Din nou acasă
Ion Filipoiu
O, cititorule, oricine eşti,
Poţi tu să înţelegi, îţi dai tu seama
Ce fericire e să-ţi regăseşti
Fîntîna-n poartă şi în uşă mama?
Să intri-n casă, moale să te-ntinzi,
Pe patul vechi cu albe aşternuturi,
Cu ochii-ntredeschişi, să te surprinzi
Copil sfios, aflat la începuturi ?
Să ieşi, apoi, în curte, să-ţi arunci
Privirea, peste pomii de smaralde,
În care tu te căţărai, pe-atunci,
Şi-ai vrea, acum, să mai încerci încalte ?
Să stai, din nou, la masa de sub nuc,
Pe-un jilţ de-mpletitură de răchită,
În nări să-ţi intre aerul năuc,
Spre-a-ţi primeni fiinţa vlăguită ?
Să cadă seara peste tine încet,
Să simţi în pori răcoarea ei jilavă,
Să te abandonezi, aşa, complet,
Înveşnicit în clipa de zăbavă ?
O, cititorule, poţi tu să crezi
Că nici o bucurie nu-i egală
Aceleia în care îţi revezi
Pămîntul tău şi casa ta natală ? |
„Primăvara” - Măndiţă Raluca, 14 ani Ilustraţii:
Clubul de desen „CROMO” -
Albeştii de Argeş,
Coordonator prof. Nicoleta Pristavu
|