ÎNGERUL DIN JET

Adesea când adormi, poete,
pe-un stih zbârlit de-mpotriviri
prin colturi luna îsi trimete
nãluci cu harfele subtiri.

Atunci, la masa unde-asearã
cuvântul dârz ca un mistret
sta ne-mblânzit în cãlimarã,
un înger fulgerã în jet.

La masã-n locul tãu el pune
minunea mâinii pe condei.
Tu dormi si îngerul supune
silabe, strofe si trohei…

În zori e jiltul gol de raze,
dar tot ce singur n-ai înfrânt
s-a spart din slove în topaze
si s-a-mblânzit de Duhul Sfânt.

ARHITECTURÃ

Vrând clipelor sã pui parâmã
si umbrelor sã pui odgon
din vremea care se fãrâmã
faci, noaptea, lespezi de beton.

Si trupul gol al umbrei tale
l-îngropi în zidul tãu nocturn,
din piatra-acestei catedrale
sã nu se surpe nici un turn.

În zori îsi scapã-n hãu mistria
si-adormi pe-un hârb de curcubeu
visând c-ai tencuit vecia
pe sângele lui Dumnezeu.

MARELE PLÂNS

Marele plâns n-are lacrimi
si nu stie vorbe de lut.
Asemeni izvorului tainic din stâncã
el gâlgâie-adâncului mut.

Marele cântec n-are sunet
el nu stie vânturi de foc.
El muscã din noi hãlci mari de luminã
si suie cu ele în cioc.

Marile morti n-au morminte
si nu stiu pãmântul afund.
Acolo în arderi, în scrumuri, în inimi
Marile morti se ascund.

METANIE

Doamne, fã din suferintã
pod de aur, pod înalt.
Fã din lacrimã velintã
Ca-ntr-un pat adânc si cald.

Din lovirile nedrepte,
faguri facã-se si vin.
Din înfrângeri scãri si trepte,
din cãderi urcus alpin.

Din veninul pus în canã
fã miresme ce nu pier.
Fã din fiecare ranã
o cãdelnitã spre cer.

Si din fiece dezastru
Si crepuscul stins în piept,
Doamne, fã lãstun albastru
Si fã zâmbet întelept.

COLIBA

În tainele pãdurii nãzdrãvane
Aflaserãm coliba din povesti,
cu turtã dulce, sus, în loc de-olane,
cu prag de zahãr si lãstuni ceresti.

Ferestrele pãreau de nestemate,
Tesea corãbii luna pe gherghef.
Ciupercile cãrau brocart în spate
si l-asterneau pe trepte de sidef.

Cu fragi si temenele de mãtasã
ne-ntâmpina si raiul la uluci,
eu, împãrat si tu, împãrãteasã,
pe un tãrâm albastru de nãluci.

Ne presãrasem toatã depãrtarea
Si pulberea cu aurul din noi…
De ce n-a fost sã nu mai stim cãrarea,
Nici pasul care duce înapoi ?

ÎNTREBARE

Adâncã-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cãrtilor mã-ndrum
si-ntreb în soaptã fiece volum:
- Tu esti ? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:
- Tu esti ? Si nici iubita nu-mi rãspunde.
Îmi umplu cupa-n vin sã mã scufunde,
Întreb: - Tu esti ? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: - Tu esti ? Si tace.
Si cum mã prãbusesc în jilt înfrânt,
din zid o umbrã albã se desface...

Mã-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Întreb: - Tu esti ? Si umbra spune: - Sunt.

FACERE

În Nazaret e-o primãvarã dulce
si zburdã-n ea copilul de dulgher
si prag se-neacã-n aur si ungher,
Oriunde el surâde sau se duce.

Atinge-un lemn si stopi de juvaier
tâsnesc din ciotul pus sã se usuce.
Aleargã-n drum si ulita strãluce,
Ca noaptea, drumul robilor pe cer.

Se joacã-n praf si colbul ca o iascã
Musteste flori sub tãlpile lui mici.
A râs: scaietii-ncep sã gângureascã

Si pietrele prind viers de rândunici.
Un pas: si pomii-n hainã îngereascã
merg dupã El cu pasi de ucenici.

RIDICÃ-TE, GHEORGHE, RIDICÃ-TE, IOANE !

Nu pentru-o lopatã de rumenã pâine,
Nu pentru pãtule, nu pentru pogoane,
Ci pentru vãzduhul tãu liber de mâine
Ridicã-te, Gheorghe, ridicã-te, Ioane !

Pentru sângele neamului tãu curs prin santuri,
Pentru cântecul tãu, tintuit în piroane,
Pentru lacrima soarelui tãu pus în lanturi,
Ridicã-te, Gheorghe, ridicã-te, Ioane !

Nu pentru mânia scrâsnitã-n mãsele,
Ci ca sã aduni chiuind pe tãpsane
O claie de zãri si-o cãciulã de stele,
Ridicã-te, Gheorghe, ridicã-te, Ioane !

Asa ca sã bei libertatea din ciuturi
Si-n ea sã te-afunzi ca un cer în bulboane
Si zarzãnii ei peste tine sã-i scuturi
Ridicã-te, Gheorghe, ridicã-te, Ioane !

Si ca sã-ti pui tot sãrutul fierbinte
Pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
Peste toate ce slobode-ti ies înainte,
Ridicã-te, Gheorghe, ridicã-te Ioane !

Ridicã-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii,
Ridicã-te, Ioane, pe sfinte ciolane,
Sus pe lumina din urmã-a furtunii,
Ridicã-te, Gheorghe, ridicã-te, Ioane !