Din
sumar:
Calinic
Argatu - „Satul, adevãrata bogãtie“
Prieteni de condei - PEN PALS
Interviu cu dl. LEO VAN SLUIS, artist plastic - Olanda
O caracterizare a sãtenilor rohieni - N. STEINHARDT
Europa, casa noastrã
Întoarcerea artistului cãtre paradisul
pierdut
Scriitori români cu satul în glas - CONSTANTIN
VOINESCU
Vasile Novac - Muzeul Viticulturii si Pomiculturii
din România
Pagina rromilor: Un gagiu diliu si tragedia unui sat
Miron Radu Paraschivescu - poeme
NICHITA STÃNESCU - Stau singur si în
gânduri, Doamne!
|
Scriitori
români cu satul în glas
Constantin
Voinescu
Constantin
Voinescu s-a nãscut la Timisoara, la 6 martie 1944, si este absolvent
al Facultãtii de Filologie a universitãtii din Timisoara,
în 1967. Îsi începe cariera didacticã la Bârla,
în judetul Arges, publicând frecvent prozã în
presa literarã. Din 1975 se stabileste la Slatina, unde îndeplineste
functii de lider cultural. Debuteazã cu prozã scurtã
în volumul colectiv Pãmânt în primãvarã,
colaboreazã cu mai multe reviste literare, publicând o mare
parte dintre prozele care fac parte din volumul cu titlul provizoriu Dii,
tovarãse prim!, aflat în pregãtire. Este membru al
clubului slãtinean de umor Pasaport de oltean, publicând
epigrame în volumele umoristice din tarã, precum si în
volumul Puterea râsului. Este profesor de limba si literatura românã
la Scoala Eugen Ionescu din Slatina.
„Scrierile lui C. Voinescu ajung la perioada istoricã dureroasã
a stalinismului, a colectivizãrii fortate, a luptei de clasã
ascutite, perioadã pe care scriitorul slãtinean o prinde
cu veridicitate în schitele sale umoristice. Sunt anii în
care structura spiritualã a tãranului român este alteratã
psihologic de morbul bolsevic al luminii de la Rãsãrit,
ajungându-se chiar la stricarea graiului sãnãtos al
tãranului român prin invadarea lui cu vorbele si expresiile
iesite din tiparnita limbajului de lemn al comunismului. Scenele specifice
acelui timp rosu, discutiile dintre oameni au fost înregistrate
fidel de prozator, au fost înmagazinate în depozitul subconstientului
sãu, de unde le scoate astãzi la luminã cu precizie,
tratându-le cu artã epicã proprie, dându-le
o nouã viatã, în constructii fermecãtoare.
...Observatia finã, grija pentru orice amãnunt, memoria
faptelor si a vorbelor fac din proza lui C. Voinescu operã literarã
de prim rang. Comicul de situatie si comicul de limbaj al anilor când
virusul bolsevismului fusese implantat în satele românesti,
cu urmãri ce se mai vãd si astãzi, sunt folosite
cu carismã în schitele publicate pânã acum.“
ION
GEORGESCU – scriitor, membru al USR (din Oltul literar-artistic)
[top]
MOBILIZAREA
- fragment -
Lui
Zenovie îi luaserã cârciuma si fãcuserã
din ea cãmin cultural. Unde turna în el tuicã Florea
Nãlbaru - ca-ntr-un butoi de zece deca - si unde îi era lui
Cocât mai întâi aminte sã intre dupã ce
da dimineata cu apã pe ãi ochi, tinea acu’ Nete conferinte
despre ideile marelui Lenin si dãdea serbãri în cinstea
începerii cu succes a colectivizãrii agriculturii.
Nete luase director de cãmin dupã ce se eliberase si refuzase
sã se reangajeze, chiar dacã fãcuse scoala de gradati
si învãtase o sumã de carte acolo. „Ba, decât
codas la oras, mai bine în satul tãu fruntas“, zicea
Nete si arãta poza în care i se vedeau pe umãr tresele
de caporal în regulã.
- A venit vremea sã terminãm cu cârciumile si cu chiaburii
! - înfiera Nete la prezidiu si mai sorbea dintr-un pahar de apã
pus dinaintea lui, parcã ar fi gustat dintr-o ceascã de
tuicã la pomanã, numai cã nu zicea „Dumnezeu
sã-i primeascã“. Las’ cã nici nu-i era
sete, dar nu se fãcea sã iei cuvântul si sã
zici douã-trei vorbe fãrã sã te opresti si
sã iei o gurã de apã din pahar. Gata cu Zenovie,
gata cu Stan al Pârvului, gata cu cârciumile si cu bãutura
pe datorie sau pe zile la secere, care era, trebuie s-o spunem dãschis,
o formã a esploatãrii omului de cãtre om, dacã
om poate fi numit chiaburul! Azi, partidul a creat toate conditiile sã
avem la MAT bãuturi noi, fãurite de cei ce muncesc pentru
cei ce muncesc, secãricã verde sau galbenã, drojdie,
masticã sau tigãri Nationale, Mãrãsesti, Plugar,
Olt, Mures, cu un continut nou, pentru cã si ele reprezintã
- sustân cu tãrie - alianta de nezdruncinat dintre muncitorii
care le fac si tãranii care le fumeazã.
Nete învãtase el ceva în armatã dacã
le potrivea asa de bine; se uita la el lumea mobilizatã la cãmin,
îl asculta - ce era sã facã - cu gura cãscatã,
nu-i mobilizase d-aia?
- Auzi, bã, cârtea Linte, vine Nete si ne mobilizeazã;
abia scãparãm de rãzboi si acu’ ne mobilizeazã
iar!
- Mobilizeazã pe mã-sa, se încrunta Ciort, ãsta
nu stie nici ce e aia armatã. Pãi ce caporal e el dacã
n-a auzit barim un glont zbârnâindu-i pe la ureche, darãmite
sã mai fi luptat pân’ la Cotu Donului si înapoi
pânã în Tatra, ca mine, si sã vinã-ntr-un
picior taman d-acolo?
Nete pleca ziua prin sat sã facã mobilizarea colectivistilor
pentru seara la cãmin, punea si afise, de alea scrise în
douã culori de tovarãsul învãtãtor Ghioroaie,
dar cea mai mare putere de mobilizare o avea vorba, asa cã o lua
pe soseaua mare, trecea pe sub Coastã, ocolea satul si întãrâta
câinii pe la porti:
- Bã, sã veniti desearã la cãmin, cã
avem masã rotundã !…
N-apuca sã termine bine, cã-l lua în primire Mãsalã,
agentul fiscal, care se fãcuse membru mai de mult:
- Unde ai vãzut, bã, tu masã rotundã decât
la mã-ta acasã, d-aia cu trei picioare scurte, de rãsturnati
mãmãliga pe ea si nu v-ajungea la toti câti v-asezati
în jurul ei? Spune unde ai mai vãzut, cã n-ai vãzut?!
Îti spun tot eu: si masa asta rotundã ne aduce aminte de
trecutul întunecat, asa cã sã nu mai faci mese rotunde
la cãmin, sã le spânzurãm si pe astea în
salcâm, ca pe rarite, de care nu mai avem nevoie acum, când
punem porumbul în pãtrat, cu rezultate foarte bune, dupã
metode noi de la Rãsãrit, sovietice!… Sã faci
si tu, bã, mese pãtrate, asa sã le faci, pãtrate,
cã d-aia ai fãcut scoala de gradati în armatã
si ti-a încredintat partidul sarcina mãreatã de a
face muncã culturalã!
Cu Mãsalã nu te puteai pune; ãsta era si secretar
de organizatie, îl lua pe Nete la învârtit politica
si, chiar dacã nu l-ar fi luat, trebuia sã asculte de el,
cã altfel îl critica de sus în jos în sedintã
si îi trântea o sanctiune de n-o putea duce cu tot neamul
lui nepãtat din dosarul de cadre de la Raion.
Dupã ce îsi însusi critica fãcutã de
Mãsalã, Nete plecã sã o mobilizeze pe Lina
Puricioaii. Asta se lãsa mai greu mobilizatã, nu cã
ar fi fost reactionarã, ca si chiaburii, dar asa îi plãcea
ei, sã se contreze mai întâi, apoi fãceai cu
ea ce voiai.
- Iar venisi, mã, fluturã-vânt, iar vrei sã
mã mobilizezi? Lasã cã nu mã mai mobilizezi
tu pe mine asa usor. Sã stii, nu mai e Lina proastã ca rândul
trecut. Ce zici tu: hai iar la Lina-n deal, asta e vãduvã
de rãzboi, singuricã, ia s-o mai mobilizãm si pe
ea nitel! Nu, Nete, nu, gata!
Nete îi stia melicu’, o lãsa sã dondãne,
el intra binisor pe poartã, tãcea, stia cum sã ia
omu’. D-aia îi dãduserã muncã de rãspundere!
Întâi trebuia sã taci, sã lasi dusmanul sã-si
verse focul, dupã aia treceai la atac, la munca de la om la om
sau de la om la femeie, cum era cazul acum.
- Închide, mã, bine poarta, cã-mi ies orãtãniile
afarã!
Eh, vezi, fãcuse primul pas, acum Lina era ca si mobilizatã.
Nete închise poarta, trecu sigur pe el prin bãtãturã
- nu trebuia sã sovãi nici o clipã în asemenea
situatii, orice sovãialã putea sã dea câstig
de cauzã dusmanului de clasã - se întoarse brusc spre
Lina, rãmasã în urma lui, si stãtu jos pe prispã
încet-încet, stiind cã nu mai e mult pânã
o aduce si pe ea pe drumul luminos al lui Lenin.
- Acu’, dacã tot dãdusi buzna peste mine în
bãtãturã, zise Lina pãtrunsã de importanta
muncii culturale, hai barim în casã si noi, ca oamenii. Dar
sã stii cã e ultima datã când mã mai
las mobilizatã!
Dupã ce o mobilizã bine pe Lina, Nete o luã în
jos spre MAT. Mai întâlnea pe unul, pe altul, ducea munca
de lãmurire oriunde, oricând si cu oricine, ca un soldat
credincios al partidului ce era. Asa-i spusese un tovarãs de la
Raion, Brânzicã, de-l pusese director:
- Tovarãse Nete, esti tânãr, partidul are încredere
în dumneata, pe umerii dumitale va apãsa povara luminãrii
satului, fii soldat credincios al partidului!
L-au chemat la Raion la instructaj. A stat Nete vreo douã sãptãmâni,
s-a întors alt om, cu alte vorbe. Le mai brodea câteodatã
si pe dos, dar cine sã bage de seamã? Numai tovarãsul
Brânzicã de la Raion sã nu vinã, cã-l
pune sã studieze iar documentele de partid.
Nete fãcea joi seara reuniuni tovãrãsesti, iar duminica
seara, la bal, punea afise: „Cãminul cultural comunal organizeazã
duminicã, 5 decembrie a.c., la ora 12, horã; urmeazã
bal“. Stãtea la poartã si tãia bilete: unu’
pentru horã, unu’ pentru bal.
- Pãi de ce, bã, Nete, de ce douã?
- D-aia, bã, Sãndoi, sã se mire prostii! Trebuie
sã facem fonduri pentru munca de lãmurire, ce stii tu?!
Seara, la bal, lãutarii nu începeau sã cânte
pânã ce Nete nu tinea conferinta:
- Tovarãsi, în conditiile de azi, asa si pe dincolo, imperialistii
americani, în cârdãsie cu banda de trãdãtori
a lui Tito, c-o fi, c-o pãti... Trecea de la una la alta si-i tinea
pe balaoachesi cu urechile ciulite sã zicã el: Jos mâna
de pe Coreea!
Abia atunci Liman fãcea semn cu arcusul cã balul fusese
dezlegat de Nete si începeau sã cânte.
CONSTANTIN
VOINESCU
|
|
