ANUL II - Aparitie trimestrialã
Nr. 5 - Octombrie, Noiembrie, Decembrie 2002
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI
Ilustratii: Cercul de Artã „Pui de vultur“, Vulturesti - Arges

Din sumar:

Calinic Argatu - „Traditia dãtãtoare de întelepciune“
Apel cãtre fiii satelor
Interviu cu dl. Corneliu Zeana, presedinte al Miscãrii Europene
Nichifor Crainic - „Cântecul potirului“
Întoarcerea fiului cãtre sat
„Puii de vultur“ învatã sã zboare
Scriitori români cu satul în glas - Ion Marin Iovescu
Pr. arh. Teofil Pãrãianu - conferinta de la Pitesti
Vasile Novac - „Bãlcescu si tãranii“
Cântece de stea - culese de Anton Pann

- Cum trebuie sã înteleagã copiii si tinerii satelor românesti ideea unei Europe unite si care ar trebui sã fie contributia comunitãtilor sãtesti la împlinirea acestui ideal frumos ?
- Ce trebuie sã stie aceastã lume despre integrare si globalizare ?
- Satul va constitui el o fereastrã deschisã spre lumea europeanã si mai credem cã viitorul tãrii noastre este legat, în plan spiritual, si de viata tãranului ?
- Integrarea în familia europeanã nu înseamnã cumva recuperarea traditiei si a valorilor pierdute, respect pentru diversitatea culturalã, etnicã si religioasã, un cod, o conventie între oameni ?
- Care sunt gândurile dumneavoastrã pentru lumea satului românesc, acum, când natiunea românã intrã într-un ev nou, într-o zodie mai luminoasã ?

Revista Satul Natal meritã mai mult decât un cuvânt de laudã, atât pentru continutul sãu, cât si pentru generozitatea, perseverenta si înãltimea aspiratiilor celor care au initiat-o si o promoveazã în continuare. Întrebãrile de mai sus sunt bine venite într-un moment de rãscruce în viata satului românesc. As începe cu ultima întrebare, care priveste viitorul satului românesc.
O întoarcere în trecutul patriarhal, acea lume a satului cântatã cândva de Cosbuc, nu mai e astãzi cu putintã. Satul românesc si-a întrerupt brutal evolutia sa fireascã o datã cu colectivizarea fortatã, care a distrus adevãrata clasã tãrãneascã si îndeosebi pe fruntasii satelor, oamenii cei mai harnici si întreprinzãtori, stigmatizati drept chiaburi. Cei care au încercat sã se opunã au fost reprimati fãrã milã; numãrul mortilor si al celor închisi a depãsit, în rândul tãranilor, numãrul reprimatilor din 1907. Pe lângã arestãrile, deportãrile si împuscarea unui numãr mare de tãrani români, familiile acestora au fost prigonite cu insistentã: copiii chiaburilor si ai celor care s-au opus colectivizãrii au fost exmatriculati din licee si din facultãti, trimisi spre muncile necalificate, pe santiere de muncã fortatã etc.
Tãranul colectivizat a devenit lenes si s-a deprins sã fure. În România, tarã bogatã si cu export masiv de produse agricole, se ajunsese ca tãranii sã nu aibã dreptul sã cumpere pâine. Nu mai existau brutãrii sãtesti, pâinea era rationalizatã chiar si la oras, criza de carne, lapte si de produse alimentare în general devenise extremã, ilustrând falimentul agriculturii socializate. Dupã Revolutia din decembrie 1989, în România au rãmas la putere politicienii comunisti, nedoritori de progres. Populatia, dezorientatã politic si temãtoare de o schimbare radicalã, a votat pentru FSN. Noua administratie a îngãduit si a stimulat jaful si distrugerea bazelor animaliere si agricole, furtul conductelor si instalatiilor de irigatii etc. În agriculturã s-au instalat haosul si înapoierea tehnologicã.
Restituirea pãmântului a fost tergiversatã, incomplet efectuatã, iar cei care aveau pãmânt nu dispuneau de mijloacele tehnice necesare sã-l lucreze. Pretul motorinei a fost stabilit la un nivel descurajant, iar tractoarele erau foarte putine. S-a revenit la sapã, hârlet, la aratul cu plugul tras de boi sau de cai, si aceste animale prea putine, de altfel. În comparatie cu tãrile vecine, îndeosebi cu Ungaria, subventiile în agriculturã au fost sãrace, iar banii au ajuns în alte buzunare decât unde trebuia. Tãranii, având o constiintã politicã mai putin dezvoltatã, s-au manifestat împotriva venirii regelui, împotriva partidelor care în Europa occidentalã au dirijat redresarea spectacularã a economiei, în principal a crestin-democratilor.
La nivelul organelor locale, vârfurile comuniste au rãmas la putere sub o altã etichetã. Revolutia pare sã se fi oprit la înlocuirea familiei dictatoriale… România a rãmas astfel în urma tuturor fostelor tãri socialiste. Redresarea unei tãri nu poate începe decât la nivel politic, economia fiind o reflectie a vointei politice. Eficientizarea agriculturii românesti se poate face numai pe baza privatizãrii, prin constituirea de ferme mici, preferabil de talie medie sau chiar mari, dar nu extrem de mari. Tinerii trebuie sã se pregãteascã pentru a stãpâni o fermã, sansele cele mai mari fiind de partea celor cu studii tehnice de zootehnie sau agrotehnice. Numãrul celor cu studii superioare care conduc astfel de ferme este cu totul nesatisfãcãtor în prezent. Ei vor conduce ferme specializate: crescãtorii de fazani, de iepuri, de struti, de bovine, de ovine, ferme agricole profilate pe pomiculturã, vitã-de-vie, tutun, leguminoase s.a.m.d.
Încã mai importantã este dezvoltarea sectorului secundar la sate: instalatii pentru produs sucuri de fructe, conserve, brânzeturi, brutãrii mari, instalatii pentru prelucrarea furajelor, toate acestea necesitând calificare superioarã, dar si o anumitã tehnologie pentru achizitionarea cãreia statul trebuie sã asigure o finantare convenabilã. Turismul rural a devenit la noi o realitate: sate întregi din jurul Brasovului, de pildã, îsi asigurã veniturile în principal pe aceastã cale. Cãlãria de agrement este la noi în tarã ca si inexistentã. Este limpede cã, datoritã tehnicii, agricultura modernã nu mai poate absorbi decât câteva procente (mult sub 10%) din populatia activã, ori, la noi în tarã, segmentul de populatie ruralã este mult mai ridicat. În conditiile desfiintãrii a numeroase întreprinderi s-a înregistrat un transfer de populatie din urban, unde somerii nu se mai pot descurca, spre rural, unde încearcã sã-si câstige existenta. Cu timpul, în comunele mari se va înfiripa o micã industrie localã. Un viitor luminos al satelor noastre nu poate fi asigurat decât prin foarte multã muncã. Încerc acum sã rãspund la întrebarea: cum trebuie sã înteleagã copiii si tinerii nostri ideea unei Europe unite ?
Pentru a iubi Europa trebuie, în primul rând, sã ne iubim patria si sã fim mândri de valorile si traditiile poporului nostru. Dacã satul sau orasul în care locuim poate fi comparat cu un cerc unic, patria este unul mai larg, care îl cuprinde, iar Europa - un cerc încã si mai mare, în care se aflã numeroase tãri si popoare, fiecare cu limba si cultura sa. Europa este crestinã, dar, în timp ce noi, românii, suntem în majoritate ortodocsi, apusenii sunt predominant catolici, mai ales spre sud, iar nordul Europei este protestant. Existã si zone musulmane, pe alocuri compacte, iar numãrul musulmanilor este în crestere pretutindeni. În Europa trãiesc si numerosi evrei, dar în sate acestia sunt foarte rari. Europa unitã nu mai are granite si puncte de vamã între tãri. Fiecare cetãtean european este liber sã circule si sã munceascã unde doreste. Cu exceptia României si a Bulgariei, care, din cauza evolutiei socio-politice, dar si a coruptiei excesive, nu pot fi primite în Uniunea Europeanã, fostele tãri socialiste, de la Ungaria si pânã la Estonia, vor intra în curând în acest mare stat federal. Mai devreme sau mai târziu, vom fi primiti si noi, astfel încât tinerii trebuie deja sã cunoascã institutiile europene, cum este Parlamentul European, de pildã, precum si legile europene. Foarte curând Europa va avea o Constitutie. Europa devine o uniune mai degrabã a cetãtenilor, a oamenilor decât o aglomerare de state. Esti cetãtean european, cu drepturile si datoriile care decurg din aceastã calitate, indiferent dacã esti, în acelasi timp, ceh, francez, neamt sau lituanian.
Deoarece în Europa existã multe limbi, fiecare cetãtean, spre a se putea descurca, trebuie sã stãpâneascã cel putin una sau douã dintre limbile de circulatie: germana, franceza, engleza sau spaniola. Orice limbã strãinã în plus te face mai bogat. La noi în scoli se acordã încã prea putinã atentie limbilor strãine. De aceea îi sfãtuiesc pe copiii si pe tinerii din satele noastre sã caute prin orice mijloace sã învete cel putin douã limbi strãine.
Europa nu poate fi înteleasã fãrã a fi cunoscutã. Copiii si tinerii trebuie sã facã presiuni asupra autoritãtilor locale (primãrii) pentru ca acestea sã organizeze cãlãtorii în strãinãtate, suportate în bunã parte din bugetul primãriei si sã viziteze sate si orase din alte tãri, îndeosebi comunele cu care sunt înfrãtite. Contactele directe reprezintã cea mai bunã cale de cunoastere. Deoarece politica este extrem de importantã, copiii si tinerii trebuie sã cearã ca în scoli sã li se predea doctrinele politice: ce este socialismul, comunismul, liberalismul, crestin-democratia, doctrinele ecologice, pentru a nu mai vota în necunostintã de cauzã. Limbile strãine si cultura politicã sunt punctele slabe în educatia tinerilor nostri. Cartea deschide ochii mintii, de aceea le recomand copiilor si tinerilor nostri sã citeascã mult, cât mai mult. Nu televizorul te face cult, ci mai degrabã cartea, lumina cãrtii.

NICHIFOR CRAINIC

Cântecul potirului

Când holda tãiatã de seceri fu gata,
Bunicul si tata
Lãsarã o chitã de spice-n picioare,
Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mãtãsos
Sã-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când pâinea-n cuptor semãna cu arama,
Bunica si mama,
Scotând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcã moaste cinstite si lucii,
Cã pâinea, dând abur cu dulce miros,
Pãrea cã e fata lui Domnu Cristos.

Si iatã potirul la gurã te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu, jertfã pe cruce,
Hrãneste-mã, manã de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine,
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vitã ce-nfãsurã crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine,
spunându-i povestea:
Copile, grãirã, broboanele acestea
Sunt lacrimi de mamã vãrsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata,
În joc de cãlcâie zdrobind nestemate
Ce lasã ca rana suvoaie-nspumate,
Copile, grãirã, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si, iatã, potirul la gurã te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu, jertfã pe cruce;
Adapã-mã, sevã de sfânt Dumnezeu,
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine,
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate si lanuri mãnoase,
Pãmântul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grâne
Si sângerã-n struguri si frânge-te-n pâine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu.