STAU
SINGUR SI ÎN GÂNDURI, DOAMNE...
NICHITA STÃNESCU
Bate întotdeauna
alt clopot
Bate întotdeauna
alt clopot,
genunchii mei stau în altã bisericã
si-n altã vreme.
Peste mine doarme alt înger.
Eu mã ridic de sub aripa lui si spun:
Du-te, du-te, nu vezi cã esti altul ?
El îmi rãspunde:
Lasã-mã, mai lasã-mã putin,
mi-e foarte somn,
mai lasã-mã putin...
De ce te uiti tu, cã esti si tu altul !
Cântec
de încurajare
Asa cum tãranul
se urcã cu tãlpile
pe oalele arse
ca sã le dovedeascã
rezistente si de încredere,
bune la vânzare -
îmi culc inima peste cuvinte
ca sã le vãdesc de nerupt
si zic:
încurajez femeia sã nascã,
iarba o încurajez sã fie verde,
încurajez soarele sã rãsarã !
Ciresar
Nimeni nu ne crede
dacã sãrutãm
Pasãrea în zbor, iarba înverzind.
Noi suntem un fel de martori
ai adolescentei ruginind.
Nimeni nu ne spune:
bea, flãmândule !
Nimeni nu ne spune: însetatule !
Curge primãvara pe sub fluturi,
visãtor podeaua curge pe sub tine, patule !
Lasã-te pe
somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu în gura mea cãscatã
rosie cireasã dintr-un chiparos,
zânã inventatã !
Printul cãzând
de pe cal
Printul cãzând
de pe cal
striveste-n cãdere un înger.
E sentimentul total
Pentru care azi sânger.
E steaua cea rea,
e steaua cea gri,
e steaua cea verde,
marele A si marele I
azi mã vor pierde.
Însã
spun totul, astãzi, chiar totul,
sira cea rece de câine,
urâtele labe si botul
lui Astãzi lãtrându-l pe Mâine.
Cântec
M-a uitat Dumnezeu,
gândindu-mã,
pânã când gândul
mi-a devenit trup.
M-au uitat frunzele
adumbrindu-mã
pânã când nevãzutul
mi-a devenit vãzut.
Stau ca si cum cineva
Ar trebui sã-si aducã aminte de mine
Si-ntre timp, ros de aer si nins,
Mi se stinge lumina-n oricine.
Desen pe
o aripã
Putem sã credem
cã am scris
ceea ce poate fi citit
pe aripa unei pãsãri din vis
nemãrturisit.
Putem sã spunem cã am spus
ceea ce spune piatra unei pietre
când plângi la cel de-al treilea strigãt de cocosi,
Petre.
Putem sã spunem cã din nou
avem o cruce pregãtitã,
pe care vom rãstigni un ecou
sau poate aceastã clipitã.
Vom bate timpul în cuie
toc si toc-toc...
Imaginea ta amãruie
vom zvârli-o în foc.
Rugãciunea
Iartã-mã
si ajutã-mã
si spalã-mi ochiul
si întoarce-mã cu fata
spre invizibilul rãsãrit din lucruri.
Iartã-mã
si ajutã-mã
si spalã-mi inima
si toarnã-mi aburul sufletului
printre degetele tale.
Iartã-mã
si ajutã-mã
si ridicã de pe mine
trupul cel nou care-mi apasã
si-mi striveste trupul cel vechi.
Iartã-mã
si ajutã-mã
si ridicã de pe mine
îngerul negru
care mi-a îndurerat caracterul.
Înger
refuzat de pãsãri
Înger refuzat
de pãsãri
si înscris cu-o palmã-n cerc,
sã te sterg de pe nisipul
alizeelor încerc.
Mai întâi steaua Canopus,
Cea mult galbenã, o ling.
Ce sãratã e, mi-e sete
Si ce friguri tari mã ning.
Mai apoi îti zgârii fata,
curg din ea secunde verzi,
ce ierboasã mi-e privirea –
somnolent în ea te pierzi.
Înger refuzat de pãsãri
si de zborurile lungi,
îmi ajungi pânã la gurã,
pânã la sãrut mi-ajungi.
Astfel stai înscris cu tipãt
în conturul scos din minti,
rãspicat, al vietii mele
care-nfige-n tine dinti.
Lectia
de citire
Scriere
este totul.
Pestele e literã
în alfabetul mãrii.
O frazã sunt pãsãrile-n zbor.
Totul e
scriere.
Totul e de citit.
Piatra poate fi cititã,
iar norii ne spun o poveste.
Triste,
muncite, alfabete,
însiruind istorii vaste.
Chiar mâna mea ascunde-n sine
Uitata scriere a unui imn.
Stau singur
si în gânduri, Doamne,
iar gândurile litere îmi sunt.
Încerc sã recompun o frazã,
Dar timpul meu preschimbã scrisul.
O, de-as
putea sã te citesc,
O, de-as putea sã deslusesc
Aceste stranii alfabete...