LACRIMI PENTRU CINA DE TAINĂ
AMALIA ELENA CONSTANTINESCU
Iertare pentru păcatul firii
Doamne, crucea ta o port în mine
prin păcatul firii omeneşti
şi curg pe viaţa mea lacrimi divine
să umple golul timpului din care Tu lipseşti.
Mă iartă, Doamne, că te-am răstignit
căci nenăscută port această vină ;
mă iartă, Doamne, că m-am ofilit
şi am căzut prin fire, din lumină.
Îmi iartă moartea şi îmi iartă viaţa
atâta timp cât doar iubirea le îngână
purifică din mine dimineaţa
pe care doar lumina e stăpână.
Mai port în palme candela aprinsă,
Ca prin Golgota Ta Dumnezeiască
păcătoşenia lumii în veci să fie-nvinsă
şi viaţa mea din Tine de-a pururea să crească.
Mă ard în suflet, Doamne, izvoare de venin
mai reci şi mai fierbinţi deopotrivă
cu trupul Tău din pâine şi din vin
îmi iartă vina mea definitivă.
Lacrimi pentru Cina de taină
Mâna Ta ne frânse Pâinea
la masa din urmă
şi-această Pâine
se frânse-n ea
ca Trupul Tău
împărţit celor mulţi,
bogaţi şi săraci,
de suflet desculţi.
Ca rădăcini amare de copaci
creşte în noi cu veşnicia timpul,
jertfă nesângeroasă vinul
ne arde-n suflet
ca Sângele Tău
pe crucea mântuirii noastre.
Omule, pentru ce-ai căzut
din slavă, din lumină
şi L-ai rănit pe Dumnezeu ?
Sunt binecuvântată eu
cu această vină
şi port mereu
pecetea durerii Lui
peste sufletul meu.
Masa tăcerii Cina de Taină,
pentru ce păcătoşenia lumii
mi-a osândit Mântuitorul ?
Rugă
Iartă-mă, Doamne, am vrut doar să iubesc
deşertăciunea lumii căzute în abis,
dar n-am ştiut că-n tot ce-i omenesc
ne mai rămâne setea rasplată pentru-nvins.
Iartă-mă, Doamne, că ispita
m-a răscolit în suflet şi în sânge,
dar fără Tine însuşi iadul
în focul lui cel veşnic plânge.
Iartă-mă, Doamne, pentru iubire
şi chiar mai mult şi pentru ură,
m-am lepădat de ce-am avut
din şarpe am crescut - făptură
şi pradisul l-am vândut
pentru o lacrimă de zgură…
Dar nu ajung, nu mai ajung
la mâna Ta întinsă prin viscol şi noroi,
iar rugăciunea însăşi e-o lacrimă pe rug
sub strălucirea feţei Tale, genunchii mi-i îndoi.
Şi zbor apoi cu aripi de-mprumut
din veşnicie-n veşnicie
şi din amurg către amurg.
Mă iartă; Doamne c-am căzut
în timpul trist şi efemer..
Eternitatea m-a durut
când Te-am uitat, acolo-n cer !
Lacrima păcatelor noastre
Sângele Tău cununa razelor de soare
mântuitor şi trist ne-ai lăsat Darul,
pe Tine, lacrima păcatelor ce-au fost,
meschine, crude, omeneşti păcate…
Te arse în suflet, Te bătu şi Te răni
cu vorbele otrăvitoare
poporu-ntreg Te răstigni.
Ce aprig e cuvântul şi suliţa cu care
ţipând o lume-ntreagă Te-mpuse, Te huli
e suliţa păcatelor înveninată, oarbă.
Din cupă ne băuşi amarul
ispitei noastre de-a muri ! |
|
