Întoarcere la pagina principală Numărul curent al revistei Satul Natal Informatii despre revista Satul Natal si Asociatia Nova International Aici puteti afla detalii despre modul în care ne puteti contacta Linkuri cãtre alte pagini web

ANUL III - Aparitie trimestrialã
Nr. 8 - 2003
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI
Ilustratii: Cercul National de Artã Naivã Bucuresti

Pagina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Din sumar:

SATUL ROMÂNESC CONTEMPORAN SOS
Calinic Argatu - „Despre gândirea arhaicã româneascã“
Interviu cu d-na ECATERINA STROE, presedinta Aliantei Franceze Pitesti
Morile de apã si morãritul în Vulturesti - ION MATEESCU
Copiii câmpiei si arta naivã - Copilul, minunea lumii
Scriitori români cu satul în glas - MARIUS GÂNEA
Maica Luminii si copiii din satul Medjugorje
Dinicu Golescu si Scoala - VASILE NOVAC
Eminescu - poet crestin
„Lacrima-n cer plânge luminã“ - ELISAVETA NOVAC

DINICU GOLESCU SI SCOALA

„Sa îmbratisam Învatatura, care este cea dintâi pricina spre a câstiga adevarata Lumina. Apoi vrednicia economica, Unire, Dreptate si Bunele Naravuri. Si sa departam luxul, jafurile, mândria si aceasta toata dezghinare, care din zi în zi ne duce la rea darapanare. Atuncea sa avem nadejde ca ne va izbuti gândul cel folositoriu, spre câstigarea Învataturii si bunelor Naravuri.”

Constantin (Dinicu) Golescu s-a nascut la 7 februarie 1777 si s-a stins din viata la 5 octombrie 1830. Personalitate importanta a vietii politice si culturale a tarii în primele trei decenii ale veacului al XIX-lea, socotit, pe buna dreptate, de Pompiliu Eliade primul român modern, pentru ca a fost întâiul în tara noastra care a luat apararea taranilor, Constantin Golescu s-a distins si prin eforturile facute pentru dezvoltarea învatamântului si mai ales pentru luminarea poporului prin scoli.

Ca dregator, când a avut ocazia, a fost atent la pasurile locuitorilor de la sate. De pilda, în anul 1811, fiind ispravnic al judetului Arges si taranii suferind de foame, a cerut voie Stapânirii sa mearga în Transilvania si cu banii proprii, fara sa pretinda vreun câstig, sa cumpere porumb pentru ajutorarea acestora. El milita pentru cresterea productivitatii muncii prin introducerea de unelte perfectionate, atât pentru cresterea productiei, cât si pentru usurarea muncii sateanului. Vorbind despre o coasa „cu mestesug facuta”, pe care o vazuse si o probase în Stiria, el arata mai multe avantaje ale introducerii ei: cresterea de 10 ori a productivitatii muncii, usurarea muncii taranului (nu mai sta taranul aplecat, sa-l doara spatele), strângerea recoltei într-un timp mai scurt, evitându-se degradarea ei din cauza zilelor rele, ploilor etc. Constantin Golescu observa, însa, ca boierii se vor opune introducerii la noi a unor unelte perfectionate, mai întâi pentru ca „de se vor destepta cei adormiti, noi unde vom mai gasi loc?“ si, în al doilea rând, deoarece ar prefera „sa le trimita vreo apa mestesugarita, cu care, ungând islicele, hainele, papucii, sa se faca toate poleite“.

Având în vedere ca taranimea era principala creatoare de bunuri, ca forma majoritatea populatiei tarii, în privinta conceptiei sale ca „stradania taraneasca… este cea mai dreapta câstigare de avutii“, Constantin Golescu a luat apararea taranimii, preocupându-se de îmbunatatirea conditiilor ei de viata si munca. Este foarte cunoscuta descrierea, cu lacrimi amare, a vietii taranimii, a pedepselor ce i se aplicau si a locuintelor mizere… Cauza - stoarcerea necontenita de bani - e analizata în înca una dintre notele traducerii sale: „Omul din norod, de cum se naste si pâna moare, necontenit da bani, fara a sti cui trebuie sa dea, cât si pentru ce... Când scapa din mâna zapciului pentru banii birului, îl asteapta si îl cuprinde polcovnicul pentru gloaba cu vreo pricina prefacuta si, când socoteste ca va fi scapat de acesta, îl asteapta capitanul… si, când înca nu s-a dezmetit de aceste tulburari, îl pofteste iar zapciul pentru oaresce folos al lui, tot cu pricini mestesugite, apoi, dupa acestea, iata si mumbasirii pentru ramasituri… Apoi, când calca focul cel mai mare este când vin polcovnicii cei mari, cari sunt peste toate judetele, si când intra în sat este foc si pârjol, caci cerceteaza pricini de ani cinci, zece si douazeci, pentru cari de multe ori s-au cercetat, s-au judecat si s-au globit oamenii“. „Si unde sa însir - continua marele logofat enumerarea împilarilor - toate cele nepomenite cari vin pe capul acestui norod, nu cumvas condicarul nu cumpara si urmeaza asemenea vamesul, ce da înzecit decât condicarul, si asemenea vataful de plai si chiar ispravnicul, care se face prin bani, apoi lasa, zic, toate celelalte împilari ale husmeturilor, cu care nedrept mijloc se vând, sa primesc de la locuitori.“

Constantin Golescu crede ca aceasta stoarcere nemiloasa a poporului se datoreste sistemului vânzarii dreptului de a se strânge darile si impozitele, caci fiecare dregator cauta sa-si scoata îndoit si întreit fata de cât a investit. De aceea, el se revolta: „Apoi cu ce drept acest norod a fost dator sa ne dea o asemenea suma?” Marele logofat al Tarii de Sus ataca si sistemul venal al numirii în dregatorii, unde se strecoara oameni nepriceputi, si propune ca numirea sa se faca mai întâi în functiunile mici, iar înaintarile sa fie numai în raport cu meritul. Pentru încetarea acestor stari de lucruri si îmbunatatirea vietii norodului, el cere tuturor fratilor compatrioti „sau asemenea de vor fi urmat rau ca mine sau bine... sa hotarâm sa ne dezbracam de aceasta straina haina si sa ne îmbracam cu haina milostivirii, a unirii si virtutii, hotarât fiecare sa slujasca patrii”. Pentru aceasta era necesara si îndepartarea luxului si a lenevirii.

Marele boier luminist era convins ca tara noastra nu-si va putea relua locul în rândul tarilor civilizate decât prin luminarea poporului. De aceea crede necesara întemeierea unei societati care sa se ocupe de traducerea cartilor folositoare, de alcatuirea unor dictionare si a unor carti originale. Dupa revenirea în tara, în anul 1826, da un prim exemplu personal, prin transformarea Scolii pentru învatatura copiilor satului înfiintata de tatal sau înainte de anul 1918 si continuata de sotia sa, în perioada exilului sau, într-o scoala de tip superior. Scoala înfiintata de banul Radu Golescu, în odaile din fata bisericii, era destinata copiilor satului, pentru învatatura în limba româna.

În afara de îndemnul parintelui sau si de al fratelui sau, Gheorghe (Iordache) Golescu, un rol important îl au cuvintele povatuitoare ale lui Eufrosin Poteca, profesorul de filozofie din Bucuresti. Scoala Sloboda Obsteasca creata, la 1 mai 1826, de marele boier patriot, era pentru „limba româneasca, nemteasca, greceasca, latineasca si italieneasca”. La scoala puteau merge „fiii nobletii, ai norodului si macar si robi, pamânteni si streini”. Dupa cum se vede, accesul era permis tuturor categoriilor sociale, inclusiv, deci, fiilor de tarani si chiar de tigani care nu se eliberasera înca din robie. În afara colaborarii parintilor cu dascalii scolii, mai era anuntat si principiul gratuitatii scolii: „Asadar, fiescare parinte, de orice treapta va fi, sau negutatoriu sau boiariu sau birnic sau macar si rob, poate a-si trimite copiii la aceasta scoala, spre aceste învataturi, fara nici o plata, la leat 1826 mai întâiu. Iar care din parinti vor voi ca fiii dumnealor sa lacuiasca dinpreuna cu scolarhul [directorul scolii], cât pentru lacuinta lor sunt jertfite toate odaile ce sunt înaintea bisericii, cum si casa cea mare împrejmuita cu zid si alte multe odai împrejurul curtii. Toata gradina cu felurime de pometuri, unde pot dupa obicei, împreuna cu dascalul, sa se preumble si sa si lucreze pentru însanatosirea trupului, având toate câte sunt într-însa spre învatatura lor, acestea toate si învatatura fara nici o plata”.

În vederea colaborarii scolii cu familia, Constantin Golescu propune: „De aceea, în veci povatuirile parintilor catre fii sa le fie de a da ascultare dascalilor si, când si când, cercetând învatatura lor fata cu scolarhul, acelora pentru care scolarhul se va multumi, parintii sa faca dar acelor copii de un leu sau jumatate si macar de o para, dupa puterea fiescaruia parinte. Iar acelora pentru care scolarhul nu se va multumi, parintii sau maicile lor sa le arate ca se despartesc de ei si fug mâhniti”. Educatia morala, îmbinata cu practica, si pentru fete, ocupa un rol însemnat în programa scolii: „În câta vreme fiescare sa va afla la aceasta scoala are a auzi si în toate duminicile, dupa savârsirea slujbei, cuvântari povatuitoare spre departarea relelor naravuri, a vietuirii cei trândavite si îmbratosirea virtutii. Adica cum trebuie omul sa-si pazeasca datoriile catre milostiva Dumnezeire si catre parintii lui, nepriciniidu-le mâhnire în toata viata macar cea mai mica. De a aduce cinste catre otcârmuitorul locului si a-si raspunde legiuita dajdie. De a aduce cinste catre toti batrânii orasului sau satului lor si de a-si da plecaciunea catre tot omul cu care sa va întâlni si de

a-si savârsi fiescine, macar de orice treapta va fi, slujba sa cu credinta, cinste si vrednicie si de a nu fi nici unul lenes în lucrurile sale, caci lenevia este cea mai mare paguba si vrasmas al omului...

Asisderea si fetele (pentru care sunt deosebite lacasuri), pentru învatatura cartii, vor asculta si cum li se cuvine sa se poarte la întrebuintarea lucrurilor celor casnice, spre odihna parintilor, cum si pentru vrednicia si economia ce trebuie sa aiba când se vor casatori. Si învatatura de câte lucruri sunt cuviincioase de a sti o muiare, cum de a împleti, de a coase si alte asemenea”.

În concluzie, Constantin Golescu cere ca, mai întâi „sa îmbratisam Învatatura, care este cea dintâi pricina spre a câstiga adevarata Lumina. Apoi vrednicia economica, Unire, Dreptate si Bunele Naravuri. Si sa departam luxul, jafurile, mândria si aceasta toata dezghinare, care din zi în zi ne duce la rea darapanare. Atuncea sa avem nadejde ca ne va izbuti gândul cel folositoriu, spre câstigarea Învataturii si bunelor Naravuri”.

Aaron Floraian, învatatorul limbii latinesti si scolarhul sau directorul scolii, da si el o Înstiintare bilingva (latina si româna), care începea cu declaratia ca „iubirea patrii si dorirea cea necurmata de a misca fericirea natii românesti este îndemnul cel prea laudat pentru care dumnealui boiarul Constantin Golescu... au întemeiat scoala” si se sfârsea cu programa care cuprindea: „Din Cursul Ghimnatsticesc

I. A ceti, a scrie. Partea întâi din gramatica. 4 spetii din aritmetica. Învatatura crestineasca.

II. A doua si a treia parte din gramatica. Istoria despre începutul românilor. Geografia Tarii Rumânesti. Aritmetica. Învatatura crestineasca.

III. A patra parte din gramatica. Istoria românilor. Povatuire spre facerea cartilor si a jalbelor. Geografia tarilor celor mai vestite din Europa. Învatatura crestineasca. Aritmetica.

IV. Ritorica. Geografia Europii. Istoria noroadelor celor mai vestite din Europa. Învatatura crestineasca. Aritmetica. Autorii clasicesti.

V. Poesia. Istoria noroadelor celor mai vechi. Geografia Asii, Africii, Americii, Polinezii. Mitologia. Învatatura crestineasca.

Din Cursul Filosoficesc

VI. Din filosofie. Logica. Metafisica curata si aplecata. Morala. Algebra. Geometria. Istoria Universala. Istorie fireasca. Fizica”.

Trebuie remarcat un fapt trecut cu vederea de istoricii epocii modene ca, pentru prima data, s-a predat istoria românilor, la Golesti, în anii 1827-1830 si a doua oara la Iasi, în anul 1843, prin efemerul curs al lui Mihail Kogalniceanu.

În anul 1827, Constantin Golescu, Ioan Heliade Radulescu si Stanciu Capatâneanu, în altarul Bisericii Golesti, depun juramântul pentru întemeierea Societatii Literare, care avea un vast program de dezvoltare a culturii românesti, program care cuprindea: transformarea Scolii de la Sf. Sava în colegiu, înfiintarea uneia similare la Craiova, crearea de scoli normale în capitalele judetelor care urmau sa pregateasca si învatatorii pentru scolile satesti, crearea de scoli primare în toate satele, fondarea de ziare si gazete în limba româna, înlaturarea monopolului tipografic, încurajarea traducerilor în limba româna si tiparirea lor, fondarea unui teatru national si reînnoirea primelor institutii ale tarii.

Primele activitati ale Societatii s-au desfasurat în casa din Bucuresti a lui Constantin Golescu, de pe Podul Mogosoaiei, care va deveni mai târziu palat domnesc si regal, unde s-au citit gramaticile lui I. Heliade Radulescu si Gheorghe (Iordache) Golescu. Aici s-au mai organizat un cazinou national, o biblioteca, iar Walbaum a deschis o librarie, unde se primeau si se citeau gazete frantuzesti si nemtesti, reviste si diferite carti.

Observând ca majoritatea scolilor erau de baieti, Golescu credea ca nu trebuie neglijata cealalta jumatate de omenire - fetele - deoarece ele trebuie sa stie chiar mai multa carte decât baietii, întrucât „muma este cel dintâi dascal al nostru”.

Contemporanii au observat importanta eforturilor facute de Constantin Golescu pentru luminarea neamului. La 7 aprilie 1829, elevii Scolii Slobode Obstesti din Pitesti dadeau examen public în casele clucerului Grigore Gradisteanu din Pitesti. Un contemporan observa: „Niciodata bucuria în Tara Româneasca n-a avut prilejul sa traga atâtea lacrami de multumire ca în ziua aceasta, când niste copii si fetisoare încredintau un oras întreg de aceea ce toti învatatii, teoriticeste, n-ar fi putut sa-i înduplece, adica ca drumul care ne poate duce la desavârsire este numai acela de a se înfaptui cunostintele în limba patriei”. În anul urmator, alt corespondent declara: „Socoteste câta multumire a trebuit sa simta un român vazând niste copii si fetite dintre compatriotii sai sa raspunza cu cea mai desavârsita încredintare asupra catihismului, gramaticii, istorii, istorii naturale si mitologii”. Acelasi corespondent, relatând despre piesa jucata de elevi, la sfârsitul examenului, evidentia „multumirea privitorilor în care îi stramuta declamarea unei copilite de opt ani a d. Grigorie Leurdeanu, ce juca rola Martii. Lacrami de bucurie smulgea din ochii tuturor aceasta copilita si mie si mai mult, vazând cât este de destoinic duhul românesc când ar fi lucrat si bine pregatit”.

Ion Heliade Radulescu, la moartea sa, arata, între altele: „Numele tau va fi drag învataturii si celor ce se adapa de la dânsa”. Mai târziu, George Calinescu considera ca schimbarea atitudinii lui Golescu „simbolizeaza întreaga noastra renastere si dovedeste ca revolutiunea au facut-o întâi boierii”, iar Nicolae Iorga aprecia ca „poate aceasta stare de spirit a boierimii de la 1820-1830 a folosit mai mult pentru întemeierea României Moderne decât toate marile discursuri revolutionare, învatate pe dinafara, de la 1848”.

Vasile Novac


Imagini din aceastã paginã