Din
sumar:
Calinic
Argatu - „Traditia dãtãtoare de întelepciune“
Apel cãtre fiii satelor
Interviu cu dl. Corneliu Zeana, presedinte al Miscãrii
Europene
Nichifor Crainic - „Cântecul potirului“
Întoarcerea fiului cãtre sat
„Puii de vultur“ învatã sã
zboare
Scriitori români cu satul în glas - Ion
Marin Iovescu
Pr. arh. Teofil Pãrãianu - conferinta
de la Pitesti
Vasile Novac - „Bãlcescu si tãranii“
Cântece de stea - culese de Anton Pann
|
Fevronia
Novac
Secole de copilãrie
Devenitã
lecturã obligatorie pentru o gamã de discipline, cartea
lui Philippe Aries L’enfant et la famille sous l’ancien régime
(Copilul si viata familialã în timpul vechiului regim), Paris,
Plon, 1960 (Seuil, 1973), propune o viziune ingenioasã a conceptului
de copilãrie, cãruia autorul îi reproduce istoria,
de la începuturile pe care le plaseazã în secolele
XVI-XVII. Aries urmãreste reprezentarea copilãriei de-a
lungul secolelor si, analizând opere de artã si inscriptii
funerare, sugereazã cã nici un concept al copilãriei
nu era prezent în Evul Mediu, de exemplu, unde copiii nu au fost
reprezentati, pânã în secolul al XII-lea. Chiar când
încep sã fie reprezentati, copiii sunt înfãtisati
ca mici adulti. În secolul al XIII-lea, copiii - sau mai degrabã
adolescentii - încep sã aparã în artã
sub formã de îngeri (p. 53-56). În epoca goticã
apare copilul înfãtisat gol, încarnând personaje
alegorice, cum ar fi sufletul sau moartea (56-57). În secolul al
XIV-lea, copilul Iisus si Fecioara Maria încep sã aparã
în artã, iar mai târziu, pânã în
secolul al XVII-lea, tot alegoricã e reprezentarea copilului în
picturã, sculpturã sau tapiserie, ca si în iconografia
laicã din secolele al XV-lea-al XVI-lea, unde copilul simbolizeazã
vârstele vietii sau anotimpurile (58).
Doar în secolul al XVI-lea încep sã aparã scene
domestice din viata copiilor, care, fãrã sã descrie
exclusiv viata acestora, îi reprezintã la joacã sau
în bratele mamelor etc. (59). Aries conchide cã, în
Evul Mediu, copiii participau la viata familialã fãrã
sã beneficieze de un statut special fatã de adulti. Mai
târziu, copiii au fost reprezentati în artã metaforic,
pentru gratia, seninãtatea si pitorescul pe care le degajau. Portretul
copilului apare în secolul al XV-lea. În rarele reprezentãri
pe care le cunoaste copilul în Evul Mediu, el nu e înfãtisat
ca o persoanã realã, ci în mod alegoric. Începând
cu secolul al XVII-lea, portretele copiilor se înmultesc (70).
Aries afirmã deci cã, înainte de secolul al XVI-lea,
copiii nu erau considerati copii. Copilul era rar botezat în tãri
crestine si era considerat, în epoca medievalã si pânã
în secolul al XVII-lea, ceva amuzant, dar de care nu trebuie sã
te atasezi prea mult, mortalitatea fiind ridicatã. La vârsta
de 7 ani, în Evul Mediu am fi fost deja considerati adulti. Copiii
lipsesc din reprezentãrile artistice ale Evului Mediu, iar când
încep sã fie pictati, ei sunt reprezentati ca adulti de talie
minusculã, semãnând mai degrabã cu piticii.
Adolescenta e o altã vârstã care nu exista în
Evul Mediu, cãci, de la o vârstã fragedã, copiii
începeau sã munceascã si deveneau responsabili. As
vrea sã notez, în treacãt, cã acest fenomen
se perpetueazã astãzi în lume, unde nenumãrati
copii sunt supusi exploatãrii. Exemplul cinic cel mai la îndemânã,
tradus în context umoristic pentru amuzamentul spectatorilor din
tãrile industriale, apare ca argument în serialele comice
de la televiziunea americanã: o adolescentã se bucurã
de a fi gãsit o pereche de încãltãri Nike la
pret redus si sora ei o anuntã cã încãltãrile
cu pricina se gãsesc în sold pentru cã sunt fãcute
de mânute de copii din vreo tarã în curs de dezvoltare.
Dar nu trebuie sã mergem asa de departe geografic ca sã
descoperim exploatarea copiilor, care sunt obligati sã munceascã
de la o vârstã fragedã. Generatia pãrintilor
nostri reprezintã un caz semnificativ. Sãrãcia si
lipsurile obligau copiii sã munceascã de la cea mai fragedã
vârstã, cu atât mai mult cu cât familiile lor
erau nevoiase si nu puteau nici sã îi trimitã la scoalã.
Încã în zilele noastre, copiii sunt deseori considerati
proprietatea pãrintilor si, în multe tãri din lume,
copilul nu are drepturi legale. Chiar în tãrile unde aceste
drepturi existã, o mare distantã separã litera legii
de aplicarea ei.
Conceptul de proprietate a copilului e foarte important, pentru cã
el se repercuteazã la o scalã socialã largã.
De câte ori nu sunt tratate ca niste copii persoane dintr-o clasã
socialã diferitã (fiind tutuite, de exemplu), ca si, în
francezã, persoanele apartinând minoritãtilor vizibile.
La noi, rromii sunt supusi aceluiasi tip de discriminare, care îi
dã „românului get beget“ un sentiment de superioritate.
Aries se referã în treacãt si la scolarizarea obligatorie,
apãrutã cu scopul sã împiedice crima si alte
probleme sociale care rezultau din fenomenul somajului în tãrile
industriale, care nu mai reuseau sã angajeze tinerii. De unde conceptul
de scoalã ca o formã de detentie. Scolarizarea bãietilor
era deja frecventã la sfârsitul secolului al XVI-lea si începutul
secolului al XVII-lea (86), dar mult mai tardivã pentru fete, apartinând,
bineînteles, claselor sociale privilegiate.
Necesitatea educatiei se leagã, în gândirea lui Aries,
de aparitia vietii private, un semn al modernitãtii. Educatia era
înteleasã ca necesarã copilului pentru a-l pregãti
pentru viata adultã, de unde „carantina“ scolii. Familia
asigura, prin educatie, o functie moralã si spiritualã cresterii
copilului (313). Grija acordatã binelui copilului reprezintã
un sentiment nou, exprimat de iconografia secolului al XVII-lea: sentimentul
familiei. Copilul trebuie pregãtit pentru viata durã care
îl asteaptã o datã ce iese din protectoratul familiei
si scoala capatã rolul de a performa aceastã pregãtire
neplãcutã.
Ca sã extrapolez pe marginea conceptului de scolarizare ca formã
de control social, trebuie sã observ cã, în America
de Nord, scoala a devenit o importantã sursã de profit,
ceea ce a dus la presiunea prelungirii studiilor. Pentru a-si asigura
un post cât de cât decent, tinerii se vãd nevoiti din
ce în ce mai mult sã obtinã o diplomã de studii
postuniversitare. Prelungirea scolarizãrii în societatea
nord-americanã reprezintã un simptom al obsesiei cu perpetuitatea
copilãriei. Dacã la 7 ani copiii erau considerati adulti
în Evul Mediu, la peste 30 de ani adultii nu sunt cu totul absolventi
ai vreunei scoli, iar conceptul de educatie permanentã (lifelong
learning) contribuie si el la imaginea populatiei contemporane: copii
care au nevoie de educatie toatã viata. Ca sã ne adaptãm
unei lumi internationale din ce în ce mai omogene, ca rezultat al
globalizãrii, trebuie sã cãpãtãm noi
cunostinte, pentru a rãspunde unor nevoi create de multe ori în
mod artificial.
O datã cu aparitia copilãriei, asistãm la proliferarea
teoriilor despre copil si copilãrie, dar tot ne lipseste o conceptie
filosoficã satisfãcãtoare a copilãriei, care
sã o defineascã în relatie cu viata adultã.
Conceptul inocentei defineste copilãria ca vârsta umanã
si a umanitãtii. Copilului i se ascund evenimentele care sunt considerate
ca apartinând lumii adultilor. În loc sã fie tratati
cu sobrietate si sã li se spunã adevãrul despre nastere
sau moarte sau despre alte evenimente mai greu de comunicat chiar si între
adulti, copiilor li se vorbeste cu vocea pitigãiatã si li
se îndrugã tot felul de istorii imaginate pentru propria
lor „protectie“, pentru „binele“ lor.
În zilele noastre, societatea occidentalã, mai ales, ne trateazã
pe toti ca pe niste copii, difuzeazã emisiuni de facturã
înduiosãtoare si trateazã temele serioase în
mod superficial, pentru a ne „proteja“, de data asta de cunoastere.
Dacã e sã îl credem pe Aries cã în Evul
Mediu copilãria nu exista (teorie de altfel contestatã recent
de un numãr de istorici), lumea noastrã contemporanã
pare cã nu cunoaste altã vârstã. Copilãria
a devenit o obsesie culturalã, pe când bãtrânetea
e cu totul ignoratã si valorile ei, respectate în anumite
societãti, nu reprezintã nimic în Vestul individualist.
Bãtrânii nu sunt reprezentati în cultura pop, care
e cea mai influentã la ora actualã în lumea vesticã,
si sunt izolati, închisi în case de bãtrâni.
Nu participã decât sporadic la viata copiilor sau nepotilor.
Copiii, dimpotrivã, sunt atât de populari cã se vãd
chiar folositi de cãtre diverse companii pentru publicitate. Bebelusii
nu vând numai produse pentru uzul lor, iar adolescentele vând
produse pentru adulti si sunt îndemnate sã se îmbrace
si sã se machieze ca niste persoane adulte, sexy. De la 7 ani,
unele fetite se cântãresc zilnic si îsi pun restricãii
la mâncare, ca sã nu depãseascã o anumitã
greutate, pentru a se conforma la imaginea propusã de cultura de
consum la care participã, pe când, în alte pãrti
ale lumii, nenumãrati copii mor de inanitie. Societãtile
occidentale sunt constiente cã prosperitatea lor vine cu un pret:
exploatarea societãtilor cu o istorie mai putin favorabilã,
dar nu fac nimic sã amelioreze situatia. În America de Nord,
mass-media deplânge obezitatea copiilor care consumã produse
alimentare umflate cu hormoni si nu mentioneazã copiii care suferã
de foame în sânul acestor societãti extrem de bogate.
Copiii nord-americani sunt si ei victime ale unor interese economice si
ale lipsei de educatie. Copilãria, trãitã în
tãri avansate economic sau nu, e dificilã si cartea lui
Aries ne ajutã sã întelegem cã era inexistentã
în anumite perioade istorice si sã ne întrebãm
dacã ea existã în mod adecvat astãzi si dacã,
în loc sã o trãim la vârsta la care e definitã
de specialisti, nu o trãim mai degrabã ca adulti, când
suntem stãpâni pe propria viatã si ne permitem, din
când în când, sã trãim si sã ne
„prostim“ ca niste copii, pentru a compensa lipsuri trecute.
[top]
Colind
la fereastrã
…Ci-mi
astept pe Dumnezeu,
Sã mi-l ospãtez si eu
Cu vin rosu-ovãsit,
Dumnezeu fie sosit.
Intrã-n casã dupã masã,
Gãsi-n casã masa-ntinsã
Si pe masã vadra plinã
Si sedea de-ospãta,
Sedea azi si sedea mâine,
Sãptãmâna, luna plinã.
Dacã luna se-mplinearã
Dumnezeu afar iesearã,
Sus la cer se ridicarã,
Lasã-n casã sãnãtate
Si prin case bogãtate.
Cules
din Tara Lovistei
de Constantin Vâlceleanu
Valeriu Anania – CERURILE OLTULUI
[top] |
|
