Dar hai despre copilãrie sã vorbim, despre lumea ei miraculoasã, despre vietuirea în spatiul imaginatiei la nivel superior, neaccesibil oamenilor mari, care, pierduti în treburile lor, uitã cã au fost copii si cã au trãit în aceeasi patrie a fascinantiei, construindu-si o lume simbolicã din pãmânt, din culori, din cuvinte. Aici, în acest spatiu, se vietuieste alãturi de îngeri si de puterile dumnezeirii, cãci altfel de unde atâta vrajã, atâta armonie si atâta har în recreerea unui univers propriu atins de sfintenie? De unde aceastã artã de a fi naiv si de a da viatã realitãtii, într-un mod atât de firesc, atât de ordonat si atât de emotionant? O trãire atât de aleasã o au doar îngerii. Acesti îngeri-copii adunati din satele de câmpie în cluburi de desen de cãtre profesoara pictoritã Valeria Tofan au creat o scoalã de artã naivã neîntrecutã si necunoscutã la noi pânã astãzi.

Pictorita Valeria Tofan vine din satul Rânzesti – Vaslui si a crescut într-o familie numeroasã, cu treisprezece copii. S-a nãscut la 18 ianuarie 1950 si este absolventã a Academiei de Artã Luceafãrul, sectia Picturã, la clasa profesorului Ion Sãlisteanu. Este membrã a U.A.P. si membrã a Societãtii Colectionarilor din România. A fost atrasã de povesti, de basme, de frumoasele obiceiuri ale satului, de lucrul de mânã, de portul vechi de la tarã, de traditiile locului. Asa s-a nãscut în sufletul artistei dragostea pentru pictura naivã. Primul cerc a luat fiintã în luna august 2000, în memoria profesorului universitar Ion Tarãlungã, patronat de Liga Navalã Românã. Ulterior, sub influenta d-lui Victor Bogdan – viceamiral – presedintele ligii, a luat nastere si Cercul de picturã naivã Octav Bãncilã – Berezea, Vaslui. Au urmat altele si altele, în diferite zone, care s-au strâns pe parcurs în Cercul National de Artã Naivã Bucuresti. Asadar, ca profesoarã, Valeria Tofan n-a rãmas singurã în acest univers, ci a chemat spre aceastã artã a vesniciei o nouã lume, aceea a copiilor. Este un gest de cutezantã sã tinzi cãtre performanta de a crea un stil aparte, o replicã ingenioasã fatã de alteritatea din jur. Alãturi de pictura modernã propriu-zisã – ne spune Valeria Tofan – s-a creat o artã care în ea însãsi nu are nimic nou, dar cãreia circumstantele i-au dat o nouã semnificatie - Arta celor numiti primitivii secolului XX sau Mesterii populari ai realitãtii, care prezintã stângãcii, inabilitãti, dintre care unele provin din ignorantã si lipsã de experientã, pe când altele se adreseazã ingenuitãtii privirii si a spiritului. Arta naivã se abate de la realismul optic pentru a da obiectelor o imagine mai completã, mai adevãratã decât cea propusã de scoalã. Acest fel de artã a fost apreciat de Henri Rousseau (Paris – Franta), de promotorii cubismului: picteazã ceea ce este, ceea ce dureazã, ceea ce se lasã mãsurat, pipãit, cântãrit.

Arta naivã rãmâne o artã vesnicã în raport cu toate stilurile istorice, chiar si cu cele ce au reprezentat epoci întregi, ca Renasterea, barocul, rococoul, care sunt limitate în timp si în procesul de devenire a artei. Asadar, arta naivã rãmâne în afara timpului si este una care pãstreazã caracteristicile traditionale ale civilizatiei tãrãnesti autentice de modele, sub aspectul sublimului. Minunea de a fi, minunea de a pãstra vie o lume realã aproape înghititã de vreme, o lume care-si pãstreazã dreptul de a vietui prin grotele timpului vesnic si care se dãruieste sufletului modern, tulburat de atâtea primejdii. Copiii prezenti la Galeria de Artã Naivã din Pitesti în aceastã varã, printre care Caramitru Ionela, Ciobotaru Daniela – Cercul de picturã naivã Sfânta Maria din Galati; Toma Carmen Cãtãlina – Cercul Sfintii Mihail si Gavriil - Rânzesti, Vaslui; Mocanu Adina Elena – Cercul Sfintii Constantin si Elena -Valea Ciresului, Teleorman; Franga Alexandru, com. Frecãtei, satul Telita, Tulcea; Sandu Ana Maria, Moisã Georgiana, Marinitiu Doru, Ovidiu Graur - Cercul Octav Bãncilã – Brezeni, Vaslui; Nistor Ingrid – Chitila, Ilfov, Pârvu Irina si Cârna Goicea – Cercul Sfintii Mihail si Gavriil – Dolj; Andre Ancuta, Andre Mãdãlina, Oprea Luana – Cercul Ion Tarãlungã, Bucuresti; Priboi Florin Bogdãnel, Radu Nectaria, Soci Daniel, Nistor Ingrid, Theisz Claudia Evelin, Dragos Roxana, Dragoslav Simona, Bãloiu Daria, Radu Carmen, Banã George, Banã Mihaela - Cercul National de Artã Naivã, Bucuresti.

Acesti copii minunati, si numerosi altii ca ei, prin picturile lor admirabile sporesc lumina si fac lumea mai frumoasã, ridicând bratele cãtre soare si cãtre Dumnezeu. Arta lor primitivã este o rugãciune si o mãrturisire, totodatã, despre conceptul de creatie inspiratã din universul primar al satului de ieri si de azi. Pictura aceasta ne procurã încrederea în acesti copii, în valorile morale ale unei lumi noi în devenire, valori pierdute, din nefericire, în satul de azi, încrederea într-o filozofie tãrãneascã mitologicã, recreatã prin har, în mijlocul unei lumi care si-a pierdut sufletul si legãtura cu cerul. Cercurile lor de creatie poartã nume de sfinti si de personalitãti care s-au dãruit pentru artã. Nu întâmplãtor, fiindcã satul românesc de azi are nevoie de o mobilizare generalã cãtre legile morale ale sfinteniei, pe care le-a pierdut. Copiii de la câmpie, precum si cei de la munte se strãduiesc din rãsputeri sã trezeascã o lume amortitã de tãvãlugul ateismului. Cãlãtorind prin satele române la munte ori la câmpie, gãsesti biserici pãrãsite, cu doi-trei enoriasi, vezi oameni cu suflete de cearã, fãrã vointã, fãrã ideal, în schimb cârciumile sunt pline din viul noptii si pânã seara târziu. Frumoasa si poetica limbã româneascã a dispãrut; în locul ei a apãrut un limbaj violent, iar dacã americanul la orice impas spune Dumnezeul meu, tãranul de azi si orãseanul, de altfel, la trei vorbe îl pronuntã pe Satana. Din pãcate, nici dascãlii nu mai dispun de un vocabular îngrijit, fiindcã au dispãrut examenele care-i invitau sã mai citeascã. Lumea care l-a izgonit pe Dumnezeu din sat si din suflet nu este decât una damnatã. Ea va dispãrea. Va veni alta nouã, cea despre care vorbim; lumea copiilor va fi sau va trebui sã fie una curatã, fãrã mândrie, fãrã zgârcenie si fãrã prejudecãti. Tablourile copiilor din câmpie se numesc simplu si frumos: Familia si satul natal, Bucuria recoltei, Iarna în sat, Flori de câmp, Iarna la pescuit, Traditii din satul natal, La bunica, Crãciunul marinarilor, Tescuitul strugurilor, Piratii fãrã mireasã, Traditii, obiceiuri si port national românesc s.a.

Ele creeazã universul civilizatiei rurale, cu codul lui de valori, cu filozofia lui de a valida frumosul, de a deschide drumul cãtre descoperirea lucrurilor eterne, fãrã idilism, ci izvorâte din realitatea imediatã. Acesti copii angajati în activitãti creatoare cheamã spre ei lumea sensibilã, precum si pe aceea secãtuitã de suflet, sã respire frumusetea izvorâtã din fântânile adevãrului.

Visul lor coincide cu visul european de la Bruxelles. Si ei vor sã trãiascã într-o Europã unitã, într-o civilizatie în care respectul pentru credintã si pentru muncã e sfânt. Ei propun lumii întregi arta lor izvorâtã din sinceritate si bucurie, dar mai ales anuntã o nouã generatie, care va cuteza sã schimbe, mãcar pentru o clipã, fata morocãnoasã a oamenilor.

Elisaveta Novac

---

INSCRIPTIE PE UN VAS DE ARGES

Tii, mire, trandafirul si drept la piept ti-l pui,
Ulcica mea de Arges cu boi de fatã, sui...

În dorul cui olarul te zãmisli frumoasã
Si-o ie de dulci smalturi s-a migãlit sã-ti coasã?

Sã-l fi-ndemnat, ce tainã, pe-al cerului ibovnic
S-aleagã tocmai lutul si sã si-l ia duhovnic?

Ce gând a-mpins pe asprul muntean sã scrie-n tine
Izvodul fãr’ de moarte-al tiparelor eline?

Ca-n somn din fundul unui nemuritor descântec,
Ti-a tras melodioasã statura ta de cântec.

La agera dogoare a inimii te coase,
De-ncremenisi pur lujer de înger fãrã coapse.

Ca sã rãsai mai mândrã din toate celelalte,
Te-a mlãdiat de mijloc pe soldurile-nalte

Si-nsãilându-si jindul, în brâul cu florãri
Ti-a pus nãluca unei eterne dezmierdãri...

Dar cum zvâcneau din forma râvnitã, sânii, plinii,
Desãvârsiti îi strânse sub un pieptar de linii

Si-n semn cã harul curse prin mâna lui unealtã
Zâmbeste încã luna din talia ta zveltã...

...Cum goalã plãsmuire a dorului stai mutã.
Te mângâie doar gândul, doar ochiul te sãrutã:

S-a spulberat olarul cu mâna-i inspiratã,
Si mirii si mireasa ce-ai strâns la piept odatã...

Ci-n pururi visul nestinsa sevã sparge-si,
Schimbându-te-n pierduta suratã de pe Arges.

VASILE VOICULESCU