ANUL II - Aparitie trimestrialã
Nr. 3 - Aprilie, Mai, Iunie 2002
Editatã de Asociatia Nova International cu sprijinul EPISCOPIEI ARGESULUI SI MUSCELULUI
Ilustratii: Cercul de Artã „COLINARII“, Vrãnesti - Arges

Din sumar:

Satul românesc contemporan SOS
Calinic Argatu - modelul Ion Pillat (111 ani de la nastere)
Interviu cu domnul Constantin Nicolescu - senator de Arges
Întoarcerea fiului cãtre sat
Un nou cerc de artã: COLINARII - Scoala Vrãnesti - Arges
Comuna Mihãiesti - între traditie si modernitate
Cãlusul argesean
Radu Gyr - poeme

ISTORIE SI DOCUMENT

Localitate veche, atestatã la 3 iulie 1512 (1513), când Neagoe Basarab „întãreste Mãnãstirii Cutulnuz de la Athos satele sale hotãrnicite de boieri… În aceeasi zi este amintitã si Vãlceaua Drãghiciului din judetul Muscel si Pãdureti“. Când s-a stabilit hotarul satului Hârtesti, printre martori era si Sandru din Drãghici „si hotarul acelui sat... trece Arghiselul si merge pe culme, trece peste douã drumuri si desparte hotarul cu Mihãiestii“.
În mai 1531, Vlad Înecatul întãreste Mãnãstirii Cutulnuz de la Muntele Athos mai multe sate, repetând cã pentru hotarul satului Hârtesti printre martori a fost Sandru din Drãghici si cã satul se învecina cu Mihãiestii. Acelasi lucru, cu aceleasi date le repetã la 18 aprilie 1533 Vlad Vintilã Voievod. La 14 aprilie 1568, Petru Voievod întãreste „jupanitei Stanca si fratilor ei, anume Oancea si Negre, si cu fiii lor, câti le va lãsa Dumnezeu, sã le fie satul Mihãiestii toti, cu tot hotarul, pentru cã le este veche si dreaptã ocinã si dedinã... Si am vãzut, domnia mea, si cartea lui Radu Voievod si am citit-o si am vãzut, domnia mea, si am adeverit cã n-are Negre (altul decât cel citat - n.n.) nici un amestec pe acel mai sus zis sat, Mihãiesti, ci este de mostenire a jupanitei Stanca si al fratilor sãi, Oancea si Negre, încã de la bunica lor jupanita Visa. Astfel a rãmas dregãtorul domniei mele, jupan Stanciu, mare clucer, de lege dinaintea domniei mele“. Alexandru al doilea Mircea, la 5 mai 1572, întãreste lui „Oancea si fratilor sãi, Negre si Radu din Mihãiesti, si cu fiii lor, câti le va da Dumnezeu, ca sã le fie un sãlas de tigani, anume Oprea, cu tiganca si cu copiii sãi, pentru cã le sunt vechi si drepti tigani“.
La 13 iulie 1635, Vasile si Albu, fiii lui Albu Logofãt din Retevoiesti, vând lui Tudoran Slugeru mosie si rumâni în Aninoasa, având între martori si pe Matei din Mihãiesti. La 3 februarie 1634, când Matei Basarab întãrea proprietatea satului Jupânesti, avea ca martori, printre membrii Divanului, pe Marco Postelnicul, ginerele lui Matei din Mihãiesti. La 15 iunie 1635, Matei Basarab întãreste lui „Marco Postelnicul, ginerele lui Matei din Mihãiesti, din Judetul Muscel, ca sã-i fie ocinã în Mihãiesti, partea lui Nicola Mesterul din Mihãiesti, toatã, din câmp si din pãdure si din apã si din vatra satului si de peste tot hotarul“, cumpãratã cu o mie bani gata. Printre martorii din Mihãiesti erau Neagoe, Rusa si Radu al Popii. În aceeasi zi a mai cumpãrat pe tiganul Florea, cu cinci mii bani gata, si un copil de tigan, Stoica, cu 3500 bani gata. La 20 iulie 1635, sase boieri luati de jupâneasa Elina, „fata Mãndestilor si a lui Matei Postelnicul den Mihãiesti... pentru ca sã cãutãm si sã adeverãm pentru satul Mihãiesti: avut-au Mãndestii parte în sat în Mihãiesti, au n-au avut ? Si chematu-se-au vreodatã Mihãilesti, au nu s-au chemat ? ...si-am aflat în oras, în Câmpulung, un om bãtrân, Radu Tuchie, de o sutã de ani, si asa au mãrturisit înaintea noastrã, cum n-au pomenit, nici au auzit sã tie Mãndestii în Mihãiesti, nici s-au chemat Mihãiestii, Mihãilesti, nici dinioarã de la descãlecarea satului... Deci si noi, acesti sase boieri... asa am adevãrat... cã n-au tinut Mãndestii în Mihãilesti, nici dinioarã, cum au mãrturisit multi oameni buni si bãtrâni“.
Dumitru din Mihãiesti, feciorul lui Negre Postelnicul, la 19 octombrie 1636, a dat de pomanã vãrului sãu Oancea din Leresti „o delnitã în Mihãiesti... cãci m-au cãutat la vreme de nevoie. Vãrul sãu a dãruit-o la nunta nepotului meu Tudoran.“ Tot în anul 1636, Matei Basarab întãreste „jupanesii Stancãi si fratilor ei, Oancea si Negre, cu feciorii lor... ca sã le fie satul Mihãiesti tot, cu tot hotarul, pentru cã iaste a lor bãtrânã si dreaptã mosie si de bastinã“. Stanciu Bivel Clucer a pretins o treime din Mihãiesti, dar a pierdut în fata lui Petru Voievod, la 1568, pentru cã a fost mosia lor de la moasa lor (bunica - jupâneasa Visa). Uncheasul Dumitru, feciorul lui Negre Postelnicul din Mihãiesti, vinde lui Marco din Mihãiesti o delnitã, pentru nouã sute saizeci de bani, la 14 ianuarie 1636.
„La 5 februarie 1941, în comuna Drãghici erau cazati 13 ofiteri, 54 de subofiteri si 222 de soldati germani. Cel mai mare în grad era maiorul Fih v. Ohlen, care locuia la primar. Ofiterii plãteau 30 de lei pe zi pentru o camerã sau se plãteau 20 de lei pe zi pentru o camerã cu sobã si dusumea si 15 lei pe zi pentru o camerã cu dusumea, fãrã sobã. La 11 aprilie 1941, în comuna Drãghici erau 1564 de locuitori, cu 382 de case, din care doar 15 locuitori posedau grajduri pentru cai.“

CULTURÃ SI EDUCATIE

Începând cu anul 1953, întâlnim documente în care se vorbeste de activitatea culturalã a mihãiestenilor. Astfel, rapoartele de activitate consemneazã la Cãminul Cultural Vãcarea sezãtori, 48 planificate si tot atâtea realizate, seri culturale, 31 planificate si 59 realizate, conferinte pe diferite teme de interes cultural ori comunitar, planificate 92 si realizate 98. La Cãminul Cultural Desteptarea din comuna Drãghici, satul Vãcarea, existau sezãtori duminicale, cercuri de citit, bibliotecã cu colectiv bibliotecar ce ducea cãrtile la cititori acasã si le schimba din douã în douã sãptãmâni. Se realizau schimburi de experientã culturale între satele comunei. Citãm, în continuare, din procesul-verbal, din 16 iulie 1956, prin care Comitetul Executiv al Sfatului Popular al comunei Mihãiesti... „având în vedere H.C.M. nr. 661/1955, ne-am întrunit pentru a proceda la alegerea colectivului muzeal din comuna Drãghici, jud. Muscel, conform sarcinilor trasate de Sfatul popular Raional – Muzeul Raional. În urma prelucrãrii H.C.M. nr. 661/1955, a Regulamentului si a adresei nr. 35 a Sfatului Popular Raional, Comitetul Executiv al Sfatului Popular Drãghici, tinând seama de directivele date, a hotãrât înfiintarea unui muzeu local. Colectivul Muzeal în aceastã comunã se compune din urmãtorii tovarãsi:
1. Tov. Ioana N. Gheorghe, secretarul sfatului – ca responsabil
2. Tov. Ghinoiu Nicolae, director cãmin – Drãghici – secretar
3. Pisicã Valeriu, directorul Cãminului Cultural – Vãcarea – secretar
4. Ionescu Dumitru, directorul Scoalei Drãghici – secretar
5. Tov. Ionescu Dumitru, secretar U.T.M.
6. Tov. Dumitrache Victoria, presedinta comisiei de femei
7. Tov. Visoiu Alexandru, preot Drãghici“.
Între documente se aflã si un plan de muncã pentru realizarea obiectivelor pentru înfiintarea muzeului la Mihãiesti, cum ar fi gãsirea unei camere pentru depozitarea obiectelor si achizitionarea de vechi obiecte si documente care sã ateste vechimea si traditia acestei localitãti.

ÎNTRE TADITIE SI MODERNITATE

Comuna Mihãiesti este asezatã de-a lungul albiei Râului Târgului, pe soseaua ce duce spre Câmpulung Muscel, într-o zonã colinarã, pe o suprafatã de 34 km pãtrati, cu o populatie de 5886 persoane, însumând 2240 gospodãrii. Cele sapte sate: Mihãiesti, Drãghici, Valea Popii, Vãcarea, Furnicosi, Valea Bradului si Rudeni beneficiazã de sase scoli si cinci cãmine culturale.
Drumul spre Mihãiesti te poartã spre o altã dimensiune a timpului si te întâmpinã cu sfinte troite ridicate la margine de sosea, pe partea dreapta cu precãdere, noi paraclise sfintite, locuri de popas si de reculegere. Simboluri ale ospitalitãtii crestine asternute în vesnicie, lângã care cãlãtorul de prin alte locuri poate opri o clipã sã guste în liniste din apa vie, dãtãtoare de energii sufletesti. În localitate ne întâmpinã Parcul dendrologic, amenajare peisagisticã de exceptie, operã a ilustrului initiator de rezervatii naturale nationale inginer Iuliu Moldovan, al cãrui bust este amplasat în zona centralã a parcului. Lucrãrile de amenajare au început în perioada 1895-1901, iar în 1935 s-a creat partea dendrologicã, de partea peisagisticã ocupându-se arhitectul Rech Brun. Parcul are 65 hectare, suprafatã în care vegeteazã specii arbustive si arboricole de mare valoare stiintificã. O legendã vie, cu oameni ce au fost, care si-au consacrat viata unor idei care sã dãinuie si sã nu fie acoperite de uitare. Iuliu Moldovan – întemeietorul acestui monumental parc, a devenit arhetip, model demn pentru urmasi, iar sufletul sãu cãlãtoreste si azi prin spatiile acestui paradis pãmântesc din Mihãiestii de Arges. Acest inginer silvic a stiut cã singura valoare pe aceste locuri este omul, cu calitãtile si cu pãcatele sale, si cã meritã sã-ti pui viata în slujba lui. Cã Domnul ne-a trimis în luminã cu datoria sfântã de a reface grãdina paradisului pãrãginitã de pãcat, aici, pe pãmânt, unde… nimeni n-a murit niciodatã/toti au fost cãlãtori/au venit, s-au închinat la lunã/si s-au fãcut nori, dupã mãrturisirea metaforicã a poetului Valeriu Anania.
Cãlãtor prin aceastã frumoasã localitate a fost si poetul Nicolae Labis, care în timpul rãzboiului, refugiat împreunã cu familia, si-a petrecut o minunatã vreme a copilãriei în satul Vãcarea. Spiritul sãu poetic s-a îmbogãtit si cu darurile acestui sfânt pãmânt si, neîndoielnic, cu zestrea pe care învãtãtorul satului i-a dãruit-o cu generozitate. Mai târziu, în Scrisoare mamei, la Mãlini, cu ocazia luminatelor sãrbãtori ale Crãciunului, exista, poate, si o picãturã de amintire a satului argesean: Cred cã pe masã vinul m-asteaptã-n adormire/E vinul ros, din care pe-atunci n-ai vrut sã-mi dai,/În vremurile-acelea sãpate-n amintire,/C-o mamã grijulie si-un bãietel bãlai.
Un alt nume de prestigiu al poeziei românesti pe care l-a dat tãrii acest loc este Otilia Nicolescu. Nãscutã în satul Drãghici, poeta si-a petrecut copilãria pe aceste minunate plaiuri, de care nu s-a desmintit niciodatã. Foarte multe din poemele sale le-a scris la casa natalã, unde venea vara, împreunã cu scriitori de prestigiu ai literaturii nationale, între care Romul Munteanu, Dana Dumitriu, Nichita Stãnescu, Gheorghe Tomozei si multi altii. Intelectualii satului îsi amintesc si acum cu bucurie de serile literare de la casa poetei de peste râu, de discutiile interminabile despre cultura si poezia românã.

NU POTI VORBI DE OM FÃRÃ FAPTELE LUI

Si nu putine au fost realizãrile cultural-educative ale anilor despre care documentele vorbesc. Si nu întâmplãtor unul din cãminele culturale se chema Desteptarea, iar oamenii vremilor trecute aveau un ideal mostenit de la strãmosi în ceea ce priveste educatia si cultura generatiilor noi. În adevãr, e nevoie de o trezire generalã, de o desteptare a spiritelor, de o aplecare cãtre suflet. Or, satele ultimilor ani sunt atinse de secetã, prea mare este aplecarea spre valorile materiale si uitãm de comuniunea dintre generatii si de strãdania de a-i face subiect pe copii, de a actualiza valorile existente si de a le da contur. Copilul are nevoie sã fie redescoperit ca dar al lui Dumnezeu. Trebuie cântãrit cu luare aminte si cu rãspundere moralã în ce mãsurã este un dar si nu o povarã. Buna crestere si formarea personalitãtii copilului sunt lucrarea întregii comunitãti. Vârsta copilãriei este o vârstã regalã, în scoalã ea trebuie sã fie un timp de fericire pentru sufletul copilului, timp ce-i va rãmâne vesnic în amintire. Azi, mihãiestenii îsi amintesc cu smerenie de numele dascãlului lor Valeriu Pisicã, «un adevãrat apostol, ne spune domnul Iana Ion Liviu, consilier pe probleme de culturã si educatie. Noi, fostii sãi elevi i-am fãcut criptã cu mâinile noastre, din dragoste si din respect. Era exigent si drept si lumea îl pretuia pentru grija pe care o purta fiecãrui copil, fãrã deosebire. Este initiatorul corului bãrbãtesc din Mihãiesti, care a fost celebru. Dupã modelul si în amintirea sa, am initiat un grup vocal bãrbãtesc „Dorurile muscelene“, din unsprezece persoane cu pasiune pentru izvorul nesecat al cântecului traditional. În repertoriu avem cântece vechi, aproape uitate, acoperite de cenusa vremii, cum ar fi: „Foaie verde de mãr dulce“, „Frunzã verde-ngãlbenitã“, „Nu sunt bolovani pe drum“ s.a. Conducãtor si dirijor de bazã este un lãutar în vârstã din etnia rromã. Dorim, cu sprijinul tuturor intelectualilor, sã ne întoarcem cu fata la traditii, la culturã, tinând cont de degradarea folclorului, a cântecului si chiar a limbii noastre românesti, acceptând în acelasi timp si noul, dacã el exprimã viata în diversitatea ei.»

MÃRTURISIREA UNUI PRIMAR

Comuna Mihãiesti, privitã cu ochiul grãbit, creeazã sentimentul unui spatiu limpede, plin de frumuseti naturale, cu case îngrijite, în rosturile lor, în care trãieste o lume uitatã de povara vietii. Mihãiestenii însã, ne spun cu tristete liderii comunitari, au sãrãcit. Starea de fapte de aici se înscrie în aceeasi dramã a satului românesc la rãscruce, a satului împuscat în aripã.
Vorbim cu primarul comunei Mihãiesti, domnul Gheorghe Matei, un tânãr, am zice mai de grabã sceptic, din nefericire, pe care îl ascultãm cu atentie si nu-l întrerupem, cãci vorba cronicarului: Cu anevoie iaste a nu spune adevãrul.
„Comuna noastrã a sãrãcit, oamenii nu mai au locuri de muncã în ultimii ani. Sãtenii, în majoritate, detin mici petice de pãmânt, putini sunt cei care au un hectar sau douã. Apoi, dacã e secetã, pãmântul nu mai asigurã hrana necesarã. Ne confruntãm cu mari greutãti în acest plan, mai ales cã avem sate defavorizate, unde locuiesc rromi si rudari. Grija noastrã s-a îndreptat cãtre copiii din aceste sate, cãtre acordarea de sprijin material pentru ca ei, copiii acestor etnii, sã fie scolarizati, spre a putea fi integrati în viata socialã. Gândim cã numai prin educatie si instructie putem sã îndreptãm drumul pe care de foarte multe ori tinerii riscã sã-l rãtãceascã si atunci va fi grav pentru întreaga lume a acestei localitãti. E nevoie de o trezire generalã, privind înapoi la înaintasi, de o participare activã la trezirea constiintelor liderilor culturali si spirituali, dascãli si preoti, care sã participe activ, sã punã suflet în misiunea pe care o au de a forma constiinte. Dacã nu salvãm noile generatii de copii, satul nostru este pierdut. În fata ochilor nostri se deruleazã un film trist: scoala si-a pierdut menirea de „altar de jertfã“, dascãlul, în multe cazuri, nu mai e ascultat si respectat de copii si de pãrinti, dominã haosul la ore si în pauze, unii profesori truncheazã orele, intrând târziu si iesind înainte de sunarea clopotelului, dacã acesta mai existã. Se fumeazã, se beau cafele, nu mai existã grija unui limbaj elevat în fata elevilor. Pãrintii copiilor buni cautã profesori sã le dea meditatii contra cost. O parte dintre profesorii din Mihãiesti vin din alte localitãti, sunt navetisti, în ciuda faptului cã profesorii nostri din Mihãiesti sunt risipiti în cele patru vânturi: un profesor din Mihãiesti predã la Stâlpeni, un învãtãtor predã la Titesti, un altul predã la Câmpulung, avem profesor de englezã care predã în Pitesti, terminã acum Scoala pedagogicã, Bãdeanu Ionela, un foarte bun copil din Mihãiesti, care are catedrã în comunã, pe care functioneazã momentan un suplinitor. Si toti acesti dascãli doresc sa predea în Mihãiesti, unde au rostul lor bine determinat din vechime, iar cei existenti din alte locuri doresc sã meargã în satele lor natale, unde sã se apropie cu sfintenie, împreunã cu preotul, de sufletele copiilor, care au nevoie de educatie si cunoastere. Cunoastem cã este o situatie generalã mostenitã în toate satele, dar care trebuie si poate sã fie corectatã. Satul are nevoie de aceastã ordine si dascãlii sã se întoarcã drept apostoli în satele în care au vãzut lumina zilei si fatã de care au o datorie moralã.
Învãtãmântul în Mihãiesti va cãpãta sãnãtate când copiii se vor întrece în spectacole, în recitaluri, când vor avea coruri, formatii de dansuri populare, concursuri între scoli pe teme literare, de circulatie, cros, jocuri sub îndrumarea învãtãtorilor si a profesorilor, iar duminicile sã le petreacã, împreunã cu dascãlii lor, la bisericile din comunã, spre a asculta cuvinte de învãtãturã pentru suflet.“
Interlocutorul nostru încheie trist: „Nu mai existã interes decât pentru partea materialã. Mã tem cã mor si nu mai vãd comuna mea reasezatã în propriile ei valori.“ I-am întãrit primarului tânãr de la Mihãiesti cã si noi vom trãi si vom vedea împreunã satul natal într-o nouã luminã.

DIN AMINTIRI...

Satul Drãghici este unul dintre satele comunei Mihãiesti care au avut o puternicã stare economicã. „Oamenii aici se ocupau cu fabricatul varului, localitatea afându-se aproape de Muntele Mateias, locuitorii aveau posibilitatea sã care piatrã si sã dezvolte aceastã afacere, care devenise bãnoasã. Este o zonã renumitã si pentru industria tuicii. Gheorghe Iorgulescu era unul dintre fabricantii de tuicã care exporta importante cantitãti si a fost decorat cu medalia de aur la expozitiile de tuicã din Viena si Paris, pentru calitatea exceptionalã a tuicii românesti. Tuicã se aflã si astãzi la Drãghici si ideea cu exportul nu este de neglijat. Erau câtiva boieri care se aflau în bune raporturi sociale cu lumea sãracã. Ei îsi câstigaserã averea prin muncã cinstitã si fãceau si acte de filantropie. Oprea Iorgulescu, de exemplu, a donat toatã averea lui în folosul unei fundatii culturale; azi Scoala Nr. 1 din Câmpulung Muscel îi poartã numele. Era bogat. Avea 100 de hectare de pãmânt. Exista coeziune între bogat si sãrac. Atunci am trãit mai rãu decât acum. Am învãtat sã ne vãitãm. Ãsta e pãcatul nostru. Apoi, parvenitii de azi se uitã sã-i ia si sufletul celui de alãturi. Lumea, în vremea noastrã, era mai luminatã sufleteste. Duminica erau bisericile pline de copii, femei si bãrbati. Azi copiii nu intrã în bisericã datoritã cadrelor didactice; nu intrã ele, nu intrã nici ei. S-au pierdut obiceiurile, iar copiii n-au educatie patrioticã si nici religioasã. Nu cunosc Imnul National. Educatia trebuie fãcutã cum se cuvine în scoalã si în bisericã. Nu e unitate de vedere nici în primãrie, nici în scoli. (Constantin Ceausu – 81 de ani)

FLUIER DE RÃSUNÃ SATUL
SI DE-A LUNGUL SI DE-A LATUL

Ziua de Înãltare a Domnului si Ziua Eroilor, totodatã, dã prilej de sfântã sãrbãtoare la Cãminul Cultural Drãghici. Moment rar, pe care lumea de aici, de la mic la mare, îl trãieste cu mare bucurie. Alãturi de domnul Tudor Sevastian - directorul Directiei Culturã, Culte si Patrimoniu din Judetul Arges, de liderii comunitari, de câtiva intelectuali destoinici ai satului, însotiti de pãrintele Ristea, am poposit si noi în aceastã grãdinã plinã ochi de surprize. Slujba religioasã, pretuirea eroilor au fãcut începutul acestei zile de neuitat. Copiii de grãdinitã si din clasele mici (a II-a si a IV-a) sub îndrumarea doamnei învãtãtoare Ristea Maria - preoteasa - deschid prin rugãciune spectacolul de cântec si dans. Grupul „Mlãdite drãghicene“ se dezlãntuie apoi, pe scena înaltã, în miscãri ritmice de dans, însotite de cântece - alese melodii ale locului pentru vârsta copilãriei. Chipurile celor aproximativ 200 de participanti se transfigureazã. Privim aici viitori dansatori si muzicieni demni de marile scene ale lumii. Doamna învãtãtoare Natalia Pisicã ne mãrturiseste cã lumea de aici are un dar înãscut al cântecului si al dansului. Si iatã-i si pe vrednicii urmasi ai vestitului cor bãrbãtesc din Vãcarea, despre care tânãrul consilier Liviu Iana, initiatorul si membru marcant al grupului vocal, ne relatase mai sus. Dorurile muscelene ne transferã îndãrat, cu voce si fluier, într-o altã lume, cu cântecul rupt din raiul folclorului vechi muscelean din spatiul mioritic: Ce mi-e mie drag în viatã / muntele plin cu verdeatã / iar ciobanul fluierând / si mândruta mea cântând. Admirabile cântece, prin care învie o lume a bunilor, cãlãtori prin spatiul acesta deluros si însetat de nemurire.
„Se înnoadã traditia, continuã interlocutoarea noastrã, în vârstã de 76 de ani. Poate cã, împinsi de la spate si îndemnati, se vor implica toti intelectualii sã realizeze astfel de actiuni. Sunt necesare contra televiziunii care-i tulburã pe copii si pe tineri. Ceea ce vãd pe micul ecran vine în conflict cu educatia primitã la scoalã. De aceea cadrele didactice au foarte mult de muncã în perioada urmãtoare.“
Sãrbãtoarea de la Drãghici s-a încheiat cu un urias foc de tabãrã: hora româneascã s-a încins o datã cu voia bunã. N-am vrea sã se creadã cã umblãm prin sate, ca Diogene cinicul, cu lumânarea aprinsã, dar, dintre cele 50 de cadre didactice care poartã pe umeri datoria de a educa 600 de copii, foarte putine au participat la aceastã festivitate si nici n-am avut zvon cã în cãminele culturale din satele vecine ar fi fost astfel de activitãti. Bãtrânii satelor, si numai ei, vorbesc de unitate, de trezire a spiritului de cooperare care sã facã posibilã renasterea unei noi lumi, care sã nu semene cu aceea a trecutului, dar care sã fie la fel de bunã. Clopotelul a sunat...

Au consemnat: Elisaveta si Vasile NOVAC

OTILIA NICOLESCU
- In memoriam -

Sunet

Fãrã amintire am trecut inelul
De mirare m-am încins cu-n sunet
Si am vãzut roua înfloratã
Cum o paste mielul.

Timpul palid s-a îndrãgostit
A cãzut pe iarba din cuvinte
Pe cuvinte au cãzut ninsori
Ochiul s-a lovit de sunete-mpietrite.

Sferã a tãcerii, glob însângerat
Nunta e de ceatã, mielul a pierit
Zilele prea albe duc însingurat
Acel sunet straniu ce m-a-ncercuit.

Verdele visat

Si se fãcuse aerul de plumb
Prin raze pâlpâia o moarte linã
Paloarea cumpenei se retrãgea
În verdele visat dintr-o luminã.

Se înnoptase în ochi si-n amintire
Peceti de cearã se scufundau tãcut
O pasãre murise si ceasul era mut.

Echilibru straniu

Lunecã o insulã de ceatã
se destramã simplu ca un vis.

Tu n-ai mers pe margini niciodatã
Coborând în tine
echilibru straniu
când dansând pe sârma
lungului abis,
goluri prãbusesti în întrebare
sub cupola sângelui vuind
si deodatã, ca din întâmplare,
luneci de pe sârmã

si pãmântul îti zâmbeste trist.

Floare carnivorã

Oho, sângele meu,
din tine voi ridica o bisericã
cu solzi aurii, cântãtori.
Voi deschide un estuar
cu raze blânde, ucigãtoare
printre malurile mortii
luminând
luminând.