Din sumar

Din nou acasă (Ion Filipoiu)
Nova International Association's Call for Funding
Dumnezeu n-a murit! Asta s-o ştiţi! V-o spune Nietzsche, care în final a văzut pe Dumnezeu! (PS Calinic)
Satul românesc va vieţui prin ceea ce are valoros şi etern (Gheorghe Dinuţă)
Clubul micilor căutători de folclor din Modoia (prof. Olimpia Tănase)
Pe ţăranul român să-l întrebăm, atâta vreme cât trăieşte după legile unei morale ancestrale, dacă vrea să dispară, ori bunăoară să se mute în muzeu (Elisaveta Novac)
Originea cuvântului „sat“ (Ion Filipoiu)
Visul solar al copiilor de la Albeştii de Argeş - Duţă Claudiu Costin (Elisaveta Novac)
Inuiţii, victime ale rasismului ştiinţific în Europa sfârşitului secolului al XIX-lea (Fevronia Novac)
Poeme de Cristian Ciucar
Poeme de Gabriela Melinescu
Prieteni de condei - pen pals - Apel către dascăli
Râpa Fetii (Colonel (r) Ioan A. Dobrescu)
Ielele (Elisaveta Novac)
Lacrimi pentru Cina cea de Taină (Amalia Elena Constantinescu)


Revistă editată de
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL
cu sprijinul Consiliului Local
al Primăriei Piteşti
şi al Episcopiei Argeşului şi Muscelului

 
     
     
 

Website realizat şi întreţinut de Valentin ENACHE (mail - website) © 2004,
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL,
Piteşti, Argeş, Romania

 
     

Din legendele satului

Râpa Fetii

În satul Malu - zona Muscel, comuna Godeni există un fenomen natural „Râpa Fetii“ despre care însă generaţiile actuale ştiu tot mai puţin. Este ruptura sudică a unui deal înalt de peste 150 de metri şi ruptura este o alunecare, care a lăsat un perete mai înalt de 110 metri vertical, cu incluziuni de gresie şi bolovani. Se află pe latura sud-vestică a satului şi este vizibilă de pe drumul naţional Câmpulung - Curtea de Argeş, dar nu este inclusă în oferta turistică şi este păcat.

Legenda numai unii bătrâni ai satului o mai ştiu şi se transmite oral. Pe timpul când turcii stăpâneau Þara Românească, aceştia dădeau din când în când câte o raită prin comunele Munteniei, respectiv şi ale Muscelului, dar fără a staţiona pe aici. Era o zi de vară caldă, soarele strălucea pe un cer de opal, unii săteni aveau de făcut fân pentru vite, alţii - la sapa cartofilor, alţii - la pădure după lemne de foc. Florica, o jună frumoasă foc, pe care o curtau mai mulţi tineri, rămăsese acasă să îngrijească de vite şi să prepare hrana pentru părinţii ei care plecaseră la Câmpulung, după unele cumpărături trebuincioase casei. Localnicii trăiau cu teama că vor fi călcaţi de turci, se mai întâmplase, aşa că aveau străji atât spre Bughea de Jos, cât şi spre Godeni. Pe la vremea prânzului, numai ce se aud hăuliri dinspre Fântâna Hoţilor (la intrarea în sat dinspre Bughea de Jos): „Vin turcii! Vin turcii!“ şi ţine-te hărmălaie, fiecare lua ce putea şi fugea spre pădurea dinspre Oţelul unde le era scăparea.

Florica auzi şi ea larma şi gândi: Să las casa de izbelişte? Aşa că nu-i urmează pe megieşi şi stă să vadă ce şi cum. Numai că aude urletele turcilor pe drum în jos. Casa ei era sub dealul cel mare şi se gândeşte să se retragă, dar unde ? Spre Oţelul nu mai avea cum, aşa că o ia în sus pe panta dealului, care pe vârf avea şi o pădure. Turcii, cu caii lor, o văd pe fată ale cărei pleteîi fâlfâiau în fugă, şi-şi spun că este o captură bună, năvălind după ea. La deal, caii nu puteau urca, aşa că osmanlâii descalecă şi o iau la picior după fată. Fata ajunge gâfâind în vârful dealului. De aici, încotro? Oriunde era la mâna turcilor şi se opreşte pe marginea prăpastiei, care îi înspăimânta pe copii când veneau aici. Ce să facă? Turcii se apropiau şi deodată o înconjurară cu zâmbete de cuceritori. Când să se apropie, să pună mâna pe ea, fata face un salt şi se aruncă în prăpastie şi dispare din ochii turcilor care rămân înmărmuriţi că au scăpat o aşa pradă.

Florica s-a zdrobit pe acest perete şi după două zile, când au plecat, luând cu ei vite. Localnicii între care părinţii Floricăi au adus-o acasă, au îmbrăcat-o mireasaă şi au dus-o la mormânt însoţită de tot satul. De atunci, râpa care se numea „Râpa Dealului Mare“ a rămas în viaţa satului cu numele de „Râpa Fetii“, aici găsindu-şi sfârşitul frumoasa Florica ce preferase moartea decât să ajungă pe mâna turcilor.

Culeasă de la bătrânul Rizoiu, fost secretar de primărie
Colonel (r) Ioan A. Dobrescu

„Crivăţul” - Tănase Nicoleta Andreea, cl. V-a B

„Prinţesa frunzelor” - Şovar Bianca, cl. VI-a A

     
 

Înapoi susÎnapoi la pagina anterioarăTipăreşte această pagină