VRAJA COLINDELOR
Am depăşit demult vremea copilăriei, dar sărbătorile de iarnă continuă să mă fascineze la fel. Bucuria întregii firii la Naşterea Domnului mă învăluie cu aceeaşi căldură misterioasă. În noaptea de Crăciun, două erau momentele pe care le aşteptam cu sufletul la gură: venirea Moşului (care aducea brăduţul frumos împodobit cu daruri pentru „copii cuminţi”) şi sosirea colindă-torilor. De obicei, primii colindători ajungeau cam pe la miezul nopţii. Bunica-mi spunea că, prin cântecele lor, colindătorii, vor să reamintească de corul îngeresc auzit deasupra staulului din Betleem în noaptea Naşterii Mântuitorului, prin care s-a transmis lumii pământene mesajul dumnezeiesc „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
Adormită cum eram, săream din somn şi alergam la geam când auzeam :
„Domnului, Domnului, Domn
Când fu Domnul să se nască
Răsări o Stea frumoasă…”
Nemişcată, căutam în bezna nopţii să zăresc flăcăii frumos îmbrăcaţi în straie ţărăneşti, care în grupuri de două trei persoane, sub fiecare fereastră a casei duceau colindul la capăt, dar nu cântau toţi deodată, ci fiecare se introducea în cor cu o altă strofă pe ultima silabă a grupului dinainte. Aveam să mă dumiresc mai târziu că acest mod se cheamă cântare antifonică. Cuvintele nu le mai distingeam şi totu-mi părea un soi de murmur dumnezeiesc ce-mi aprindea imaginaţia. Apoi, adormeam într-o dulce visare, văzându-mă alergând peste munţi de troiene, în ţara zăpezilor, printre palatele de cleştar, de unde Moş Crăciun pleca în sania lui trasă de reni ori de iepuraşi, pentru a bucura pe copiii de pretutindeni cu darurile lui.
Amprenta copilăriei, trăită în satul Arefu din Argeş, mă determină an de an să mă alătur unui grup de colindători din Sibiu, unde profesez, spre bucuria sufletului şi spre păstrarea acestui minunat obicei din străbuni. Aproape că uitasem colindul copilăriei, un colind vechi al satului meu, pe care l-am recuperat de la nonagenara Dobrin Dochiţa, colind pe care actualele generaţii de colindători nu-l mai ştiu.
Dăruim cu bucurie colindătorilor, prin intermediul revistei” Satul Natal”, această nestemată folclorică ce continuă să strălucească în timp, fiind bine păstrată în lada de zestre a dodei Dochiţa. Profesor Elena Camelia Sighiartău
CINCEA-N CURŢI LA MARI BOIERI
Cincea-n curţi la mari boieri
Mari boieri au adormitu
Şi-adorm toţi pe căpătâiu,
Chiar din ceasul cel dintâiu.
Cine vine să-i deştepte,
Vine-un stol de porumbei.
Mititei şi frumuşei.
Sus pe poartă se lăsară
Şi-mi săltară de-mi zburară ;
Sus, mai sus, de se-nălţară,
Jos, mai jos, de se lăsară,
Luară-apşoară-n guşişoară,
Pietricele-n gheruşele,
Sus, mai sus, se ridicară,
Cu nori dalbi se-amestecară.
Jos, mai jos, ei se scoboară
Pe zăbrele la ferestre
La casa boierului
În dreptul divanului.
Cu apşoara-nrourară
Mari boieri mi-i deşteptară
Pietricele-ngriudinară
Boierii de mi-i sculară
Ei bine mi-i dăruiră
Cu-n colac de grâu curat
Rumenit şi înflorat.
Sub colac, vadra de vin
C-aşa-i legea lui Crăciun
Lui Crăciun celui bătrân :
Să-nchinăm cu bună vreme
Să-nchinăm şi azi ca ieri
Bună vreme, mari boieri ! |
|
