POLUAREA PLANETEI
Strigătul copiilor către oamenii mari:
Cruţaţi natura, atmosfera, solul şi apa!
Asociaţia Nova Internaţional, prin revista “Satul Natal”, promovează tema culturală a mediului şi a gospodăririi apelor, în scopul nobil al intensificării conştiinţei ecologice, cu implicare directă în proiectele pe care Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor le coordonează în arealul României. E complet greşit să gândim că avem resurse de apă veşnice, atâta vreme cât un miliard de oameni de pe planetă nu au acces la apă potabilă.
Apa este un drept fundamental al omului, iar astâmpărarea setei devine cea mai dificilă sarcină a secolului XXI. Pe alocuri, în numeroase din satele noastre, unde oamenii se slujeau de fântâni ori puţuri adânci, se vorbeşte despre o criză a apei. Deşi a fost o abundenţă de surse, observăm că majoritatea au fost epuizate şi nu mai pot furniza apă potabilă. Gunoaiele şi resturile menajere aruncate în apele care alimentează comunităţile urbane şi rurale au făcut ca apa să aibă mai multe culori din cauza bacteriilor. Se deversează tone de reziduuri în ape la întâmplare, se contaminează puţurile şi chiar izvoarele din adânc. Ne aflăm în pragul unui dezastru ecologic, atâta vreme cât conştiinţa publică va dormi visând la imediatele interese.
În vremurile secetoase, prin nişte sate de pe ruta Piteşti Rm.-Vâlcea, se practică turismul cu apă, afaceri cu apă. Oamenii dau ultimul bănuţ pe apă. Nu este un secret că numeroase oraşe şi sate din ţară depind de izvoare şi de fântâni, pentru astâmpărarea setei, în cazurile în care oamenii nu-şi permit să cumpere apă potabilă îmbuteliată. Foarte multe resurse de apă potabilă au fost epuizate din cauza contaminării surselor de apă cu reziduuri de canalizare, cu deversări de tone de păcură şi ulei ars, în timp ce apa bună este risipită.
Oraşul Piteşti este mai neîngrijit decât Bucureştiul, pentru că localnicii aruncă gunoaiele şi toate resturile peste tot, fără să se gândească la noi, copiii care vrem să ne bucurăm de spaţiile verzi aerisite, de fântâni, de tot ce ne înconjoară. Primăria şi Consiliul Local au realizat, prin efort, unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară şi oamenii mari au datoria să-l păstreze curat. Dar n-o fac. (Drăghici Alexandru Georgian).
Cred că lumea s-a învăţat să trăiască printre gunoaie. Eu văd tineri şi copii şi vârstnici care aruncă gunoaiele la întâmplare, uneori chiar de la balconul locuinţelor. (Mihăiţă Antonie Răzvan).
Lumea aruncă gunoaiele în apă fără să ştie că produc o contaminare puternică cu bacterii care răspândesc boli ca hepatitele şi febra tifoidă. În cazul deversării reziduurilor şi a deşeurilor provenite din industrie, a hidrocarburilor, apa nu mai poate fi băută, deoarece conduce la „Boala albastră” a copiilor, methemoglobinemie. (Chiriţă Ruxandra Maria).
Această molimă ajunge în fântâni prin porii pământului. Nici ploile nu mai sunt curate, fiindcă norii sunt formaţi din apa pe care oamenii o poluează. Astfel suferă şi plantele şi grădinile noastre cu flori si animalele. (Nistor Decebal).
Unii oameni îngrijesc planeta pe care trăim, alţii nu. Oamenilor le place să meargă în mijlocul naturii la picnic, dar uită acolo toate resturile de mâncare, lăsând în urma lor prăpăd, de parcă cineva ar trebui să strângă în urmă. (Bulacu Angela Beatrice).
Apa se duce în pământ, apa se duce în aer, în plante, apa este peste tot şi dacă poluăm apa, totul va fi poluat şi toată viaţa noastră va fi poluată. Aşa că nu vom mai putea trăi mult timp. În curând, oamenii îşi vor da seama că va fi mult prea târziu. Dacă privim băncile din centrul oraşului, ele sunt îmbâcsite pe dinăuntru de gunoaie, de mucuri de ţigară, de scrum, de ambalaje de tot felul. Apa este pură numai în munţi, fiindcă acolo nu au ajuns oamenii. Când apa se întâlneşte cu omul, care e propriul lui duşman, se contaminează. Pădurile noastre frumoase cad pradă lăcomiei oamenilor care nu se gândesc deloc că pădurea este plămânul planetei. (Tănase Iulia Ortansa)
Le-aş spune oamenilor de pe planetă să ajute planeta să nu moară, e atât de frumoasă... Poluarea apelor curgătoare afectează canalele, fluviile şi râurile pe cursul lor până la revărsarea în mări. Oamenii răi distrug pădurea şi apa şi vor dispărea vietăţile sălbatice pe care le vânează din răutate. Noi, copiii, vrem să trăim şi să ne bucurăm de frumuseţile vieţii şi îi rugăm pe oamenii mari să oprească prăpădul! (Stan Alexandra Valentina).
Din cauza fabricilor care scot fumul acela negru înecăcios, plantele şi animalele abia mai pot respira. În ape mor peştii, fiindcă sunt acoperite de deşeuri şi de petrol. Dacă treceţi pe lângă o persoană care aruncă resturi pe jos ori fumează pe stradă, s-o atenţionaţi că nu are voie. Cred că ar trebui să primească amendă. (Stănică Amelia).
Într-o zi de primăvară am fost în satul bunicilor. Împreună cu fraţii mei am mers să ne jucăm la pârâu, pe care l-am găsit plin de gunoaie, plante uscate, mărăcinişuri. Ne-am pus pe treabă şi am curăţat apa de mizerie. Le-am spus copiilor din sat să meargă în fiecare vineri să facă la fel, până ce oamenii vor respecta munca lor..(Tănase Iulia).
Fără apă nimeni nu poate supravieţui. Dar nici fără aer şi fără pământ roditor. Nu înţeleg de ce facem rău universului. (Mincă Ionuţ Alexandru).
Am mers în parcul de lângă Muzeul Judeţean şi am văzut acolo mulţi oameni care jucau şah, fumau şi aruncau mizerii. Împreună cu prietenul meu ne-am apropiat de ei şi i-am rugat să-şi ia mizeriile de pe jos şi să nu mai arunce resturile de seminţe. Un bătrân mai înţelept a spus: „Au dreptate copiii, să-i ascultăm pe ei!”(Tănase Ştefan).
Poluarea apelor apare atunci când reziduurile din industrie sau agricultură se integrează în circuitul natural al apei. Din cauza nepăsării unor oameni, natura devine „furioasă” şi de aceea apar uragane, tornade, ploi abundente şi alte nenorociri. În multe ţări sărace sunt oameni care suferă de sete, căci apa se vinde de multe ori la speculă. Apă, aer înseamnă viaţă. Oameni buni, ajutaţi ca natura să fie veselă. Viaţa tuturor depinde de voi! (Şerban Iuliu Şerban).
Îi rugăm pe oameni să vină în ajutorul vieţii. Au şi ei copii şi trebuie să crească şi să se bucure pe planeta pământ. Ei pot să oprească urgia naturii dezlănţuite. (Ghiţă Ileana).
Cei care fac rău naturii nu sunt cruţaţi nici ei, nici copiii şi nici nepoţii lor. Ar trebui să reflecteze. (Mirică Amalia Ştefania ).
Animalele au început să fugă de oameni, fiindcă le vânează cu sălbăticie. Nu mai putem vedea mistreţi ori căprioare fiindcă o dată cu moartea copacilor, mor şi vietăţile pădurii. Ce tristă istorie trăim noi, copiii de azi! (Smărăndoiu Andreea).
Sunt multe organizaţii care luptă împotriva poluării, dar noi nu vedem decât copii care strâng resturile şi gunoaiele din parcuri şi din zonele vezi ale oraşelor. Singuri nu putem să distrugem răul. Ajutaţi-ne! (Rădulescu Ştefan).
Anchetă realizată cu elevii clasei a IV-a de la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti, de Marinela Dinuţă, Mihaela Dumitru, institutoare, şi Luminiţa Popescu - învăţătoare.
Apă dulce
Apă dulce, apă dulce,
bun izvor ce lin străluce
şi lumină şi viaţă
cu dărnicie aduce.
Oamenii o murdăresc,
fiindcă deloc n-o iubesc,
prietenă îmi e mie
şi-o aşez în poezie.
Şi voi povesti acum
despre văi, despre izvoare,
despre bălţi
şi despre soare.
Ele toate ne iubesc
şi mereu ne ocrotesc;
şi nu vreau să văd nicicând
apele din nori plângând.
Ungureanu Lisa Maria
cercul de artă al Liceului „Dinu Lipatti”
din Piteşti
Apa râurilor
Nu poluaţi apa râurilor
ori a pârâurilor,
căci apa înseamnă viaţă
în orice dimineaţă.
Orice ar fi, fiice şi fii,
cu toţi om trăi
şi nu vom avea ură
faţă de natură.
Să vă explic pe-ndelete
că râul e sanitarul întregii planete
şi e mare, mare păcat
că apa lui s-a poluat.
Dumnezeu ne-a dăruit
apă bună de băut
şi dacă o vom păzi
vom trăi, nu vom muri.
Apa râului e bună,
printre arbori lin răsună
şi cu susur ne răsfaţă,
e picătura de viaţă.
Ene Andrei
Cercul de creaţie al Liceului de Artă „Dinu Lipatti” - Piteşti
Satul meu
Satul meu ar fi frumos, că e aşezat într-o zonă de deal, pe malul Cârcinovului, împrejmuit de păduri şi de livezi, multe livezi de pruni şi pomi care ne dau fructe. Pârâul, povesteşte bunica, avea, pe vremuri, apa cum e cristalul. Acum pârâul este bolnav, fiindcă oamenii din sat, când merg la pescuit, aruncă în el carbid şi clor, aruncă şi gunoaiele tot în apă, iar animalele nu mai au de unde să bea. Nici aerul nu mai e curat, deoarece pădurile au fost rase la jumătate şi au rămas locuri acoperite de crengi, pe care nu le curăţă nimeni.
Norii, când vin, sunt trişti şi sunt negri, iar apa lor nu poate să fie bună, că fântânile noastre conţin giardia. Mulţi dintre copii s-au îmbolnăvit.
Şuţă Raluca Elena
Dobreşti - Argeş, clasa a V-a
|
