Cu sete beau
făptura Ta de rouă
Daniel Turcea
Întruparea
Picătura
cea din rouă
nimeni n-o vedea cum vine
numai raza
negrăită
din vechime
adâncime
pogora într-însa
rază
de departe
din vechime
ce atinge
înviază
Epifania
mai mult
decât viaţa
decât lumina
Mângâietor
mai sus
mai adânc
mai aproape
cuvintele precum o torţă
într-o mare de flăcări arzând
apă
şi duh
sânge
şi apă
cuvânt
şi viaţă
Cuvânt
văz-duh
sunt pulberea drumului
pleoapă
aproape mormânt
fie
Iubirea
în noi să încapă
sfânt, sfânt, sfânt
*
sunt ţări, dar mai ales locuri
aşezări la marginea apelor
un om
gata să intre
şi-n casă
icoana
sau numai un gest
o mirare
numai descrierea
întregii lumi
ar putea
fi începutul
*
martor splendorii
văd în adâncul tău
simţi, sub oglinda oricărui
lucru, de neatins
dar cine poate a-ngropa lumina
ce-nconjoară cu apele-i un cer
ca pe un nufăr care îşi deschide
mulţimea lui de pleoape înăuntru
izbăvire
mi-e cearcăn
al marii-ncercuiri, o picătură
ce se prelinge înapoi în chipul apei
în urma setei
în adânc |
