Satul Natal - Nr. 6

PAGINA RROMILOR
Un gagiu diliu si tragedia unui sat

Populatia cea mai afectatã de sãrãcie este la noi o populatie minoritarã, cea a rromilor. Cauzele sociale ale acestui fenomen sunt numeroase, de la lipsa unui standard de viatã decent la slaba calificare personalã, sansele mici de participare pe piata muncii, nivelul de educatie insuficient (Ioan Mãrginean, „Cercetãri cu privire la minoritatea rromã“, volum colectiv, Institutul de Cercetare a Calitãtii Vietii, Bucuresti, 2001, p. 6). Cercetãrile care se desfãsoarã la noi pe problemele minoritãtii rrome cuprind, conform studiului dirijat de echipa lui Ioan Mãrginean, trei perspective principale: socio-economicã (analizând problemele sãrãciei, care reprezintã cauza principalã a precaritãtii populatiei rrome), a relatiei cu autoritãtile si serviciile publice (perspectivã în cadrul cãreia cercetãtorii studiazã „aspecte referitoare la discriminarea institutionalizatã a rromilor“ - ibid., p. 6) si perspectiva identitarã, în care accentul e pus pe aspectele culturale si istorice, activismul etnic fiind un factor determinant în evaluarea culturii minoritãtii rrome. Din concluziile studiilor dedicate acestei populatii, Ioan Mãrginean retine faptul cã „rromii constituie un grup social expus unui risc ridicat de a ajunge în sãrãcie si, implicit, în situatia de excluziune socialã“ (ibid., p. 10).
Ca urmare a privatizãrii, piata de muncã în România s-a restrâns si calificãrile profesionale sunt din ce în ce mai exigente. Rromii, care au fost dezavantajati în economia educatiei românesti, reusesc din ce în ce mai greu sã pãtrundã în aceastã piatã de lucru cu pretentii de calificare din ce în ce mai exigente.
Dintre alte concluzii importante ale studiilor de tot felul invocate de echipa lui Ioan Mãrginean retin cã delincventa este un aspect controversat în cercetãrile despre rromi. Unii cercetãtori afirmã cã delincventa în rândul populatiei rrome e mai accentuatã decât în rândul populatiei majoritare; altii insistã cã ea nu este mai crescutã în rândul populatiei rrome comparativ cu populatia majoritarã; cauzele ei par sã fie conditiile grele de viatã, si nu apartenenta etnicã (ibid., p. 12). Nici nu ar trebui sã mentionez defavorizarea rromilor în domeniul îngrijirii medicale, atât e de evidentã. Cercetãtorii iau în considerare, în studiile lor, conditiile precare de sãnãtate, din cauza accesului dificil la serviciile medicale. Rromii sunt afectati de multe boli asociate cu sãrãcia, ca tuberculoza, de pildã.
Cât despre educatie, concluziile studiilor sunt previzibile, copiii rromi fiind cei mai defavorizati de sistemul nostru actual. Recomandãrile merg mai toate în sensul instaurãrii unor mãsuri de „discriminare pozitivã în ceea ce priveste învãtãmântul liceal si universitar“ (ibid., p. 14). Si eu sunt de pãrere cã numai un astfel de sistem ar putea îmbunãtãti educatia tinerilor rromi, care, venind din satele unde învatã în conditii precare si fãrã posibilitatea de a se pregãti în particular, nu au sanse egale de reusitã, intrând în concurs cu copiii din medii urbane, privilegiati.
Educatia reprezintã un aspect fundamental în militantismul etnic rrom, precum si în eforturile sociale pe care ar trebui sã le facã România pentru a integra cu succes o populatie dezavantajatã. Nu stiu dacã se lucreazã la studii comparative între situatia populatiei rrome la oras si la sat. Ar fi interesant de vãzut rezultatele unei astfel de comparatii, desi, în mod empiric, se poate afirma cã viata la tarã e încã si mai mizerã pentru aceastã populatie deja defavorizatã ca minoritate etnicã.
Studiile contabilizate de echipa lui Ioan Mãrginean sustin cã factorul identitar specific al populatiei rrome, care o distinge de populatia majoritarã, e reprezentat de stilul de viatã: „El [stilul de viatã] este rezultatul unor conditii istorice specifice în care populatia rromã a fost determinatã sã traiascã si sã supravietuiascã: marginalizare, discriminare, nomadism, sãrãcie“ (ibidem, p. 14). Conform cercetãrilor catalogate în acest studiu, situatiile de sãrãcie în care trãiesc rromii conduc la modelul familiei extinse si la cãsãtoriile la adolescentã (ibid., p. 14). Mai mult, „nevoia de solidaritate si modul de obtinere a resurselor, în care membrii familiei participã de la vârste scãzute la procurarea mijloacelor necesare traiului“ (ibid., p. 14), constituie alte aspecte ale stilului de viatã specific etniei rrome. Stilul de viatã al rromilor pare sã fie factorul principal al discriminãrii la care aceastã populatie minoritarã e supusã la noi, ca si în alte parti (ibid., p. 15). Grupul rromilor este unul dintre cele mai respinse grupuri etnice (ibid., p. 16).
Un film în care reprezentarea rromilor si a relatiei lor cu autoritãtile si cu populatia majoritarã este reusitã din punct de vedere artistic si bine manipulatã de camera de luat vederi si de rolul muzicii tigãnesti, care acompaniazã scenele cele mai importante, este Gadjo Dilo (1997), de Tony Gatlif, el însusi de origine rromã. Filmul pleacã de la un element generator semnificativ: protagonistul, Stéphane, un francez, porneste în cãutarea interpretei (Nora Luca) unor cântece pe care le înregistrase tatãl lui (etnograf care, pe patul de moarte, asculta muzica aceasta) pe o casetã pe care fiul o aduce într-un sat de rromi de lângã Bucuresti, unde îl întâlneste pe Isidor (Isidor Serban), cu care devine prieten. Isidor bea sã îsi uite necazul, pentru cã fiul lui, Adrian, e în închisoare, victimã a injustitiei sistemului juridic român. Filmul se desfãsoarã pe mai multe niveluri. Tragedia lui Isidor, care puncteazã evenimentele filmului, rãmâne simbolicã pentru disperarea unei etnii care nu are iesire din situatia defavorizatã cu care se confruntã. Adrian iese din puscãrie si merge în barul satului, unde îi gãseste pe cei care l-au acuzat pe nedrept, si propune de bãut tuturor. Dar unul dintre gagiii prezenti (în rromales gagiu semnificând cel care nu apartine etniei rrome) spune cã nu acceptã de bãut de la un tigan si urmeazã o confruntare, iar Adrian aruncã cu o scrumierã înspre unul dintre românii get-beget si îl omoarã accidental. Represaliile urmeazã: cocioaba lui Adrian e arsã si el moare înãuntru.
Filmul e de o poezie rarã, exprimând toate sentimentele unui grup care stie de minune sã le dea farmec prin muzicã si dans: tristetea lui Isidor când bãiatul lui e în închisoare, prietenia cu tânãrul Stéphane (interpretat de Romain Duris), „gagiul diliu“ care vine în sat la ei sã o caute pe Nora Luca, bucuria rromilor la eliberarea lui Adrian si disperarea lor în fata pogromului care urmeazã. Stéphane, ajuns în satul lui Isidor, cautã un hotel, dar bãtrânul îl invitã sã bea cu el si francezul sfârseste prin a dormi cu Isidor în pat. A doua zi de dimineatã, sãtenii îl acuzã cã ar fi nebun si se tem cã o sã le fure gãinile, proiectând asupra lui, în mod comic, stereotipuri pe care populatia majoritarã le foloseste vorbind de rromi. Filmul a fost acuzat de a întretine stereotipuri despre rromi, însã eu sunt de pãrere cã Gatlif reuseste foarte bine sã întoarcã aceste stereotipuri împotriva utilizatorilor lor. Stéphane ajunge, în cãlãtoria pe care o întreprinde cãtre cântãreata îndrãgitã de tatãl sãu, sã se îndrãgosteascã de o tânãrã din sat, Sabina (Rona Hartner) si dragostea lor „focoasã“ e si ea criticatã de unii exegeti, care vãd în film stereotipuri legate de lascivitatea unui grup etnic care, în realitate, se conformeazã unor exigente tabuuri sexuale. Cliseu sau nu, relatia dintre Stéphane si Sabina dã o notã pasionantã filmului si întretine interesul spectatorului. Sabina e fascinantã, danseazã si cântã, fãcând din orice miscare un moment artistic.
În adevãr, filmul e realizat pentru un public majoritar, pentru a introduce viata rromilor unor spectatori care nu cunosc mai nimic despre ei. Pentru mine, factori importanti sunt si nostalgia muzicii iubite si emotia pe care mi-o lasã interpretarea de cãtre Isidor sau Sabina a cântecului: „Sã-mi cânti, bãtrân cobzar, ceva,/ sã-mi cânti ce-ai stii mai bine,/Cã vin ti-oi da si bani ti-oi da/Si haina de pe mine“. Povestea filmului e si ea foarte bine gânditã: Stéphane, care pleacã cu intentia de a o întâlni pe interpreta cântecelor iubite de tatãl lui, gãseste pe cineva si mai important - Sabina, dragostea vietii lui. E o poveste de initiere, la urma urmei. În loc de experienta etnograficã pentru care venise în satul de rromi, Stéphane, gagiul diliu, trãieste o adevãratã experientã de viatã, descoperã muzica prezentului si se integreazã în viata rromilor. Mai mult, tânãrul francez, care nu apucase sã facã doliul tatãlui sãu, reuseste, la sfârsitul filmului, sã îsi consume durerea, îngropând casetele tatãlui, dansând pe mormânt si aruncând cu tuicã, la fel ca Isidor, noul lui prieten, care îsi manifestã în felul ãsta disperarea. Imaginea pe care o propune filmul satului rrom nu e una idilicã, ci e punctatã de destinul tragic al acestei populatii minoritare.
Despre tragediile rromilor auzim mereu în România. Îmi amintesc cã, anul trecut, un bãrbat, acuzat cã a furat lemne (pe care le lua din pãdure sã le vândã, ca sã aibã bani sã îsi întretinã copiii, fiind pãrinte unic), a fost condamnat sã plãteascã o amendã pe care nu putea sã si-o permitã si, în dilema care i s-a propus, s-a sinucis, lãsându-si copilasii orfani. Este si acesta, ca exemplul filmului, un caz care ar trebui sã punã sub semnul întrebãrii eficienta sistemului justitiar la noi. Oare Jean Valjean trebuia sã meargã în puscãrie pentru cã a furat o pâine? Dreptul la strictul necesar nu ar trebui sã fie obligatoriu si statul responsabil a-l furniza? Nu e oare acesta un drept al demnitãtii umane? Nu putem decât sã sperãm cã, prin combaterea sãrãciei, atât în rândul rromilor, cât si în rândul populatiei majoritare, si prin educatie, am putea sã schimbãm mentalitatea populatiei majoritare si imaginea pe care si-o face aceasta despre minoritãti.
Slavoj Zizek, care preia concepte din psihanaliza lui Jacques Lacan pentru a analiza aspecte sociale, afirmã cã rasismul îsi are originea în sentimentul de invidie: suntem gelosi cã celãlalt (minoritarul) poate sã se bucure (jouir, cu conotatiile sexuale). Stilul de viatã pe care populatia majoritarã îl presupune în rândul rromilor (asa-zisa sexualitate dezlãntuitã) ar putea explica, dacã ne-am baza pe definitia pe care o dã Zizek logicii rasismului, excluziunea acestei populatii minoritare, care ar fi capabilã sã se bucure de viatã mai bine decât noi, majoritarii. Însã, cred eu, respectul pentru demnitatea umanã a fiecãruia ar fi probabil un început eficient în a combate rasismul si în a privi o comunitate diferitã de a noastrã fãrã suficienta condescendentei.

FEVRONIA NOVAC

[top]