ICOANA LUI IISUS

A cutezat satana de m-a batjocorit
Cã Îti sãrut icoana, o scândurã boitã:
Deodatã codri cosmici din lemn au înflorit
Si pânã-n cer se-aprise culoarea istovitã.

Tronai acuma peste-al pãdurilor sobor,
Lumina dezrobitã din pãmântesti vopsele
Se-toarse iar în raze de vesnici sori si stele
Si te învesmântarã ca pe Stãpânul lor.

STÂLPNICUL

Râvnesc sã fug de lume, nu-n pustii
Si nici în pesteri negre ca-n vechime
Ci stâlpnic voi sã ma strãmut de viu
Sus, cât mai sus, în Sfânta-Ti înãltime.

Si nu vreau Doamne, piatrã ridicatã
Tu însuti sã-mi fii stâlpu-ametitor
Din piscul Tãu, de-ngãdui, niciodatã
Pentru nimic sã nu mã mai cobor.

UN FIR DE PÃR

O, Doamne, iatã, tristã viata-mi trece,
Si m-a sleit misteriosu-Ti joc
Tu stai de fatã-n tot ce se petrece
Nu te ascunzi, dar nu te pot gãsi deloc.

Cãci depãrtãrile de tine nu-s departe
Esti pretutindeni, ierti, îndrepti, mângâi,
Un fir de pãr de Tine mã desparte
Si totusi dincolo de orice fel de dincolo, rãmâi.

LIMBA CEREASCÃ

Doamne, pânã a nu te cunoaste eram ca mut,
Vorbele nu treceau dincolo de mine,
Cuvântul n-avea zare, grai de lut,
Nici semenii nu mã întelegeau bine.

Doamne, îngãduie în genunchi sã-Ti multumesc,
Cã pe mine, miselul, rob spurcãciunii,
M-ai învãtat acum, ca pe îngeri, sã vorbesc
Limba cereascã, universalã, a rugãciunii.

CERSETORUL

Cunosc demult o blândã tarã veche:
Se-nvecina cu basmul si balada
Avea mai gingas sufletul ca nada,
Iar inima mai purã ca zãpada
Si milostivã fãrã de pereche.

Ca sa-ti încerce multa-ti bunãtate,
O, tara mea mâncatã de jivine,
Pe drumurile-ti albe-n triste sate,
Cu traista de cersetor în spate,
Azi iar colindã Dumnezeu prin tine.

EMAUS

Nu uita: Emausul poate fi orice cale
Domnul e pururi tainicul cãlãtor
Se-alãturã-n drum mâhnirilor tale
Si seara la hanul sãrac, ti-e însotitor.

Cunoaste-L pe Cel ce binecuvânteazã,
Pâinea duhului cu tine frângând
El, surâzându-ti te ospãteazã
Cu neînvinsa lui pace viteazã
Si pânã la moarte nu vei fi flãmând.

SPINUL

Si-acum se plânge spinul, cã-mpletit
Te-a sângerat cu aspra lui coroanã
Fãrã de voia lui, ci doar silit
De gâzi, în nebuneasca lor prigoanã.

Dar nu îl cert c-a stat sa-l împleteascã
Ci când si-nfipse ramurile-i crunte
Nu s-a-ndurat deodatã sã-nfloreascã
Acolo sus, pe chinuita-Ti frunte.

STRAJA

Pune Doamne strajã penei mele
Si-ngrãdiri limbutului condei
Fãrã urã, fãrã pripã, nici tocmele
Sã ste-n slujba sacrelor idei.

Duhul înnoirii cu smerire
Sã le fie sfetnic drept si Avã
Cu-nteleaptã dreaptã ocrotire
Nu ispitã, ifos, rãtãcire:
Slava Ta vrea pace nu gâlceavã.

SIHASTRUL
Pãrintelui Daniel

Sãlasul lui pe râpile surpate
Este demult un orb cotlon de minã
Cu beznele de-a pururi înghetate
Sihastru arde-ades ca o luminã.

La rãsãrit el face-o-nchinãciune
Cu ochii-nchisi pe radiosul vis.
Si intr-ncet smerit în rugãciune
Ca în pridvorul cerului deschis.

MIRUNGERE

Mã scoate din lumestile nãvale,
Din iuresul cãtre izbânzi prin veac.
O scînteiere a luminii Tale
Si toate darurile vremii praf se fac.

Nu mai voiesc, cu lauri sã mã ungã
Nici chip în piatrã faimei a-mi sculpta
Ci inima în crestet sã-mi atingã
Mirungerea cu frumusetea Ta.

NEMURIREA

Râvnesti sã pui un capãt luptei grele
Si prin tumultul lumilor sã treci,
Cu binele ce-ai sãvârsit în ele
Sã te asezi în liniste de veci ?

Ci-n van astepti rãsplata viitoare
Ca o odihnã dupã un sfârsit.
Nu, nemurira nu este o stare,
Ci o lucrare fãrã de sfârsit.

LUMINÃ LINÃ

Luminã linã a Sfintei Marii
Vino în acest amurg de lume
Sã ne scapi de agonicele zvârcoliri.
Iatã, omul pune la cale anume
Spulberul nefericitei Tale zidiri.

Nu cad astre mânioase peste noi
Nu-si varsã oceanele sodomul
Ci-n aceastã laicã Judecatã de Apoi
Pãmântul ajuns un biet gunoi
Il face praf si puzderie atomul.

CE TRIST E DOAMNE

Ce trist e Doamne, numai doar sã-Ti scriu
Cu gîndul si cu inima la rime
Mã-nfund în câte o vorbã ca-n pustiu
Si-n vers dulceag m-ascund de-a Ta asprime.
Mã-nsel eu singur slove însirând
Pe cerul de hârtie, Tie stele
Stiind cã-n orice clipã, rând cu rând
Tu mã citesti pe mine, nu pe ele.