Din
sumar:
Calinic
Argatu - „Frumusetea lumii vãzute“
Interviu cu dl. Vasile Matei, inspector I.S.J. Arges
Ioana Ieronim - Poeme despre sat
Micii ambasadori ai artei în lume
Scriitori români cu satul în glas
Bãdesti - satul în vârstã
de 650 de ani
Vasile Novac - Ion Mihalache
Federico Garcia Lorca - poeme
Ileana Mãlãncioiu - poeme
|
„ÎNTOARCEREA
FIULUI CÃTRE SAT“
Un
izvor limpede, viu si nerãbdãtor sã stâmpere
setea lumii de frumos si de armonie
-
BARBARA HARRIS SMITH, ca director International Sudent Affairs, University
of Rochester, ati cunoscut tineri români veniti la studii si, fãrã
îndoialã, v-ati creat suficiente impresii despre ei si despre
România.
- În 1980 am cunoscut primii români. Erau doi tineri
fugiti din România înainte ca statul român sã
acorde vize pentru America. Amândoi erau muzicieni si doreau sa
studieze muzica. Auziserã cã universitatea noastrã
este renumitã pentru studii muzicale si au rãmas aici. I-am
condus sã viziteze locurile importante din oras. Erau fascinati
de tot ce vad, de tot ce cunosc si stiau foarte bine limba englezã.
Amândoi au fãcut carierã în America, tarã
totdeauna interesatã sã pãstreze tineri valorosi.
Fiind director cu studentii internationali vreme de 32 de ani, am cunoscut
multi tineri veniti din România la studii. Primul lucru ce se poate
constata la români, spre deosebire de alti tineri din Europa de
Est, este cã se adapteazã foarte repede la noua culturã
si sunt purtãtori ai unor cutume pe care au forta sã le
pãstreze si sã le facã cunoscute. Sunt foarte destepti
si foarte nerãbdãtori sã învete. Impresioneazã
prin culturã, prin bagajul de cunostinte despre viatã si
lume. Ei stiu mult si vor sã stie totul, ceea ce nu se întâmplã
cu tânãrul american care se pregãteste, de regulã,
într-o singurã directie.
- Tânãrul american are un loc confortabil, mai sigur.
- N-as zice, pentru cã aici existã concurentã.
Si am vãzut numerosi români care le suflã posturile
bune de sub nas americanilor. Nu e suficient sã fii american aici,
ci trebuie sã fii foarte bun. Tinerii din tara dumneavoastrã
sunt buni. Stiu geografie si istorie universalã, sunt stãpâni
pe materiile lor si studiazã cu usurintã într-o a
doua limbã, ceea ce le conferã o mobilitate a mintii. Ei
sunt bine organizati, as zice chiar cã posedã un har ordonator.
- Ati avut studenti români care si-au plãtit studiile
postuniversitare ?
- Niciodatã. Toti au avut burse de la guvernul american
sau de la universitate. Si acest lucru este o dovadã a pregãtirii
lor extraordinare. Burse se acordã foarte greu aici, iar ei le-au
obtinut prin concurs si, mai mult, reusesc sã rãmânã
în SUA si sã se impunã în plan social, economic
si cultural. America în acest fel câstigã valori de
pretutindeni, care poate în tãrile de unde provin nu s-ar
putea afirma. Mi se pare corect cã o tarã cu posibilitãti
materiale sã ajute tinerii înzestrati. Universitãtile
americane practicã sistemul de învãtãmânt
gratuit pentru studentii din tãrile sãrace. Multi dintre
tineri se întorc în tãrile lor si, de asemenea, au
libertatea s-o facã nestingheriti.
- În anul 1998, Congresul Academiei Româno-Americane
a avut loc la University of Rochester, sub coordonarea directã
a dumneavoastrã. Ati cunoscut multi români atunci?
- Am o amintire foarte frumoasã. Într-adevãr,
am cunoscut foarte multi români, fiindcã marea parte a participantilor
la congres au fost americani de origine românã. Dar am cunoscut
foarte multi români din tara dumneavoastrã care au venit
cu importante contributii la lucrãrile congresului. Cunoscusem
tineri veniti la studii, dar o impresie foarte frumoasã despre
România mi-am fãcut-o cu ocazia congresului. Mari personalitãti
din tara dumneavoastrã am cunoscut atunci. Numele academicianului
Dinu C. Giurescu ori al prof. emerit Radu Florescu si multi altii au dat
o notã de înaltã tinutã lucrãrilor în
plen. Îmi amintesc si numele colegului cu care ati venit de la Pitesti,
Ioan Iosub, de grupul de la Târgoviste care ne-a cântat imnuri
crestine, de participantii de la Cluj si, nu în ultimul rând,
de grupul de la Bucuresti. Am multe amintiri frumoase de la congres. România
este o tarã culturalã care întretine o atmosferã
tipicã tãrilor mici, ce se fac cunoscute în lume prin
atitudine creativã si nu contenesc sã-si pãstreze
valorile si sã le dãruiascã lumii întregi.
Si mai ales apreciez cã este o tarã crestinã. Eu,
de asemenea, sunt crestinã si, fiind afroamericanã, am la
origine o tarã micã si sãracã.
- Despre copiii satelor românesti ale cãror desene
v-au „cutremurat“.
- Oh, a fost o revelatie pentru mine sã vizitez site-ul
revistei Satul Natal de pe internet. Nu sunt copii, ci îngeri. Au
harul Duhului Sfânt în ei. Sunt sigurã cã Dumnezeu
va avea grijã de îngerii Lui si vor ajunge sã-si împlineascã
fiecare vocatia. Acum cã mi-ati dãruit cele trei numere
ale revistei am altã imagine despre valorile românesti. Ele
tâsnesc precum un izvor limpede, viu si nerãbdãtor
sã stâmpere setea lumii de frumos si de armonie.
- Colegii dumneavoastrã de la ISO povesteau despre un student
român care a sosit în toamna aceasta si era chinuit de faptul
cã plecase din satul lui, din Moldova, si-si lãsase pãrintii
cu fânul nestrâns. Ei priveau ca aspect umoristic, dar noi,
care cunoastem tinerii proveniti din satele românesti, stim cã
rãmân foarte atasati de lumea lor si de grelele probleme
de viatã ale familiilor din care provin si cã pentru tânãrul
acesta era un motiv de tristete.
- Nu cunosc istoria aceasta. Dar tocmai de aceea reusesc ei
în viatã, au o educatie pentru muncã si sunt implicati
în problemele pãrintilor pe care îi lasã singuri.
Acesta este un aspect trist al lucrurilor. Familia le duce dorul si grija,
stiindu-i într-o lume diferitã de a lor, strãinã,
dar, asa cum am spus, se acomodeazã foarte repede si îsi
fac rosturile lor. Atunci toatã lumea e multumitã. Pãrintii
pot fi mândri de ei si de împlinirile lor.
- Câteva vorbe despre prieteni si despre modul în
care socializati.
- Grupul nostru e format din douã americance, o româncã
si o afroamericanã, care sunt eu. Ne întâlnim cel putin
o datã pe lunã si în pragul fiecãrei sãrbãtori
religioase, cum ar fi Crãciunul, Pastele s.a. Relatia mea cu prietenele
vechi a rãmas constantã. Noi, americanii, tinem foarte mult
ca raporturile dintre noi sã fie armonioase si bazate pe sinceritate
si încredere. Nu gãsesti usor prieteni si de aceea trebuie
pãstrati cei pe care îi ai.
- Un mesaj pentru copiii si tinerii români de la sate.
- Sunt minunati si faptul cã existã persoane si
asociatii care se intereseazã de soarta lor trebuie sã-i
încurajeze. Cred cã sunt unici în lume prin talentul,
imaginatia si sensibilitatea lor. Site-ul de pe internet le permite sã
cãlãtoreascã prin lume cu admirabilele lor desene.
Le doresc sã creascã frumosi, buni, sensibili si sã-si
pãstreze întreaga viatã aceste calitãti.
[top]
Pictura
ne invitã sã ne exprimãm
viziunile despre viatã…
Impresiile
pe care le astern nu sunt impresii ale unui expert în artã,
reflectã numai sentimentele pe care le am de câte ori privesc
aceste desene. De când am fost copil am admirat întotdeauna
pictura, de fapt, a fost unul dintre cele mai alese hobby-uri ale mele…
Pictura ne invitã sã ne exprimãm viziunile despre
viatã…
În primul moment în care am vãzut picturile m-am oprit
asupra culorii care, fãrã îndoialã, reflectã
bucurie si fericire. Dar dacã cineva se uitã mai aproape
si mai atent la toate detaliile din fiecare picturã, simte cã
artistul doreste sã ne spunã ceea ce este important pentru
el/ea. Simbolul religios mã face sã cred cã artistul
plaseazã viata spiritualã într-un loc foarte special
din viata sa. Unul dintre desene reflectã viata într-o fermã
si felul în care viata la tarã se desfãsoarã.
Cele mai multe picturi au o temã comunã: comunitatea. Desenele
nu contin numai o persoanã fericitã, ci foarte multe persoane
fericite, si din nou am sentimentul cã artistul valorificã
rolul social al comunitãtii, în care oamenii se bucurã
sã stea de vorbã si sã-si împãrtãseascã
vietile lor. Vãd, de asemenea, desene cu oameni care lucreazã
si se pare cã o altã valoare socialã e bucuria oamenilor
reflectatã în munca lor. Natura apare în desene într-o
multitudine de forme: soarele, luna, muntele, florile, copacii, animalele
s.a.m.d. Pot spune în final cã am petrecut foarte mult timp
în fata picturilor si am simtit liniste si pace sufleteascã
- se pare cã mi-au lãsat aceastã senzatie specialã…
Cecilia
Rios, Mexico
Universitatea Rochester, studentã la masterat
[top]
Ei
picteazã îngeri, biserici, în timp ce lumea maturã
nu mai tine cont de aceste realitãti
Silvia
Klass: A fost rugãmintea bãietilor mei sã vã
scriem dupã vizitarea site-ului www.viitor.go.ro, spre a ne exprima
bucuria si mirarea pentru copiii din satele românesti care deseneazã
atât de impresionant. La rândul meu, m-am nãscut într-un
sat american (la o fermã) si, împreunã cu sora mea,
am trãit acolo sentimentul libertãtii, dar si al unor frustrãri
de ordin material. Eu si sora mea, azi învãtãtoare,
am trudit sã ajungem în metropolã - Rochester City.
Bãietii mei, crescuti la oras, privesc altfel lumea aceasta plinã
de valori si de spirite alese. În genere, copiii oraselor stiu mai
putin ce fantastic e sã trãiesti în mijlocul naturii,
unde primele vise se nasc dintr-o imaginatie coloratã. Suntem de-a
dreptul tulburati de talentul acestor mici autori, de povestile pe care
le spun prin desenele lor, dar mai ales de faptul cã exprimã
în culori sentimentele religioase: ei picteazã îngeri,
biserici, în timp ce lumea maturã nu mai tine cont de aceste
realitãti. Limbajul lor e universal, fapt ce le deschide drum cãtre
sufletul umanitãtii. Imaginatia, talentul, combinatia culorilor,
detaliile si toatã munca se vãd cã nu sunt fãcute
la repezealã, ci cu o uriasã rãbdare. Profesoarele
lor au mari satisfactii cã pot sã-i descopere si sã-i
îndrume. Ei alcãtuiesc o lume a lor, incomparabilã
cu cea realã, o lume cu credintã în fortele binelui.
Acesti copii vãd si simt frumos. Iar ceea ce este fantastic e cã
exprimã aceste douã atitudini din spatiul luminos în
care vietuiesc cu libertatea de a gândi si de a sugera iubirea de
frumos si de armonie.
Nu stim limba lor si totusi îi întelegem. Sunt frumosi si
inteligenti. Nu e o bãnuialã, e o convingere. Sã
publicati fotografii din laboratorul lor. Arta lor poartã un mesaj
al frumusetii, al bucuriei si al pãcii. Frumosul si binele trebuie
sã uneascã popoarele, sã nu le dezbine. Cu astfel
de talente, România e o tarã fericitã.
Andru Klass: Am urmãrit pe internet desenele copiilor din România.
Din satele românesti.
Da, din satele românesti. Si am rugat-o pe mama sã vã
scrie despre emotia pe care am trãit-o eu si fratele meu Philip.
Nu întelegeam exact dacã sunt copii ori maturi. Apoi am citit
mesajul în limba englezã. Am fost impresionati cã
sunt de vârste asa de mici si ne bucurãm cã existã
în univers copii care sunt în mãsurã sã
sensibilizeze sufletele lumii prin atâta frumusete. Mesajul nostru
pentru ei este de bucurie. Si eu si Philip suntem fericiti cã i-am
cunoscut pe nume, din picturile lor, pe copiii români.
Pe tine ce te pasioneazã ?
Hobby-ul meu este adâncul acvatic. Mã fascineazã spatiul
acela dintre popoarele de pesti si corali. Doresc, dupã terminarea
scolii (liceului), sã studiez biologie marinã. Fac scufundãri
si acolo, în adânc, se consumã o atât de frumoasã
trãire. Am fotografii fãcute de mine în adâncul
mãrii. Ceea ce copiii vostri trãiesc cu imaginatia eu trãiesc
pe viu în adâncul apei.
Fotografiile tale sunt foarte reusite si foarte interesante.
Le lucrez în laboratorul meu propriu. Proiectez sã fac o
expozitie în curând. Cu ocazia asta le voi prezenta colegilor
mei la scoalã si desenele copiilor români. Cred cã
simtim la fel despre lume si viatã.
Philip, tu ai auzit despre România înainte de vizionarea site-ului?
Cel mai bun prieten al meu e român. Îmi este coleg de bancã.
Ne întelegem foarte bine si el îmi vorbeste mult despre tara
sa, România. Pãrintii lui l-au înfiat de la o familie
de tigani români. Erau foarte sãraci si au acceptat sã-l
lase în America. Eu sunt fericit cã l-am cunoscut. Mai întâi
m-am apropiat de el din curiozitate. Iar apoi am devenit cei mai buni
prieteni. Abia astept sã încep scoala, sã le prezint
colegilor albumele cu desenele copiilor români. Sunt foarte speciali
pentru noi. Desenele lor vorbesc despre ei.
Dupã ce am plecat de la minunata întâlnire din casa
familiei Klass din seara de 1 august a.c., Andru i-a spus mamei sale cã
ar dori sã-i fiu bunicã. Cãlãtorisem cu ei
si cu întreg grupul de prieteni prin universul lumii marine, ne
scufundaserãm cu imaginatia printre plante, pesti si rechini cu
o bolnavã curiozitate pentru adâncurile universului, dar
si printre basmele copiilor români din revista SATUL NATAL, care
impresionaserã si, pentru o clipã, am gustat împreunã
frumusetea sufletului universal. În albumul de fotografii al lui
Andru, realizate în detaliu alb-negru, perspectiva e clarã,
luminoasã. La noi... nu se stie niciodatã. Domnul, însã,
nu ne îngãduie sã ne îndoim. ÎNDRÃZNITI,
EU AM BIRUIT LUMEA!
[top] |
|