Din sumar

Bătrânii copaci sunt coloanele cerului, când îi veţi doborî pe toţi, firmamentul se va coborî peste voi
Despre creaţia lumii vizibile
Programul educaţional Piky
Elogiul apei - elogiul vieţii
Mesajul umanist al şcolii
Strigătul copiilor către oamenii mari: Cruţaţi natura, atmosfera, solul şi apa!
Din literatura popoarelor indigene - Canada. Legenda familiei urs şi Podul Zeilor
Fratele nostru, Pământul
Analiza textului literar
Pustiul... undeva, el ascunde o fântână
Cu sete beau făptura Ta de rouă


Revistă editată de
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL
cu sprijinul Consiliului Local
al Primăriei Piteşti
şi al Episcopiei Argeşului şi Muscelului

 
     
     
 

Website realizat şi întreţinut de Valentin ENACHE (mail - website) © 2004,
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL,
Piteşti, Argeş, Romania

 
     

MESAJUL UMANIST AL ŞCOLII

Tudose Moldovanu

Vatră de lumină şi căldură spirituală, şcoala reprezintă printre secole şi milenii eternul îndemn spre umanitate şi desăvârşire. Dialogul dintre dascăl şi elev, dialog reluat de sute şi mii de generaţii sub forma lecţiei, este izvorul nesecat al Adevărului, Binelui şi frumosului care alcătuiesc pilonii de bază ai culturii umane.

Vorind despre importanţa lecţiilor, Hegel spunea că sunt “mere de aur în cupe de argint”. Pentru marele cugetător german, merele de aur reprezintă valorile spirituale ale culturii, iar cupele de argint pe purtătorii şi transmiţătorii acestor valori, pe slujitorii şcolii. Prin lecţii, fondul de aur al culturii devine un bun pentru toţi, capătă o circulaţie universală, insuflând generaţiilor care se perindă pe scena vieţii setea nestinsă spre ştiinţă şi lumină, spre libertate şi progres, spre perfecţionarea continuă a fiinţei umane.

La temelia şcolii stau simpaţia, dragostea faţă de om. Din dragostea uneori fierbinte a discipolilor faţă de dascălii lor, flacăra culturii s-a perpetuat de-a lungul secolelor, înlănţuind generaţiile într-o caldă comunitate de gândire şi simţire. Pe baza simpatiei reciproce s-au închegat cele mai vestite şcoli şi curente literare, artistice, filozofice şi ştiinţifice cunoscute în istorie, care au contribuit în cea mai mare măsură la progresul culturii omeneşti şi a omului însuşi.

Simpatia pe care o radiază şcoala reprezintă o uriaşă forţă morală şi socială care îi leagă pe oameni într-o frăţie superioară de viaţă şi creaţie. Numai într-un mediu de viaţă îmbibat de o adâncă umanitate oamenii se pot dezvolta în toată plenitudinea lor, în conformitate cu legea lăuntrică de evoluţie. Iată de ce atitudinea umană a dascălului creează un climat plăcut şi binefăcător pentru toţi şcolarii. Ca şi o rază de soare, omenia pe care o răspândeşte în jurul său încălzeşte, fericeşte, creând condiţii favorabile de muncă şi creaţie. O dată cu diversele cunoştiinţe, elevii absorb ca un burete şi din forţa morală şi spirituală a dascălului, din înţelepciune şi tăria convingerilor lui.

Sunt momente când lecţia porneşte nu din creier, ci din inimă. Ea capătă o căldură şi un farmec deosebit, mobilizând nu numai forţele intelectuale, dar şi strunele simţirii elevilor. În aceste clipe dascălii şi elevii sunt una, iar lecţia îşi pierde aspectul didactic pentru a deveni artă, emoţie, elan, bucurie lăuntrică. Şcoala, arta şi viaţa îşi dau acum mâna, se contopesc într-o realitate superioară. Adevărata oră de curs are ceva solemn în ea, ceva din măreţia şi frumuseţea spiritului. Este dăruire de cunoştiinţe în haina de aur a iubirii. Când dascălul este dublat de un artist, de un fin cunoscător al sufletului tânăr, el încearcă să răspundă şi năzuinţelor intime ale tinerilor săi ascultători, să întrevadă chiar devenirea lor de mâine, evoluţia lor viitoare, rolul istoric şi social pe care îl vor avea de jucat.

Tineretul reprezintă eterna primăvară a omenirii, seva proaspătă care-i imprimă o nouă pulsaţie de viaţă, un nou ritm de creştere, o nouă voinţă creatoare. Este purtătorul noului, al noilor aspiraţii spre mai bine ale societăţii, al noilor căi prin care se continuă progresul neîntrerupt al vieţii materiale şi spirituale. Tineretul are faţa îndreptată spre viitor, spre marile probleme ale omului şi ale societăţii, spre zările largi ale patriei de mâine al cărei chip strălucitor îl poartă în inima sa.

În noile condiţii de viaţă, de cunoaştere şi de trăire ale lumii de azi, în epoca popularizării ştiinţelor parapsihologice şi ale tehnicilor Yoga, tineretul simte nevoia unei pregătiri totale, pe toate planurile vieţii sufleteşti, care să-i sporească puterile minţii şi ale inimii, puterile spirituale care dormitează în el. Ar avea nevoie de un « maestru » de la care să înveţe să trăiască, să gândească şi să acţioneze pe un plan superior de existenţă. De oameni noi care să-i elibereze toate energiile intelectuale, morale şi spirituale. Oameni iniţiaţi, entuziaşti, îndrăzneţi, universali, din care să ţâşnească viaţă, spirit viu, tinereţe fără bătrâneţe.

Viaţa dascălului e strâns legată de viaţa şcolii. În şcoală, în clasă, în clocotul vieţii tinereşti, tinereţea lui spirituală se intensifică, prinde aripi, vibrează pe toate strunele vieţii lui sufleteşti, îşi leagă destinul de sute şi mii de fiinţe care se perindă neîncetat pe poarta şcolii. Un ideal cât mai înalt şi mai generos, o realizare cât mai deplină a personalităţii, o dragoste sinceră şi fierbinte pentru oameni şi omenire, sunt trăsături fundamentale pe care dascălul se străduieşte să le sădească în sufletul elevilor săi. Astăzi, mai mult ca oricând, lumea are nevoie de forţe morale şi spirituale care s-o ajute să urce spre adevărata umanitate, către mai multă iubire faţă de om. Aşa cum scria Rabindranath Tagore: « nu-l putem cunoaşte just pe om dacă nu-l iubim. O cultură nu se judecă şi nu se valorifică după suma puterii ei, ci după suma iubirii dintre oameni, care se dezvoltă şi capătă expresie în legile şi aşezămintele acelei culturi ».

Parafrazându-l pe Tagore, putem spune că nu-l cunoaştem just pe elev dacă nu ni-l apropiem prin iubire, prin simpatie. Numai iubirea deschide sufletele elevilor. Fiecare vibraţie a sufletului dascălului să se transmită şi elevului, făcându-l să vibreze şi el cu aceeaşi intensitate. A trezi prin mijlocirea iubirii omenescul din om, forţele lui morale şi spirituale, care singure sunt în măsură să înnobileze viaţa individului şi a societăţii, aceasta este înalta menire a şcolii.

Iată un exemplu, dintre multe altele, de ataşamentul tinerilor faţă de dascălul care le-a mobilizat strunele sufletului la ora de curs, făcându-i să participe ca veritabili discipoli cu bucurie la problemele dezbătute. Este vorba de entuziasmul şi dragostea cu care Titu Maiorescu era înconjurat de studenţii săi. Regretatul profesor Chersteni de la Liceul « Bălcescu » din Piteşti, care se număra printre acei discipoli, spunea că cea mai mare bucurie a elevilor săi era să deshame caii de la trăsura magistrului lor, să se înhame ei pentru a-l duce înapoi la locuinţa sa.

Vibraţiile de plăcere şi de bucurie sufletească încercate la ora de curs sunt uneori simţite de foştii elevi sau studenţi cu aceeaşi intensitate zeci şi zeci de ani. Ecoul lor nu se pierde poate niciodată. Acest ecou nu este altceva decât suflet din sufletul dascălului de altădată, prezenţa lui binefăcătoare în conştiinţe. El devine prin aceasta… nemuritor. Adevărata nemurire nu este altceva decât această luminiţă spirituală aprinsă cândva în sufletul tânăr, şi care continuă să ardă, ca o candelă peste ani şi ani.

La capătul unei vieţi de trudă, de activitate desfăşurată într-un domeniu sau altul al vieţii sociale, ne întâmpină uneori imaginea celor care ne-au ajutat să răzbim mai demn în viaţă, s-o înţelegem mai în adânc şi înţelegând-o să ne-o facem mai frumoasă. Printre aceşti artişti ai vieţii care au văzut ceva mai departe dincolo de orizontul material şi amăgitor al lumii, se numără şi dascălii entuziaşti, generoşi şi umani de ieri şi de totdeauna.

     
 

Înapoi susÎnapoi la pagina anterioarăTipăreşte această pagină