Întoarcere la pagina principală Numărul curent al revistei Satul Natal Informatii despre revista Satul Natal si Asociatia Nova International Aici puteti afla detalii despre modul în care ne puteti contacta Linkuri cãtre alte pagini web

ANUL I - Aparitie trimestrialã
Nr. 1 - Octombrie, Noiembrie, Decembrie 2001
Numãr editat de Asociatia Nova International cu sprijinul Prefecturii si Consiliului Judetean Arges

Pagina 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Din sumar:

Satul românesc contemporan S.O.S.
Anchetã: Întoarcerea fiului cãtre sat
Un american cãlãtor prin satele românesti
Marin Sorescu - Portrete lirice
Scriitori români cu satul în glas
Promovarea sistemului educational
Dragonul ascuns
Colindãm colindã sfântã

CINE N-ARE SAT PRIVESTE LUMEA NOASTRÃ CU UIMIRE SI INTERES

Mesajul decurge din realitatea imediatã: Satul din România trebuie sã-si identifice, sã-si aleagã si sã-si sustinã adevãratii promotori ai individualitãtilor sale valorice, mai ales a celor care caracterizeazã si personalizeazã asezarea. Comunitatea ca atare e aceea care rãspunde de patrimoniul cultural local, de pãstrarea si transmiterea acestuia, pentru cã îi apartine de facto si de jure. Dacã liderii comunitãtii nu dovedesc întelegere în acest sens, patrimoniul cultural se va pierde iar consecinta va fi pierderea identitãtii specifice. Personal, sper ca un atare proces sã nu se petreacã în multe sate, ci dimpotrivã, elitele locale sã radicalizeze atitudinile pro patrimoniu: adicã pentru conservarea monumentelor istorice, a locurilor memoriale, ca si a obiectivelor istorice, etnografice si artistice, precum a traditiilor autentice. Acestea si înfãtisarea satului – nealteratã de constructii noi strãine de arhitectura localã, dar si a împrejurimilor sale, vor fi zestrea cea mai importantã în viitor.
Satul este un organism viu, care evolueazã – creste sau descreste inclusiv demografic si cultural. Lumea contemporanã este una de tip urban, deci el se transformã cu sau fãrã voia noastrã. Globalizarea actualã l-a cuprins în mrejele sale, imprimând mode si comportamente prefabricate. Depinde de cât de puternice sunt traditiile locale, de ce autoritate au elitele si de ce modele sustin autoritãtile culturale ca autenticul sã rãmânã nealterat. Important este sã se preia avantajele tehnologiilor globalizate si prin ele sã se identifice si difuzeze mesajele proprii. Depinde de sãteni cât de bine vor fi auzite si vãzute în lume cele proprii, specifice satului lor.
Da, categoric, satul are nevoie de ajutor: pentru a-i moderniza viata locuitorului, pentru a-l dota ca la oras dar a nu-l transforma în oras! Strigãtul se [re]simte pânã departe, propunând solutii: centre culturale proprii, cu colectii locale si muzee bine fãcute, cu biblioteci, cu locuri de reuniune, cu formatii muzicale si coregrafice absolut locale, neprofesionalizate, cu internet si comunicare rapidã. Oricare din fiii satului pot fi de ajutor, deci institutia creatã de D. Gusti trebuie impusã si activatã peste tot.
Prin natura profesiunii si a functiei vremelnice parcurg si vizitez curent satele. Sunt surprins adeseori de forta care face sã dãinuie specificul civilizatiei tãrãnesti, cum constat mereu degradãri, implanturi nefericit sustinute si argumentate, mai ales în faciesul asezãrilor. Sunt însã încrezãtor în devenirea satului, în transformarea acestuia – una specificã – prin cãutãri si solutii moderne. Cred cã muzeele etnografice pot oferi multe modele si rãspunsuri la ceea ce arhitectii, inginerii si designerii oferã azi – putin distilat – satului! Ba chiar cã sunt obligate s-o facã, aceste institutii servind cel mai direct interesele culturii si civilizatiei rurale.
Lumea contemporanã este una urbanã, chiar megaurbanã si modelul supradezvoltãrii exclude spiritul panteist al satului. De fapt acest sat idilizat nici nu mai existã din anii 30 ai veacului trecut. Nici tãranul acelei vremi n-a mai rezistat decât în literaturã, artã si – mai ales – în muzee. Vesnicia s-a nãscut si la sat, dar si în târg, orãsel si oras. E bine sã nu apelãm acum la discriminãri. Satul nostru este însã un patrimoniu, unul care trebuie sã se regãseascã pe sine si sã intre în competitii diverse: în cele economice [prin meserii traditionale] si turism cultural [loisir diversificat], ca si în comunicarea culturalã cu lumea. Lumea ruralã este – si va continua la noi încã mult timp – una interesantã, activã si generoasã în oferte traditionale [modele agricole si pastorale, modele muzicale, folclorice, ludice în sine]. Cine n-are sate priveste lumea noastrã cu uimire si interes: sã-i oferim, deci, o avutie pe care o avem încã [chiar amendatã de tehnologii], ca pe un capitol pe care îl identificãm cu dificultate, dar pe care trebuie sã-l facem sã producã. În definitiv, în genealogiile românilor, aproape fiecare locuitor poate descoperi si o ramurã sãteascã, tãrãneascã. Acceptând ideea, acceptãm si adagiul blagian odatã cu speranta.

Prof. univ. dr. Ioan Opris
Secretar de Stat în Ministerul Culturii si Cultelor


Pe câte chipuri de tãrani români
nu ar vedea azi Antoine de Saint Exupery
un Mozart asasinat ?

În general, satul românesc e prezentat de români în perspectivã etnograficã, ca subiect de studiu sau curiozitate culturalã. Pe internet gãsim imagini idilice din satul românesc. Un site foarte bine realizat în sensul acesta este semnat de Mihai Munteanu si se poate citi (la adresa:<http://www.obs.com/people/mihai/sate/home.html>)Din perspectiva strãinilor, satul românesc are o altã fatã: cea a sãrãciei lucie si a nevoii imediate de ajutor. Un site la adresa : http://www.toutnancy.com/azelot/> prezintã activitãtile unei asociatii franceze de ajutor umanitar (Association villages Roumains AZELOT - CRICAU) dintre prioritãtile cãreia citez doar câteva: instructia în materie de igienã, de contraceptie, de drepturi ale copiilor. Reporteri europeni merg adesea în satele românesti pentru emisiuni pe teme diverse. Copiii abandonati reprezintã un subiect favorit. În orfelinate sau în familii occidentale, acesti copii sunt îndepãrtati de proprii pãrinti care nu au posibilitatea materialã de a-i creste, sãrãcia ajungând sã altereze relatiile umane. Nu am vãzut încã abordat subiectul îngijirii medicale mai mult decât precare la sat, automedicatiei si mortii premature din cauze neidentificate. Mai toti românii, sãtenii si-au pierdut încrederea în medici pentru cã atunci când merg la spital sã se trateze de o boalã riscã sa fie infectati cu boli infectioase (hepatitele B, C, sida) din cauza ignorantei si lipsei de grijã a personalului medical. Nenumarate sunt aceste cazuri tragice. Însã automedicatia nu e o solutie iar guvernul român are responsabilitatea de a educa populatia de la sat împotriva superstitiilor si leacurilor bãbesti.
Poate miturile si traditiile satului ar trebui si ele revãzute pentru a pava drumul cãtre noul mileniu.
Situatia femeilor la sat trebuie schimbatã. Amenintate în continuu de violenta domesticã a bãrbatilor alcoolici, femeile duc o viatã de mizerie din care nu pot scãpa, cãci situatia materialã nu le permite nici o iesire. Unele tinere pleacã de acasã sperând sã gãseascã un servici în strãinãtate si sfârsesc într-un bordel al mafiei bucurestene care le vinde ca sclave sexuale în Occident, de unde nu mai scapã decât rar sau când devin bolnave mintal. Multi copii sunt în aceeasi situatie fãrã iesire si vor purta sechelele abuzului fizic si psihologic toatã viata. Situatia satului nu e rozã. Solutia prezentã ar fi evadarea de la sat. Scolile la sat nu sunt întotdeauna cele mai bune si în consecintã nu exista egalitate de sanse pentru copiii satului în comparatie cu orasenii. Pe câte chipuri de tãrani români nu ar vedea azi Antoine de Saint Exupéry un Mozart asasinat?
O altã problemã a satului românesc, care e un simptom al României actuale, este intoleranta fatã de minoritãti. Care e locul evreilor, al maghiarilor, al romilor si al altor minoritãti în satul românesc? Cum sunt ei reprezentati în miturile si traditiile românesti? Oare nu trebuie adaptate aceste traditii pentru a încorpora si minoritãtile care trãiesc si muncesc alãturi de românii majoritar ortodocsi ? Satul devine vrem nu vrem un spatiu din ce în ce mai divers. Cultura satului se schimbã asadar în consecintã. O deschidere mai mare e necesarã, o conexiune obligatorie la internet si deci o deschidere cãtre “satul global”, cãtre lumea întreagã. Dar pentru o conexiune la internet în toate satele românesti e nevoie de o infrastructurã care nu e încã stabilitã.
Strigãtul de ajutor cãtre lumea bogatã ar putea preciza nevoia satului de a fi conectat la o linie telefonicã, la internet si deci la ce se întâmplã în lume. Aceastã conexiune ar permite tinerilor accesul la oportunitãti de muncã în afara satului natal. Odatã ce muncesc în conditii umane si demne sã facã niste economii, fiicele si fiii satului ar putea reveni sã punã pe picioare programe de ajutor în satul lor, cu experienta cãpãtatã în lumea largã. Turismul ar putea fi dezvoltat în satul românesc. Gazde ca la 2 Mai, pe litoral ar putea primi turisti oferindu-le “bed and breakfast” dupã moda nord-americanã. Dar nu înainte de a se asigura de confortul necesar pentru o asemenea întreprindere. Internetul ar fi un bun mijloc de promotie a acestor locuri turistice. Activitãtile pe care sãtenii le pot propune pot fi: drumetii în pãdure, plajã, pescuit si alte sporturi, în functie de conditiile geografice.
Locuitorii satului trebuie sã învete sã se organizeze singuri. Accesul la Internet le-ar permite sã intre în contact cu organizatii de ajutorare din Occident cu care ar putea pune pe picioare programe sociale. Femeile ar trebui sã se organizeze împotriva abuzului domestic si sã adune fonduri de la asociatii feministe pentru locuinte în care sã fie gãzduite femeile bãtute care nu au unde sã meargã. O shimbare de mentalitate si de culturã e necesarã însa la sat. Atâta timp cât femeile nu au îndrazneala sã se opunã agesiunii bãrbatilor, si atâta timp cât violenta împotriva femeilor e o rutinã, nimic nu se va schimba. Nu ar trebui sã fie rusinos sã se strige injustitia pânã la cer. E cumplit de greu sã schimbi mentalitatea oamenilor, mai ales într-un mediu restrâns, unde se cunosc toti. Câte femei violate acuzã ce li s-a întâmplat si câte merg sã depunã plângere ori mãrturie ? Se întâmplã rar în orasele mari unde lumea nu se cunoaste, dar la sate? Dupa modelul occidental, ar putea exista asociatii cu numere de telefon gratuite care sã sfãtuiascã femeile victime de violentã sau de agresiune sexualã. Aceasta e o altã responsabilitate a guvernului.
Cât timp sãrãcia e vãzutã ca o rusine nu va fi loc pentru progres. În Occident sãrãcia nu e o rusine. Devine din ce în ce mai rusinoasã bogatia pe mãsurã ce tinerii devin din ce în ce mai preocupati de justitie, si ideile socialiste capatã teren. Fãrã sã fie rusinoasã, sãrãcia trebuie si poate fi combãtutã. O valoare încã actualã a satului e obiceiul împãrtirii bunurilor pentru a veni în ajutorul sãracilor. Însã acest gest de caritate nu e o solutie a sãrãciei si statului îi revine responsabilitatea organizãrii infrastructurii satului pentru a-l ajuta sã iasã din impasul pe care îl trãieste. Între timp, intelectualii ar putea scrie pentru a educa sãtenii împotriva rusinii de a spune care sunt nedreptãtile pe care le trãiesc si împotriva superstitiilor si intolerantei, fie ea religioasã, rasialã, sexualã.

Fevronia Novac
Responsabil al programelor literare Consilul Canadian de Cercetãri în Stiinte Umane - Ottawa


Satul e ca o rocã pe malul mãrii pe care marea o spalã si o netezeste

Mesajul meu e sã le transmit sãnãtate, prosperitate si sã-i ajute Dumnezeu pe oamenii satelor, sã-i tinã în putere si sã nu-si piardã credinta. Sãrãcia din sate este o marcã a lipsei de interes a guvernantilor, care-si plimbã delagatiile din strãinãtate în frumusetile satelor românesti, si nu la sãraci, la oameni mai înstãriti, ca sã ascundã mizeria. Cu alte cuvinte ne lãudam cu frumusetea naturii si cu ospitalitatea tãranului român, dar nu creãm nici o conditie de viatã civilizatã, si mã refer aici la lucruri de bun simt, igiena si apa, pentru cã suntem în anul de gratie 2001, si omul de la sat nu stie ce a ãla un robinet de apã sau canalizare. Tãranul se mutã din casa lui, în bucãtãria din curte, sã-l primeascã pe domnul senator care poate îi aprobã sã îi dea pãmântul înapoi, si trebuie sã-i multumeascã tot el pentru un drept al lui dealtfel, de asemenea sã-l primeascã pe domn’ doctor cu prietenii din strãinãte, pentru ca are mare datorie la doctor si “atentia” pe care o oferã nu va fi niciodatã suficientã. Si uite asa reclama satelor românesti zboarã în occident, lumea vorbeste de frumusetile românesti, dar nimeni nu se gândeste la drepturile tãranului si la mizeria în care e îngropat si din care nu poate sã iasã.
Istoria nu amenitã, istoria e povestea de ieri, de acum un minut, de miine si asa mai departe; istoria schimbã mersul lucrurilor, iar schimbarea nu e o amenintare. În sociologia modernã, schimbarea e vãzutã ca dezvoltare. Dezvolatarea la rândul ei poate fi progresivã sau regresivã. Dezvoltarea regresivã e amenintarea. Schimbarea culturalã influenteazã foarte mult viata satului, si e normal sa fie asa, cã altfel satul va fi coplesit de monotonie. Mass media, prin televiziune, radio si presã s-a înfiltrat în traditia satului, rezultatul fiind o nouã culturã, care se cere denumitã. Cultura se schimbã si este influentatã de social, dar puritatea si demnitatea tãranului român poate rãmâne neatinsã, cu toate greutãtile pe care le are, si cu toate influentele economice si sociale, istorice si culturale.
Satul are mare nevoie de ajutor, în primul rând de ajutor sã înteleagã situatia în care e, ca sã poatã lupta pentru o viatã normalã (numai cã normalul e relativ în viziunea tãranului care nu are termen de comparatie). Ar trebui sã vadã cum trãieste tãranul în tãrile civilizate si apoi sã ia mãsurile necesare în cunostiintã de cauzã, nu cu îndoctrinãri de tipul: vin capitalistii sã ne ia pãmântul, etc, pentru cã tristete mai mare e greu de gãsit în toata lumea. Întoarcerea fiului cãtre sat nu e decât o validare a satului care îsi gãseste identitatea prin vizitele scurte ale fiului care îsi cautã prin aminitri. Solutia e instruirea tãranului român, deschiderea cãtre civilizatie, întelegerea normalitãtii în limitele culturale.
Anul trecut am fost în Albestii de Arges, satul Dobrot, unde desi m-am bucurat de natura si de zâmbetele oamenilor de la sat, conditiile de viatã s-au dovedit a fi sub limitele normalului. Copiii trec dealul sã meargã la scoalã sau la bisericã, si sã aducã apã în gãleti de la kilometri depãrtare. Vrem sã intrãm în Uniunea Europeanã ? Din ce alte locuri vom mai cãra gãleti de apã sã udãm grãdinile satului, sã sãdim flori minunate de care sã se bucure turistul occidental, doctorul si senatorul?
Blaga îsi exprimã nostalgia sa poeticã în versul “Eu cred cã vesnicia s-a nãscut la sat”. Cultura, traditiile, obiceiurile, educatia le-a primit în satul sãu natal si devin vesnice, odatã ce si le-a însusit într-un mediu cultural sãtesc. Satul e ca o rocã pe malul mãrii pe care marea o spalã si o netezeste...noua cultura modernã trece peste ea, si totusi rãmâne micã si cizelatã, pânã când într-o zi marea o va sterge cu totul. Poate însã ramâne vesnic într-un muzeu, un muzeu al satului, unde traditiile si obiceiurile se prezervã si se pãstreazã, sau în sufletele celor care au fãcut loc satului românesc.

Cãtãlina Novac,
Universitatea Rochester - New-York


[top]
Imagini din aceastã paginã