ANUL III - Aparitie trimestrialã
Nr. 6 - Ianuarie, Februarie, Martie 2003
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI

Din sumar:

Calinic Argatu - „Satul, adevãrata bogãtie“
Prieteni de condei - PEN PALS
Interviu cu dl. LEO VAN SLUIS, artist plastic - Olanda
O caracterizare a sãtenilor rohieni - N. STEINHARDT
Europa, casa noastrã
Întoarcerea artistului cãtre paradisul pierdut
Scriitori români cu satul în glas - CONSTANTIN VOINESCU
Vasile Novac - Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din România
Pagina rromilor: Un gagiu diliu si tragedia unui sat
Miron Radu Paraschivescu - poeme
NICHITA STÃNESCU - Stau singur si în gânduri, Doamne!

Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din România, amplasat la Golesti-Arges, al treilea muzeu în aer liber de reprezentare si importantã nationalã, este întâiul dedicat unor ocupatii importante ale poporului român, menit sã aducã noi argumente perene de o deosebitã importantã privitoare la continuitatea noastrã multimilenarã în spatiul carpato-danubiano-pontic, la unitatea si diversitatea culturii materiale si spirituale a poporului nostru, la gândirea tehnicã si geniul artistic al acestuia si la contributia lui la dezvoltarea culturii europene si universale.
Ratiunea organizãrii acestui muzeu la Golesti derivã atât din importanta multimilenarã a viticulturii si pomiculturii pe teritoriul României, cât si din locul important ce-l ocupã aceste ocupatii în judetul Arges. Fructele si strugurii au fost folositi ca hranã din cele mai vechi timpuri, oamenii comunitãtilor paleolitice culegând roadele primilor pomi fructiferi si vitei-de-vie în stare sãlbaticã. Arheologii, care au început, în ultimul timp, sã se preocupe de începuturile cultivãrii vitei-de-vie si pomilor fructiferi, considerã cã, pe baza rezultatelor reiesite din sãpãturi, locuitorii comunitãtilor neolitice au cultivat pomii fructiferi si vita-de-vie pe lângã casele lor. Ca si în restul tãrii, în Arges, cultivarea vitei-de-vie si a pomilor fructiferi a fost surprinsã încã din neolitic. Cele mai vechi dovezi ale celor douã ocupatii au fost gãsite la locuitorii gumelnitieni de la Teiu, la getii de la Cetãteni si în necropola hallstatianã de la Curtea de Arges.
O datã cu primele documente scrise ale Evului Mediu referitoare la Arges, sunt amintite si viile. Actul din 20 mai 1388 vorbeste de vii la Cãlinesti si Stefãnesti, în podgoria musceleanã a Argesului. Importanta viticolã a satelor din Muscel reiese si din faptul cã, începând din secolul al XV-lea, chiar si domnia, alãturi de mãnãstiri, boieri si tãrani, avea vii în aceastã parte a tãrii. Radu cel Frumos detinea vii la Topoloveni, atestate documentar la 28 octombrie 1464. Pãtrascu cel Bun întãrea, la 23 mai 1557, Mãnãstirii Glavacioc vinãriciul domnesc si boieresc de la Topoloveni. La 4 aprilie 1523, Radu de la Afumati întãrea Mãnãstirii Arges sate, bãlti, mori, tigani si vii din mai multe sate, inclusiv din Stefãnesti. La rândul sãu, Gavril Movilã dãruia Mãnãstirii Nucet, la 20 august 1618, vinãriciul din Dealul Topolovenilor si, la 20 ianuarie 1620, întãrea Mãnãstirii Arges ocina si viile ce le cumpãrase Radu Serban de la sãtenii din Golesti, cu 12700 aspri.
În veacurile urmãtoare, si alti domni, mai cu seamã Matei Basarab si Constantin Brâncoveanu, se interesau de dezvoltarea viticulturii în satele de lângã Pitesti. Constantin Brâncoveanu dispunea de vii, pivnite si foisoare la Valea Mare-Stefãnesti. El venea la cules, în fiecare toamnã, fiind gãzduit, uneori, la Golesti, de spãtarul Radu Golescu, care se preocupa si de acoperirea cu sindrilã a pivnitelor si foisoarelor domnesti de la Valea Mare. Calitatea vinurilor din Arges este lãudatã si de cãlãtorii strãini. La mijlocul veacului al XVII-lea, Paul de Alep sustine cã au fost primiti la Golesti „cu mare cinste si ospãtati cu o masã domneascã“, apreciind, dupã vizita la Pitesti, cã „aici se face un vin dulce si este cel mai bun din toate vinurile fãcute în Tara Româneascã“. În afara domniei, a boierilor, a mãnãstirilor si a tãranilor din zonã, în Podgoria Muscelului mai aveau vii, mentionate documentar încã din secolul al XVI-lea, orãsenii si târgovetii din Câmpulung. Pe locurile în care în veacurile trecute au fost atestate numeroase vii, pe colinele dintre Pitesti si Gãesti, cuprinzând mai ales comunele Stefãnesti, Cãlinesti si Leordeni, s-a dezvoltat astãzi o viticulturã modernã, ce dispune si de o mare statiune de vinificatie.
Casele Golestilor ridicate în comuna Stefãnesti sunt legate de fenomene si evenimente de semnificatie majorã din istoria tãrii noastre: începutul si sfârsitul luptei împotriva regimului turco-fanariot, Revolutia de la 1821, condusã de Tudor Vladimirescu, Revolutia Românã de la 1848-1849, Unirea Moldovei cu Tara Româneascã, constituirea statului român modern si aducerea lui Carol I pe tronul României. Aici s-a organizat, în anul 1943, un muzeu al Renasterii României Moderne, iar în 1958, întreg spatiul a fost destinat dezvoltãrii muzeului. Dupã aceastã datã are loc o dezvoltare rapidã a institutiei. În anul 1962 se deschide expozitia de bazã privind etnografia si arta popularã a Regiunii Arges, iar în anul urmãtor este inauguratã Sectia Pedagogicã, dedicatã Scolii Slobode Obstesti înfiintate de Constantin Golescu, la 1 mai 1826, care a beneficiat de profesori ilustri, ca Aaron Florian si Ioan Heliade Rãdulescu. Ritmul alert de dezvoltare a Muzeului din Golesti a fãcut sã se aprobe înfiintarea pe lângã Muzeul Golesti, începând cu anul 1966, a unei institutii cu caracter national, si anume Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din România. Si în conceptia tematicã, si în fapt, muzeul cuprinde douã mari sectoare, care reprezintã totodatã si douã moduri de rezolvare expozitionalã: un sector în aer liber, care înfãtiseazã civilizatia tãrãneascã de la mijlocul veacului al XIX-lea din principalele zone viticole si pomicole ale tãrii, si sectorul pavilionar, menit sã prezinte, prin obiecte autentice si elemente auxiliare specifice, istoria viticulturii si pomiculturii de pe teritoriul patriei noastre, din cele mai îndepãrtate timpuri pânã în zilele noastre, incluzând, evident, si perspectivele de dezvoltare ale celor douã ocupatii.
Sectorul în aer liber cuprinde, la rându-i, douã mari pãrti: gospodãriile din principalele zone viticole si pomicole ale tãrii, grupate pe provincii. Fiecare gospodãrie însumeazã toate constructiile, instalatiile, uneltele, vasele si obiectele pe care locuitorii le detineau în vatra satului si constructiile alãturi de adãposturile temporare, pe care sãtenii le aveau în viile sau livezile de pomi fructiferi, situate în afara localitãtilor, la oarecare distantã de vatra satului. Amplasarea lor în muzeu este fãcutã, ca si în teren, de o parte si de alta a unui drum de tarã ce strãbãtea podgoria sau livezile. În sectorul în aer liber, pornindu-se de la o serioasã documentare teoreticã, s-a apreciat aducerea a circa 34 de gospodãrii (18 viticole si 16 pomicole), a unui han, unei biserici, unei scoli si unei primãrii. Repartitia pe provincii istorice s-a fãcut astfel: 7 gospodãrii viticole din Oltenia si Muntenia, una din Dobrogea, 4 din Moldova si 6 din Transilvania. Gospodãriile pomicole au fost planificate astfel: 7 pentru Oltenia si Muntenia,
4 pentru Moldova si 5 pentru Transilvania. Basarabia, având în vedere rolul important jucat de viticulturã si pomiculturã în economia acestei provincii, poate fi reprezentatã prin 8 gospodãrii viticole: Cetatea Albã, Lãpusna, Tighina, Cahul, Orhei, Ismail, Bãlti si Soroca si 5 pomicole: Tighina, Lãpusna, Bãlti, Orhei si Hotin.
Muzeul reprezintã un centru documentar important, la care vin specialisti din domeniul istoriei, etnografiei, artei populare, arheologiei, arhitecturii, istoriei artei, sociologiei etc. În studiile si lucrãrile lor, în diferite sinteze, mai ales din domeniul etnografiei, constructiile, instalatiile, uneltele sau alte obiecte din acest muzeu sunt pe larg comentate. Specialistii strãini au insistat asupra valorii documentare a acestui muzeu. Citãm cazul vestitului arheolog Etienne Robert care, descoperind în Portugalia elementele unui teasc roman cu urs, a venit la Golesti si a studiat aceastã categorie de teascuri si a cerut fotografii, pentru a le folosi la reconstituirea teascului roman descoperit în Portugalia. Valoarea esteticã a constructiilor, instalatiilor, uneltelor si a celorlalte obiecte din cadrul Muzeului Viticulturii si Pomiculturii din România face ca ele sã reprezinte o sursã inepuizabilã pentru inspiratia mesterilor populari contemporani, a studentilor în arte plastice sau chiar a artistilor consacrati.
Muzeul a fost larg utilizat de cinematografia românã si strãinã pentru realizarea unor filme artistice si documentare ca: Bãtãlie pentru Roma, Tezaurul de la Pietroasa, Haiducii, Vlad Tepes, Viata la tarã, Iancu Jianu, Trandafirul Galben, Ciuleandra etc. Numeroase obiecte din cadrul acestui muzeu au fost timise la expozitiile temporare de mare tinutã organizate în tarã si în strãinãtate, bucurându-se de o apreciere unanimã. Le semnalãm în acest sens pe cele organizate la Bucuresti, Cluj-Napoca, Constanta, Brasov sau în R.F.G., Polonia si Italia.
Sesiunile stiintifice organizate de muzeu în fiecare toamnã, de 34 de ani, si-au cãpãtat un binemeritat prestigiu. Ele aduc contributii de seamã la cunoasterea celor douã ocupatii traditionale. Lucrãrile prezentate au fost publicate în revista Museum. Studii si comunicãri de istorie si etnografie. Valoarea stiintificã si tehnicã, istoricã si social-culturalã a exponatelor a fost pusã în luminã atât de specialisti, cât si de publicul vizitator. Importanta si semnificatia muzeului au retinut atentia unui mare numãr de specialisti români si strãini, care au fãcut elogii poporului nostru, în calitate de creator de valori, si statului român, care s-a preocupat cu generozitate, grijã si întelegere de salvarea si conservarea acestor bunuri din patrimoniul cultural national.
Spicuim, în încheiere, câteva dintre aceste aprecieri. Profesor Gheorghe Megas de la Universitatea din Atena: „Acest muzeu, ingenios conceput, va fi un loc de atractie pentru turisti, iar pentru noi, oamenii de specialitate, un vast câmp de cercetare“; Arhitect Gheorghi Piontec - U.R.S.S.: „Ca arhitect si muzeograf, pot afirma cã asezãmântul de la Golesti... are de câstigat o unitate de mare si pretios continut, în colaborarea dintre om si naturã, folositã cu inteligentã“; Profesor Abdel Kader Mokhtar - Republica Arabã Egipt: „Muzeul Satului si cel de la Golesti sunt asezãminte rare pentru stiinta etnograficã, pentru folclor“; Profesor Hughes de Varinè-Bahan, directorul Consiliului International al Muzeelor - organism UNESCO: „Muzeul de la Golesti se anuntã, prin conceptie si asezare, de mare viitor“; Ludwig Kunz, directorul Muzeului Etnografic din Brno, Cehoslovacia: „Golestii au încãput pe mâini bune, pricepute, cãci, mergându-se pe o organizare stiintificã, riguros istoricã, se foloseste detaliul natural de un pitoresc ce creeazã tocmai marele atribut al oricãrui muzeu“; Profesor Peter Michelson, directorul Muzeului Lybny din Copenhaga: „Muzeul Golesti se contureazã, de pe acum, drept un viitor punct de cercetare pe linia mestesugurilor sãtesti de o mare valoare stiintificã în etnografia universalã si de un larg interes turistic. Etnografia internationalã câstigã o unitate de mare potential la Golesti, ceea ce este îmbucurãtor pentru noi toti si foarte pretios pentru dumneavoastrã si pentru poporul român, care are si în acest domeniu ce arãta lumii“.
În anul 1969, grupul de specialisti de la redactia revistei internationale de etnografie si folclor „Demos“, venit într-o vizitã de studiu la Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din România, a consemnat: „Muzeologia româneascã este, prin realizãrile ei de decenii, un exemplu pentru lumea etnografiei. Si aici am admirat o operã care va fi, dupã terminarea ei, un exemplu pentru întreaga lume“. În zilele de 3-4 iulie 1971 a avut loc inaugurarea partialã a Muzeului Viticulturii si Pomiculturii din România. De atunci, portile Muzeului sunt deschise si pentru vizitatori. La inaugurare au participat si personalitãti ale vietii stiintifice românesti si strãine, care si-au exprimat punctele de vedere despre semnificatia muzeului. Extragem, si de data aceasta, câteva opinii. Academicianul Constantin C. Giurescu spunea: „Este o realizare remarcabilã, care va forma un punct de atractie nu numai pentru turistii din România, ci si pentru cei de peste hotare. Felicit pe cei ce au avut ideea colectionãrii, restaurãrii si conservãrii unor asemenea valori si pe cei ce au îndeplinit aceastã idee cu atâta pricepere si pasiune!“; Profesor universitar dr. Aurelian Sacerdoteanu: „Am vãzut aceastã realizare pentru a doua oarã... Ea va servi nu numai ca obiectiv muzeistic de atractie pentru turistii de astãzi si de mâine, ci ca fond documentar de valoare exceptionalã pentru istoria arhitecturii populare românesti si pentru inteligenta gospodãrire a micului avut al tãranului român“; Profesor universitar emerit I. C. Teodorescu: „Sunt cu totul încântat... Este o comoarã inestimabilã adunatã si conservatã la timp, în ultimã instantã. Ceea ce s-a fãcut aici este un câstig pentru întreaga natiune românã“; Profesor Kristof Labis - S.U.A.: „Sunt impresionat! Sper cã o sã continuati sã-l dezvoltati si sã-i faceti cuvenita popularizare, pentru cã sunt convins cã va trezi un viu interes si peste hotare. Lucruri interesante se gãsesc si în alte tãri, dar aici este ceva unic românesc ce nu mai poate fi gãsit în altã parte“; Nicolae Ungureanu, inspector general în Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste: „Noul muzeu poate fi considerat un simbol al creatiei populare românesti. Din inventarul interior - în afara unor piese foarte valoroase, dar mai obisnuite în etnografie - sunt de remarcat uneltele si instalatiile din pivnite, cramele si povernele, care vor face din noua asezare muzealã nu numai un obiectiv turistic, ci un real centru de documentare. Muzeul este unic în tarã, nu numai ca temã, ci si ca material acumulat, ca valori“.

VASILE NOVAC