SATUL ROMÂNESC CONTEMPORAN S.O.S.
VEŞNICIA DE ZI CU ZI
Despre Judecată şi despre cinstirea Cuvântului
Dacă nu avem timp să citim Biblia în mod curent, adică un capitol pe zi din Vechiul Testament şi unul din Noul Testament, să ne oprim din când în când şi asupra celor spuse de Iisus Hristos prin Sfântul Evan-ghelist Matei şi să citim cele trei capitole (5, 6 şi 7) unde vom găsi pe scurt Regula de Aur, de la care noi n-ar trebui să ne abatem, nicidecum! Acolo citim: „Felul nostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău” (Matei 5,37). Nu ştim cine de pe acest pământ a vorbit sau poate vorbi numai aşa! Dacă ar fi numai aşa, ar zice cineva, că am fi într-o ţară a muţilor sau am putea auzi doar un DA şi un NU pe faţa întregului pământ. Cum ar fi? Suntem într-o completă încurcătură! S-ar impune să ne numărăm fiecare, cu grijă, toate vorbele dintr-o oră, dintr-o zi, dintr-o lună sau dintr-un an şi să le punem la cântar să vedem ce greutate au. Sărmanii de noi, de foarte multe ori spunem şi scriem lucruri nu tocmai bune. Avertismentul lui Iisus Hristos cade ca sabia lui Damocles: „Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din visteria inimii lui, dar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei 12, 34-37).
Se vede, aşadar, că nu prea cinstim Cuvântul care este rostirea lui Dumnezeu în lume! Dacă ne-am da seama şi am medita la urmările rostirii noastre, ne-am înfricoşa şi n-am mai îndrăzni să lucrăm cu această sabie. Plinul de haz, Anton Pann, zicea odinioară: „Câte cuvinte le zici, le vinzi, / Şi câte le auzi, le prinzi” (Opere II, 137). Bună marfă ? Să fie rostirea noastră-n cuvinte de cinstire! Îmi aduc aminte de modul de gândire a lui D. Anghel:
Cuvântul aprinde-n inimi ură sau iubire,
De moarte, de viaţă-i dătător,
Şi neamuri poate-mpinge la pieire,
Cum poate-aduce mântuirea lor!
Despre curăţirea solzilor de pe ochi
Cuvântul solzi mă duce, automat ca şi pe cei care citiţi, la peştele care are solzi, după cum ştie toată lumea. Ş-ar fi bine să ne bucurăm aducân- du-ne aminte de când eram prunci şi mergeam la scăldat şi vedeam prin apă peştişorii jucăuşi, strălucindu-le solzii când unduiau prin apă. Cât de frumos era şi cât de sănătoşi şi bucuroşi eram atunci!
Ş-apoi mai ştim şi noi, dar mai bine decât oricine, gospodina harnică pregăteşte peştele, iar din solzi, după cum se ştie, se face o preabună piftie!
Numai că aici se pune problema solzilor de pe ochi.(…) Îmi aduc bine aminte că Saul din Tarsul Ciliciei, mergând pe drumul Damascului pentru a prigoni în cetate pe cei ce mărturiseau pe Iisus Hristos: „Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din Cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată. Şi căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zi: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul i-a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu îl prigoneşti … Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc. Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut!” (Faptele Apostolilor 9, 3-6; 8-9).
Am zice şi noi; deşi avem ochii deschişi şi nu prea vedem nimic din frumuseţile lumii văzute şi nu vedem înlăuntru nostru mai ales, privind în vasul sufletului şi a trupului nostru trecător. S-ar părea că este nevoie să călătorim pe drumul Damascului, pentru a face experienţa lui Saul, căzând la pământ şi auzind vocea lui Iisus, adresată unora dintre noi: Fiule, de ce mă prigoneşti?
Textul sacru continuă: „Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi s-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duhul Sfânt. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculân- du-se, a fost botezat. Şi luând mâncare, s-a întărit … Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că acesta este Fiul lui Dumnezeu!” (Faptele Apostolilor 9, 20).
Să ne curăţim solzii de pe ochi, curăţindu-ne grabnic inima, mintea, trupul şi sufletul de orice păcat care întinează şi întunecă ochiul inimii, ochiul minţii, ochiul trupului şi ochiul sufletului. Este anevoios, dar ce este deseori cu neputinţă la om, este totdeauna cu putinţă prin ajutorul lui Dumnezeu, în care să ne punem grabnic nădejdea prin credinţă şi rugăciune! Ca să n-avem solzi pe ochi!
Pacea inimilor noastre, cea mai mare bogăţie!
Când admirăm florile, când privirea se bucură în zbor de fluturi ( ce gingaşe făpturi, parcă ar fi îngeri!) şi când ziua senină ne inundă inima şi sufletul cu bucurii nemăsurate, înseamnă că suntem pe drumul cel bun, adică suntem sănătoşi, suntem salvaţi! Să vezi în fiecare zidire degetul lui Dumnezeu! Să fii mereu în extaz, în iluminare divină, dumnezeiască! Să devii înger, fluture, floare, zi senină, pentru fiecare om pe care-l întâlneşti! Delicat ca un fluture, suav ca o floare şi un zâmbet ca o zi senină! Atunci s-ar schimba faţa lumii. Nimic hidos şi nemernic nu mai poate cotropi fiinţa noastră chemată pentru alte zări!
Într-una din zile, am auzit cum o fiinţă a lui Dumnezeu, se prăjea în toate măruntaiele, stropşindu-se în cascade năvalnice asupra unei alte fiinţe, amărâte, de altfel. Am încercat un sentiment de groază şi desele mele încercări de a potoli pârjolul a dus cât de cât la o oarecare pace. Pacea inimilor noastre este, după cum spun cei ce au gustat-o, cea mai mare bogăţie!
Pacea inimii, înseamnă pacea cu Dumnezeu!
Pacea inimii, înseamnă pacea cu oamenii!
Pacea inimii, înseamnă pacea cu îngerul păzitor !
Pacea inimii, înseamnă a iubi fluturii, florile şi ziua senină !
P.S. Calinic -
Episcop al Argeşului şi Muscelului |
P.S. Calinic
Cu steaua, Doina Hlinka
La săniuş, Doina Hlinka |