Legenda cârtitei

Bunicul s-a asezat pe marginea drumului si-si vaita recolta terminata de cârtite. Brazda de pamânt e rascolita si semintele stau goale în soare. Se naruise visul lor a de se face pâine.

- Ce ti-e si cu cârtitele astea! Nu se întâmpla sa ramânem noi fara grâu în jitnita si sa n-avem ce da la vite. Da’ ne-a batut de mult necazul...

Bunicul îsi sterge sudoarea cu mâneca alba, cu pui marunti pe margine, rosii si negri. Apoi marunteste cu rabdare tutun între degetele cu unghiile îngalbenite, rupe un colt de jurnal si, la fel de rabdator, rasuceste bine cunoscuta lui tigara. Si tare îmi place mirosul de tutun risipit în vazduh dupa ce trece urgia soarelui de august.

Bunicul trage de doua ori din tigara si rotocoale albastrii îl decupeaza din eternitate pentru mine.

- Înainte vreme, un taran nevoias de la noi avea o vie ce da în fiecare toamna rod bun. Si pentru lucrul asta tare îl mai pizmuia arendasul. Arendasul facea tot ce-i sta în putere sa puna mâna pe vie. Toata ziua venea pe capul bietului om sa-i ceara via, pe un pret de nimic. Azi asa, mâine asa. Ce se gândi arendasul? Sa-l cheme pe taran la judecata pentru pricini nascocite. Auzi la el, nepoate! A cutezat ticalosu’ - n-ar mai vedea în veci fata lui Dumnezeu! - sa spuna acolo la judecata ca via era a lui si ca taranul a pus stapânire pe ea prin viclesug.

Bunicul tace. S-a înfierbântat tare si tuseste.

- Ce-a mai fost apoi, bunicule?

- Ei... Judecatorul nu mai stia nici el cum sa faca. Vedea ca dreptatea e de partea taranului, da’ n-avea cum sa spuna drept, ca, deh, pierdea banii promisi de arendas. Asa ca, sfatuindu-se cu arendasul, i-a spus taranului nostru:

- Uite, omule, cum facem. Mâine în zori mergem la vie si o punem pe ea sa spuna a cui este.

Omu’, încrezator în dreptatea lui Dumnezeu, se învoi bucuros. Da’ ce crezi ca s-a mai gândit tâlharu’ de arendas? L-a îngropat pe oachesu’ de fii-sau la vie si i-a lasat loc cât sa mai rasufle.

În zori, lumea s-a strâns curioasa la vie. „Cum sa vorbeasca via, bre omule?“ îl întrebau satenii pe omul nostru. „Doar nu ti-ai pierdut mintile! Da-i-o o data hotului de arendas, ca o sa te tot poarte prin tribunale si ca el o sa fie!“ Da’, taranul - „nu si nu!“ Asa ca, iaca, vine judecatorul la fata locului. Se uita hoteste si râde în coltul gurii.

- Ia spune tu, vie, a cui esti? întreaba judecatorul.

- Sunt a arendasului, se auzi, spre mirarea tuturor, un glas.

- Ei, ai vazut, tarane? se umfla în pene arendasul. Acu’ ce mai zici?

- Matale crezi ca sunt asa de prost sa cred ca a vorbit via?

- Pai cine, omule?

- Bine, daca a vorbit via, a dumitale sa fie si s-o stapânesti în pace. Da’ daca a fost glas de om, ala sa traiasca si de-acu’ în pamânt.

- Si feciorul arendasului s-a facut cârtita, bunicule?

- Apai, eu asa cred. Cred eu ca si arendasul si judecatorul tot cârtite s-au facut, ca nimeni nu le-a mai dat de urma, chiar de a doua zi.

- Si cu via ce s-a facut?

- Via a îngrijit-o sarmanul om, dupa ce ostenise de atâtea procese.

- Si azi mai este via?

- Da’ cum sa nu fie? Tu de unde manânci strugurii ai mai tamâiosi si eu de unde beau vinul al mai bun?

Tigara bunicului si-a scuturat scrumul. Bunicul a strivit-o sub un calcâi si, o data cu ea, amintirea tribunalelor si batjocura oamenilor.

Marius GÂNEA -
elev la Scoala Stefan cel Mare,
judetul Arges

---

Sulumendrita

Sulumendrita pestrita,
Purtând dorul pe poteci,
Doream când eram fetita
Peste mâna mea sa treci.

Si te-am cautat prin frunza
Si prin iarba, pe sub nuci,
Ca sa-nvat sa tes la pânza
Punând palmele pe brânci.

Si-ai trecut cu luare-aminte
Peste doua mâini curate,
Mi-a fost teama, caci, tin minte,
Te-ai oprit la jumatate.

Si-ai statut o clipa-n loc.
Poate-atunci m-ai încercat,
Poate mi-ai urat noroc
Sau poate mi-ai descântat.

Ca-nvatai pe negândite
Sa cos râuri si sa cânt
Si sa tes pe nestiute
Gânduri din izvorul sfânt.

Gheorghita MALEANU -
rapsod popular,
Barbatesti-Vâlcea

[top]

Imagini din aceastã paginã