Întoarcere la pagina principală Numărul curent al revistei Satul Natal Informatii despre revista Satul Natal si Asociatia Nova International Aici puteti afla detalii despre modul în care ne puteti contacta Linkuri cãtre alte pagini web

ANUL I - Aparitie trimestrialã
Nr. 1 - Octombrie, Noiembrie, Decembrie 2001
Numãr editat de Asociatia Nova International cu sprijinul Prefecturii si Consiliului Judetean Arges

Pagina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Din sumar:

Satul românesc contemporan S.O.S.
Anchetã: Întoarcerea fiului cãtre sat
Un american cãlãtor prin satele românesti
Marin Sorescu - Portrete lirice
Scriitori români cu satul în glas
Promovarea sistemului educational
Dragonul ascuns
Colindãm colindã sfântã

Un american cãlãtor prin satele românesti
 

Profesor de lingvisticã românã la Universitatea din Rochester, New York, domnul Charles Carlton s-a dovedit un mare iubitor al românilor si al valorilor cultural-traditionale românesti, pe care le-a facut cunoscute de-a lungul timpului în universitãtile americane si la congresele de specialitate, cu precãdere la Congresul Academiei Româno-Americane, unde a organizat interesante expozitii de cãrti românesti. Domnul Carlton a predat si predã gratuit, unui mare numãr de studenti din toatã lumea, cursuri de limbã si civilizatie românã, scrie despre România si participã la conferinte pe teme românesti, fiind un promotor important al culturii noastre în SUA.

Imediat ce am ajuns pentru prima datã, cu multi ani în urmã, sã predau la Universitatea Babes-Bolyai, am mers, împreunã cu familia, sã explorez împrejurimile orasului Cluj-Napoca, unde am descoperit sate românesti si maghiare (în unele domina albastrul si în celelalte verdele). Foarte curând am fost invitati în curtile sãtenilor din zona Bistrita-Nãsãud, care purtau costume superbe fãcute de mânã, iar mai târziu am fost invitati la o slujbã religioasã, dupã care am reusit sã fotografiem îmbrãcãmintea de sãrbãtoare a oamenilor din parohie. Anul acela am avut ocazia sã îi cunoastem pe oameni la muncã si la sãrbãtori, la bucurie si la tristete. Am asistat la spectacole populare, nunti în aer liber si înmormântãri.
O datã am participat la o sãrbãtoare popularã, cu vânzãtori si producãtori de orice fel de obiecte, la Negreni, lângã Ciucea, acasã la unul dintre studentii mei. Tot anul am umblat în weekenduri prin Muntii Apuseni si am admirat superba arhitecturã de lemn, arhitectura evocând afirmatia lui Brancusi cã numai africanii si românii stiu sã lucreze lemnul. Primavara am mers în nord, unde am descoperit clãdiri de o arhitecturã remarcabilã, cum ar fi biserica Plopis, lângã Baia Sprie, si portile de lemn sculptat din satele ardelene, care dovedesc un geniu înnãscut pentru reprezentarea simbolicã în lemn. Conducând, am ajuns, din întâmplare, la Sâmbra oilor, un festival folcloric magnific de muzica si dans, tinut în fiecare an în Oas, ca o evocare simbolicã a vechilor obiceiuri ale pãstorilor. De atunci nu contenesc sã îmi fac cunoscutã admiratia pentru arta si cultura populare românesti.
L-am înlocuit pe un coleg din Iasi, care a acceptat sã predea în locul meu. În drum (simteam deja cã facem parte din viata româneascã) ne-am oprit la mânãstirile din Bucovina, care constituie una din marile contributii românesti la cultura universalã, cu exterioarele lor excelent pãstrate, de arta naivã pe teme politico-religioase. În varã am mers în Delta Dunãrii, unde am întâlnit si mai multe dovezi ale geniului local în constructii din materiale la îndemânã, cum ar fi noroiul si papura. Totusi, aveam impresia ca ceva îmi scapã si am simtit necesar sã mã întorc în România doi ani mai târziu, pe de o parte ca sã studiez metodologia predãrii limbii, pe de altã parte, sã vizitez ceea ce nu am reusit sã vãd. Am vizitat, cu aceastã nouã ocazie, Vadu Izei, Ieud, satul maramuresean prin excelentã si am vãzut un sas în costum popular care cosea fânul lângã Rãsinari, cãlusari dansând în munti lângã Brasov, lãutari în Brasov si multã muzicã popularã în Bucuresti si în Cluj-Napoca. (Nu pot sã uit experientele mele, atât fericite cât si triste, vizitând Marginea, în Moldova, o capodoperã de arhitecturã în lemn, unde ghidul mi-a arãtat sindrile tãiate în formã de coadã de rândunicã, dar m-a cuprins consternarea când am descoperit, cu o altã ocazie, cã acest muzeu viu a fost complet transformat în cãrãmidã.) Am avut privilegiul sã cãlãtoresc pe cele trei canale ale Deltei Dunãrii si am petrecut una din cele mai formidabile seri în compania gazdelor mele române lângã Pãdurea Letea. M-am impregnat din ce în ce mai mult de bogatiile muzeelor de artã popularã româneascã, cele douã muzee din Cluj-Napoca (directori Stefan Pascu si Tiberiu Graur), muzeul din Iasi si, mai târziu, Sighet, si, mai ales, splendidul muzeu Dumbrava din Sibiu, aproape de neegalat în felul sãu, (director Corneliu Bucur), de asemenea Bujoreni, muzeul de lemn din Câmpulung-Moldovenesc, si, mai recent, Complexul Muzeal Golesti (director Vasile Novac), Muzeul Satului si Muzeul Tãranului din Bucuresti, precum si Muzeul de Istorie din Chisinau, Moldova. Nu de mult, am avut privilegiul sã vizitez muzeul de icoane din sticlã de lânga Sibiu si am am petrecut o noapte cu asa-zisii ciobani milionari din Sebesel, sus în Carpati. O experientã de neuitat! Este evident cã, în timp ce lumea întreagã se familiarizeazã cu geniul artistic românesc prin intermediul rapsodiilor lui Enescu si al sculpturilor lui Brancusi, românii însisi sunt cunoscãtorii cei mai autorizati, pe scarã largã, ai vietii si activitãtii lor populare. Mã gândesc, de exemplu, la colectiile personale de ceramicã si icoane, pe care mi le-au arãtat colegii si prietenii si care pentru ei sunt simboluri tangibile ale legãturii pe care o întretin cu istoria culturalã a României.
M-am întors în România de multe ori, dar bãnuiesc ca nu voi mai simti cu aceeasi fortã initierea specialã pe care am avut-o în cultura ei popularã din primele cãlãtorii. Pe lângã pasiunea care a rãmas aceeasi pentru civilizatia românã, mi-am fãcut o plãcere si o responsabilitate sã vorbesc si sã scriu despre limba românã si cultura ei incomparabilã.


Poem despre bãtrâni

Lacrimi de femeie în ochii unei fiare
toate noptile lor petrecute cu lumina aprinsã
asa cum întunericul posomorât
al fântânilor
este fumul desfacerii de lutul cãrnii
si de suferintã, întunericul din fântâni
si aburii grei ai ogoarelor,
si cum se ceartã, obositi si bolnavi,
cu lucrurile îmbãtrânite care-i înconjoarã
în rolul pe care-l joacã într-un stil naiv
în care se pregãtesc de un voiaj îndepãrtat
si lung
care nici nu-i bucurã, nici
nu-i înspãimântã,
doar atât cã au niste priviri
de parcã ar tine tot timpul în mâini
o vrabie cu aripa frântã,
doar atât cã umblã cu încetineala
cu care se miscã jivinele prin pãdure
cu putin înainte de cãderea serii
si viseazã mereu o enormã gânganie
întoarsã pe spate si cu ochii asupra lor,
o enormã gânganie ale cãrei picioare
sunt crucile,
întrega livadã de cruci
de la marginea satului.

Mircea Bârsilã


Viata feritã

Spune: are, un sat gol, o viatã feritã a lui ? Nu, nu are. Atunci, din ce trãieste un astfel de sat ? Ce, îi ajunge, pentru a fi, numai starea asta de somn la care dumneavoastrã îi ziceti muzeu ?
Nu, nu îi ajunge. ...cã parcã mi-e fricã de el, cum îl vãd asa, fãrã oameni, fãrã fiintele lui. Nu, nu vã e fricã de sat.
Fricã vã e de suflet. Cã are si el un suflet al lui, adunat, e drept, dar e suflet. Fiecare casã a fost adusã de acolo de undeva cu o amintire: a omului, a câinelui,a pomului. Si dacã amintirile fac un suflet, atunci ãsta e sufletul satului. Ori poate altul, pe care nici eu nici dumneavoastrã
nu-l putem vedea. Si nici întelege. E drept, satul e gol, dar câti ati intrat
în el, spune-ti dumneavoastrã, nu v-ati gândit la o casã anume, undeva... Nu, nu se poate. Clopotul e de pãmânt ars, si dacã strigi în el, nu strigãtul, ci clopotul se sparge...

Miron Cordun


Numai satul

Satul, numai satul
Stie cine esti,
Stie cam ce hramuri
Porti prin omenire,
Satul, numai satul
Stie ce gândesti.

Cât ai fi de mare,
Cât ai fi de mic,
El te stie bine,
De esti om cu cinste
Sau de esti calic...

Poti sã spui prin lume
C-ai fãcut, c-ai dres,
Cã esti un Mafalda
Cã esti mare vraci...
Degeaba – el stie
Ce parale faci.

Pe cei negri-n suflet,
Pe tâlhari, pe hoti...
El, satul strãbunul
Chiar dacã nu-i spune
Îi stie pe toti.

El e drepta lege,
Legea de nescris.
Cel ce-o va-ntelege
Va rãmâne-n cripta
Nobilului vis.

Ion Sanda


Sãrbãtori

De sãrbãtori o razã albastrã
se bucura prin casã
mama primenise peretii
cu o mantie alb-aurie.
Mirosea a împãcatã zãpadã si vesti
dinspre lumea înaltã.
Din inima cerului Pruncul sfânt cobora
pe bucuria colindãtorilor
la fiece poartã.

Pe urmã plutea aroma vinului, a grâului,
a pãcii.

Doamne, unde a migrat bucuria cea rarã,
unde-i zarea fantasticã
unde-i vechiul tezaur
ce veghea satul cu stele de aur ?

Mircea Melesteu


Rugã cu aromã de gutuie

Ca-mblânzitor de taine si mister
tot caut prin pãdure-o cãrãruie
nobile sensuri ce nicicând nu pier
si-o rugã cu aromã de gutuie !

Slãvite Voievod al unui cer,
pogorâtor spre suflete-n ruinã
Tu, bucurã pe omul cel stingher
si lumineazã fãr sã cauti vinã...

Si nu mai rãzvrãti cumplitul vânt
printre livezile cu pomii prinsi
în floare
mai dãruieste-ne un nou avânt
si-nvatã-ne iesirea din vâltoare.

Doru V. Fometescu


Sãrbãtori

De sãrbãtori o razã albastrã
se bucura prin casã
mama primenise peretii
cu o mantie alb-aurie.
Mirosea a împãcatã zãpadã si vesti
dinspre lumea înaltã.
Din inima cerului Pruncul sfânt cobora
pe bucuria colindãtorilor
la fiece poartã.

Pe urmã plutea aroma vinului, a grâului,
a pãcii.

Doamne, unde a migrat bucuria cea rarã,
unde-i zarea fantasticã
unde-i vechiul tezaur
ce veghea satul cu stele de aur ?

Mircea Melesteu


Imagini din aceastã paginã

Charles Carlton