ANUL III - Aparitie trimestrialã
Nr. 6 - Ianuarie, Februarie, Martie 2003
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

Calinic Argatu - „Satul, adevãrata bogãtie“
Prieteni de condei - PEN PALS
Interviu cu dl. LEO VAN SLUIS, artist plastic - Olanda
O caracterizare a sãtenilor rohieni - N. STEINHARDT
Europa, casa noastrã
Întoarcerea artistului cãtre paradisul pierdut
Scriitori români cu satul în glas - CONSTANTIN VOINESCU
Vasile Novac - Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din România
Pagina rromilor: Un gagiu diliu si tragedia unui sat
Miron Radu Paraschivescu - poeme
NICHITA STÃNESCU - Stau singur si în gânduri, Doamne!

AUGUSTIN LUCICI

Augustin Lucici este membru titular al Uniunii Artistilor Plastici din România si absolvent al Institutului de arte plastice „Nicolae Grigorescu“ – Facultatea de arte decorative – 1983, din Bucuresti. Activitatea de creatie a artistului a fost încununatã cu numeroase premii. În 1995 a obtinut Bursa de studii Academia di Romania, Roma – Italia. În decursul anilor s-a bucurat de o bogatã participare cu expozitii personale pe simezele nationale si internationale de artã plasticã, precum si cu expozitii personale de picturã si desen. Din activitatea artistului nu lipsesc lucrãrile de artã monumentalã, iar multe dintre lucrãrile sale personale de artã plasticã au intrat în colectii particulare din tarã si din strãinãtate. Este un fervent participant al taberelor de creatie din satele românesti. Promovãm în albumul de fatã o nouã ipostazã a creatiei sale, aceea de întoarcere, cu instrumente cu tot, cãtre o veche civilizatie a neamului românesc, civilizatia lemnului. Case prezente în Muzeul viticulturii si pomiculturii din România si din satele românesti îsi retrãiesc o nouã existentã sub penelul lui Augustin Lucici. Asistãm, asadar, la întoarcerea artistului cãtre paradisul pierdut – satul, cu valorile lui ancestrale.

Prisacã

Vãd rãdãcina de tãran în tine,
albina mea, cãtuia mea de miere.
Spune-mi un basm cã aura nu-i piere
si plugul arã rouã la rovine.

Mã odihnesc pe pietrele stinghere
- sigiliu sterp/abstractele stamine –
si-n râu adânc de litere aldine
îmi spãl orbirea, Doamne, si ce ger e!

Tãti stupii la rãspântie suspinã
cuptoarele încinse cu rãsinã.
Vine poruncã de însãmântare

si, tipãtoare, palida reginã
se înaltã cu mici fiare si dispare,
leoaicã în capela ei sixtinã.

HORIA ZILIERU