| |
|
|
|
|
|
|
ANUL
III - Aparitie trimestrialã |
||
Din sumar: SATUL
ROMÂNESC CONTEMPORAN SOS |
Eminescu - poet crestin Valorile crestine ale poeziei eminesciene, în ultima jumãtate de secol, au fost ignorate, fie din lipsa de profunzime în interpretarea poeticã a exegetilor, fie din teama acestora de a aborda un subiect tabu, fie deliberat, din interesul vãdit al epocii în care ideologia comunistã inventa argumente pentru îndepãrtarea omului de Dumnezeu. Si ce argument mai plauzibil decât sã spui cã marele geniu al neamului românesc a fost ateu? Astfel, manualele scolare au tratat ateismul ca temã esentialã a poeziei lui Eminescu. Poemul Împãrat si proletar, dupã cum e stiut, este realizat pe baza antitezei dintre douã categorii sociale: copii sãraci si sceptici ai plebei proletare si acea categorie umanã care poartã destinele lumesti. Cele douã lumi se afã în înclestare sub semnul Comunei din Paris. Poemul se deschide cu discursul proletarului într-un limbaj plin de revoltã, de urã si de incitare. Fragmentul cu care s-a vehiculat si se vehiculeazã încã falsa idee cã Eminescu a fost ateu, încã o tentativã la adresa marelui poet national, este urmãtorul: Religia - o frazã de dânsii inventatã / Ca cu a ei putere sã vã aplece-n jug, / Cãci de-ar lipsi din inimi speranta de rãsplatã, / Dupã ce-amar muncirãti mizer viata toatã, / Ati mai purta osânda ca vita de la plug? Nu este mai putin adevãrat cã religia este o formã istoricã a constiintei sociale, constiintã ce s-a dovedit de foarte multe ori usor de manipulat. Or, aceastã atitudine nu are nimic în comun cu existenta lui Dumnezeu. Asadar, argumentul cã aceastã frazã poeticã ar sustine ideea unui Eminescu ateu este fals. Este aici vocea proletarului cu ale cãrui posibilitãti de gândire trebuie sã fim întelegãtori. Si vom aduce în continuare argumente palpabile, care conving pe oricine cã una dintre temele esentiale eminesciene se aflã în mitologia crestinã. Astfel, Rugãciunea unui dac, poem cosmogonic, ce scapã din atentia ilustrului ateu, îsi începe discursul poetic astfel: Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, / Nici sâmburul luminii de viatã dãtãtor, / Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna, / Cãci unul erau toate si totul era una; / Pe când pãmântul, cerul, vãzduhul, lumea toatã / Erau din rândul celor ce n-au fost niciodatã, /Pe atunci erai Tu singur, încât mã-ntreb în sine-mi: / Au cine-i zeul cãrui plecãm a noastre inemi ? // El singur zeu stãtut-a ‘nainte de-a fi zeii / Si din noian de ape puteri au dat scânteii, / El zeilor dã suflet si lumii fericire, / El este-al omenirii izvor de mântuire: / Sus inimile voastre! Cântare aduceti-I, / El este moartea mortii si învierea vietii! Cine altul ar fi El decât Arhitectul universului, Pãrintele vesnic al lumilor, Creatorul suprem. Si nici nu e greu sã constatãm valentele crestine în opera eminescianã, asa cum nici în Luceafãrul persoana Mântuitorului în chipul lui Hyperion - nume de zeu grec prin care Dumnezeu Tatãl îl va numi, în spatiul cosmogonic, pe Fiul Sãu, când, tulburat de iubirea pãmânteascã, rãscumpãrãtorul omenirii va merge sã-i cearã renuntarea la nemurire: De greul negrei vesnicii, / Pãrinte, mã dezleagã, / Si lãudat pe veci sã fii / Pe-a lumii scarã-ntreagã! / O, cere-mi, Doamne, orice pret, / Dar dã-mi o altã soarte, / Cãci tu izvor esti de vieti / Si dãtãtor de moarte. Lectia pe care o va primi Hyperion de la Dumnezeu este tulburãtoare: Hyperion, ce din genuni / Rãsai c-o-ntreagã lume, / Nu cere semne si minuni / Care n-au chip si nume. // Tu vrei un om sã te socoti, / Cu ei sã te asameni, / Dar piarã oamenii cu toti, / S-ar naste iarã oameni. // Ei doar au stele cu noroc / Si prigoniri de soarte, / Noi nu avem nici timp, nici loc /Si nu cunoastem moarte. Lista poemelor religioase în opera eminescianã continuã cu Melancolie, Dumnezeu si om - imn dedicat lui Iisus Hristos si relatiei omului cu Mântuitorul în epoci diferite. Odã în metru antic constituie una dintre cele mai complexe rugãciuni pe care poetul le înaltã cãtre Dumnezeu. Citãm spre exemplificare doar ultimul vers: Ca sã pot muri, pe mine mie redã-mã! Poemele dedicate de cãtre Eminescu Maicii Domnului, ca sonetul Rãsai asupra mea..., Rugãciune si altele, constituie, la rândul lor, un argument la fel de plauzibil în favoarea ideii cã Eminescu a fost si rãmâne un mare poet crestin, iar relatia lui cu Dumnezeu a fost una profundã si sensibilã. ELISAVETA NOVAC Rãsai
asupra mea... Rãsai
asupra mea, luminã linã, Speranta
mea tu n-o lãsa sã moarã, Strãin
de toti, pierdut în suferinta Dã-mi
tineretea mea, redã-mi credinta, Rugãciune Crãiasã
alegându-te, Noi,
ce din mila Sfântului Acest
numãr a fost finantat si de |
Imagini din aceastã paginã
|
