Din sumar

Bătrânii copaci sunt coloanele cerului, când îi veţi doborî pe toţi, firmamentul se va coborî peste voi
Despre creaţia lumii vizibile
Programul educaţional Piky
Elogiul apei - elogiul vieţii
Mesajul umanist al şcolii
Strigătul copiilor către oamenii mari: Cruţaţi natura, atmosfera, solul şi apa!
Din literatura popoarelor indigene - Canada. Legenda familiei urs şi Podul Zeilor
Fratele nostru, Pământul
Analiza textului literar
Pustiul... undeva, el ascunde o fântână
Cu sete beau făptura Ta de rouă


Revistă editată de
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL
cu sprijinul Consiliului Local
al Primăriei Piteşti
şi al Episcopiei Argeşului şi Muscelului

 
     
     
 

Website realizat şi întreţinut de Valentin ENACHE (mail - website) © 2004,
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL,
Piteşti, Argeş, Romania

 
     

Elogiul apei – elogiul vieţii

- antologie poetică -

Apa asta…

Apa asta e plină de nade,
Tot felul de nade
Frumos colorate.

Noi, peştii,
Înotăm printre ele,
Atât de iute,
Încât părem gălăgioşi.

Visul nostru de aur
E să înghiţim una,
Bineînţeles pe cea mai mare.

Ne punem în gând o fericire,
O speranţă,
În sfârşit, ceva frumos
Şi peste câteva clipe observăm miraţi
Că ni s-a terminat apa.

O, tu, pescar,
Care stai sus pe mal,
Măcar lasă-ne limpede drumul
Până la ea,
Nu ni-l tulbura
Cu umbra picioarelor.

Marin Sorescu

Către fântânar

Nu săpa prea adânc, îţi zic,
nu săpa prea adânc, nu săpa
că o să dai de cer
de alt cer, de alte stele
şi acolo între ele
de alt pământ, de alt pământ.

Nichita Stănescu

Apa

Totul porneşte de la zumzet
şi pâlpâiri albastre
pe lujere transparente ;
de la greieri
şi de la lumina ce cântă
lângă turnul miracolului,
care alungă întunericul
şi îngână freamătul somnului,
legănând absenţa.
Lângă apa ce curge
prin somn şi dincolo de el.

Lângă apa ce curge
statornic,
gânditoare
atotvăzătoare.

Lângă apa ce curge
spre clipa de zbor în neant,
spre imaculate ninsori,
spre limpezi curcubee.

Din lumina ei coboară înrourarea,
din gândul ei înfloreşte grădina
în aerul auriu ;

din memoria ei înmugureşte cuvântul,
din sufletul ei respiră fiinţa.

Apa e trează.

Simte pulsul vremii,
surâsul razei alergând
cu tălpile goale prin ploaie,
stropii de lumină pe aripile Grădinii,
incendiul de flori
ce imaculează ţinutul.

Apa vede, aude,
merge înainte
prin oboseala secolelor,
proptindu-şi privirea
în cercul aproape perfect al timpului.

Somnul n-o prinde,
n-o întunecă,
n-o tulbură.

Merge înainte înfometată
de ademenitoare fantasme.

Elisaveta Novac

 

„numai pârâul de munte”

pârâul de munte, spune el, în care se jucau copiii înalţi
- şi în copilăria lui au fost, fireşte copii să stârnească volburi
înalte când se ascundeau desculţi în apă – şi clădind stăvilare –
pârâul de munte în care se fac şi se sparg imagini,
imagini cu ape stătătoare în care alunecă luntre negre de unde aruncă
leşuri - şi se stârnesc cercuri de apă – şi soarele
coboară spre seară – dar eu n-am văzut până târziu pâraie de munte
decât de la fereastra trenului – şi de acolo copiii
bălăcindu-se în apele cu pietrişuri licăritoare par toţi scunzi –
mai târziu, am coborât şi eu în gări din astea, de munte,
şi am trecut pe poduri de lemn peste pâraie, şi am intrat
în case unde, în lumina de munte, la mese de lemn se răsfrângeau spart
chipuri la flăcări străvezii ca ale soarelui în pârâul de afară
şi când se lăsa încet seara era o lumină veche, dar nu albastră,
adică fără smalţ, zgrunţuroasă dacă ţi-ai fi alunecat mâna pe ea.

Mircea Ivănescu

Dansurile clipei

În apa veche, în apa lutoasă
peste care strălucesc doar stelele firii omeneşti
dansează clipa.
Fulgere mirabile ies din ceasul aspru,
ca nişte săgeţi înroşesc sfârşitul.
Dansează clipa pe harta comorii.
Văluritele culori ale stingerii
caută râul.
Râul nebulos pe care nu-l putem reţine,
Pe care niciodată nu-l vom traversa.

Dansează clipa la apusul de soare.
Nici ziua nu va fi anume,
ci una la-ntâmplare.

Magda Grigore

     
 

Înapoi susÎnapoi la pagina anterioarăTipăreşte această pagină