impresioneazã desenele copiilor fie de la munte, fie de la câmpie, realizate cu atâta talent. Revista face culturã si lumea satului are nevoie de culturã, de educatie si de sprijin spre a realiza aceste proiecte culturale. Minunat mi se pare faptul cã la tarã copilul, care nu are calculator si atâtea mijloace moderne de informare, când vine la scoalã în oras, acumuleazã cu o repeziciune extraordinarã si chiar îi depãseste cu mult pe colegii lui evoluati. Sunt multi care se pierd în sat din lipsã de educatie, de instruire, din pãcate, dar au o capacitate de întelegere a lucrurilor într-un mod superior si rapid. Satul e vesnic ca si sufletul omului. „Vesnicia s-a nãscut la sat“ - în conceptia lui Blaga - si este un adevãr esential. Dacã ne dorim sã avem copii pregãtiti, care sã conducã destinele lumii noastre prezente si viitoare, trebuie fãcut mai mult, în special pentru copiii de la sate. Este importantã o implicare mai radicalã a institutiilor de educatie si instructie în acest demers educati,. realizarea de tabere scolare unde sã se predea informaticã si limbi strãine copiilor dotati din scolile sãtesti si nu numai.

Cultura oglindeste sufletul unui popor

Nu se poate fãrã culturã. Cultura oglindeste sufletul unui popor, de aceea trebuie cãutate valorile culturale, talentele si fructificate. Apoi, mai avem încã analfabeti, copii care nu stiu sã scrie si sã citeascã. Revin la responsabilitatea dascãlilor, cã nu este de glumit cu lucrul acesta. Toti copiii au dreptul la învãtãturã si la cunoastere. Ei reprezintã generatia de mâine si, întrucâtva, de nu vom fi multumiti, ei sunt creatia noastrã, a celor care îi neglijãm azi.

A consemnat Elisaveta Novac

Patria

Spune mai frumos ciocârlia
si mai frumos în soapte frunza
numele Tãu!
Mai frumos decât mine,
de mii si mii de ori mai frumos,
apele spun
numele sfânt.
Ce sã mai fac eu,
ce „spuneri frumoase”
sã vã mai spunã omul vostru?
Doar un sãrut de pãmânt,
o pecete pe gurã,
doar sã fiu în genunchi,
înnebunindu-mã dorul.
Flãmând sunt,
lacom
de izvoarele Tale.
Ca bolnav sunt,
neîmpãcat sunt, ziceti-mi una „de dor”
pentru ca sã mor.
Fie-mi suspinul usor.
Spune mai frumos ciocârlia
numele Tãu,
sfântã a sfintelor.

Emil Botta