Din sumar

La ce e bună poezia?
Dragostea de semeni şi iubirea de Dumnezeu
Tot ce glăsuieşte aici este lutul de pe dealuri trecut prin roata olarului
Dan Gherasimescu - creator popular
Poezia orală inuită
Ulciorul
Eu şi satul
Un impuls adânc al rădăcinilor
Prima poveste - Povestea craiului de rouă
Copiii de la Albeştii de Argeş îşi venerează strămoşii
Interpretarea textului poetic
La Cina de Taină pe Noul Pământ


Revistă editată de
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL
cu sprijinul Consiliului Local
al Primăriei Piteşti
şi al Episcopiei Argeşului şi Muscelului

 
     
     
 

Website realizat şi întreţinut de Valentin ENACHE (mail - website) © 2004,
Asociaţia NOVA INTERNAŢIONAL,
Piteşti, Argeş, Romania

 
     

Copiii de la Albeştii de Arges îşi venerează strămoşii

Ziua Înălţării Domnului e una din luminatele sărbători ale creştinătăţii, o sărbătoare a bucuriei, prilej cu care lumea înalţă privirile şi sufletul către cer, către Iisus Hristos, izvorul bunătăţii nesecate, imagine strălucitoare a Adevărului, către Maica Luminii şi către toţi Sfinţii Martiri. După oficierea Sfintei Liturghii, am ajuns în mijlocul copiilor de la Şcoala din Albeştii de Argeş, care, în straie tradiţionale, se adunaseră în jurul Monumentului Eroilor din localitate, alături de învăţători, profesori, părinţi, preoţi şi nu în ultimul rând, de primarul comunei. Ziua Eroilor coincide cu ziua Învierii Domnului, în chip fericit, eroii fiind de fapt martirii istoriei noastre recente, luptători pentru credinţă şi libertate, ca şi sfinţii din istoria creştină.

Un sobor de preoţi din localitate au oficiat un Te Deum şi s-au pomenit eroii ultimelor războaie mondiale, după care corul de copii dirijat de prfesoara Ilina Rodica-Mihaela a prezentat imnul „Deşteaptă-te, române!”, precum şi cântecele „Odă bucuriei!”, „Potoleşte tu furtuna…!, „Aşa-i românul”, „Doamne, ocroteşte-i pe români!” şi altele. A urmat corul „Sfântul Ioan”, cor al bisericii, realizat din copii şi părinţi. Apoi elevii claselor V-VIII au recitat versuri. A urmat o şezătoare literară pe tema poeziei şi rolului cărţii în procesul cultural-educativ din şcoli, la care au participat în prima parte un număr reprezentativ de elevi, profesori şi invitaţi.

În cea de a doua parte a urmat o dezbatere pe aceleaşi teme educative şi culturale la care a fost prezent alături de dascăli şi domnul primar Vasile Sava, fiu al localităţii Albeştii de Argeş, care se implică permanent la rezolvarea problemelor, cu precădere sociale, ce se ivesc în şcoală. „Sunt conştient - ne spune domnul primar Sava - că şcoala este şi va fi pe primul loc şi ne străduim să investim cât mai mult pentru proiectele şcolii spre a crea condiţii bune la învăţătură şi educaţie pentru copii. Dorim ca generaţia care pleacă din satele noastre să se realizeze în planul muncii şi al vieţii. Am făcut recent instalaţia electrică, în ideea unui proiect al Ministerului Invăţământului pentru realizarea încălzirii centrale, spaţiul pentru bibliotecă şi cabinetul de informatică. Sunt încă foarte multe lucruri de făcut şi în educaţie, cultură, şi în planul social al şcolii. Personal sunt aproape de cadrele didactice şi cu posibilităţile Consiliului Local si ale Primăriei venim în permanenţă în sprijinul şcolii.”

Printre realizările şi proiectele şcolii de la Albeştii de Argeş am notat: revigorarea clubului de desen „Cromo„, sub îndrumarea profesoarei Nicoleta Pristavu, ale căror desene au fost promovate cu succes în Revista „Satul Natal” nr.14 ; un cerc de poezie sub îndrumarea profesorului - poet Cristian Ciucar ; un cerc de creaţie literară şi folclor organizat de profesoare Aurelia Andrei, autoare a unei cărţi de legende locale, care face parte dintr-un proiect ce se va realiza în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local din comună. Doamna directoare Viorica Chiriloiu este, de fapt, sufletul acestor activităţi. Veşnic în inima problemelor şcolii şi cu grijă pentru tot ce este necesar pentru şcoală şi pentru copii, are dorinţa să lase în urmă lucruri exemplare şi crede în puterea exemplului. Iată ce ne mărturiseşte : „ Şcoala noastră se distinge între şcolile rurale mai întâi prin cercul de desen iniţiat şi condus de doamna profesoară Stoica şi apoi prin disponibilitatea tuturor cadrelor didactice din şcoală de a lucra cu copiii în varii domenii : muzică, creaţie literară şi folclorică, de a le cultiva dragostea de carte, dragostea de tradiţiile strămoşeşti şi faţă de satul natal. Domnişoara profesoară Aurelia Andrei a redactat revista culturală a şcolii „ABC”, având ca preocupare esenţială de a-i introduce pe copii în lumea poeziei, de a publica din creaţiile lor literare ori folclorice. Dorim chiar să creăm aici un centru de creaţie literară şi folclor fiindcă zona este foarte bogată în legende şi creaţii populare. De aceea şi copiii desenează cu precădere basme, poveşti, tradiţii s.a. Fostul nostru elev, Cristian Ciucar s-a întors, după absolvirea Universităţii Bucureşti, la şcoala din satul natal şi este de mare sprijin copiilor prin activităţile de creaţie şi întâlnirile cu scriitorii pe care le realizează. Colegii noştri profesori colaboarează între ei , lucrând într-un spirit de echipă. Majoritatea profesorilor din şcoala noastră sunt din localitate, de aceea pun suflet şi poposesc în mijlocul copiilor şi în afara orelor de curs pentru activităţi extraşcolare. N-am vrea s-o pierdem la toamnă pe profesoara de engleză, Ilina Rodica Mihaela, care e foarte talentată şi realizează grupuri vocale cu copiii şi conduce corul şcolii. Copiii noştri sunt crescuţi la sat cu mult bun-simţ, cu dragoste de Dumnezeu, cu credinţă, cu multă sensibilitate. Au predispoziţie pentru creaţie şi am dori să ne întâlnim mai des cu scriitori care să le vorbească despre experienţa lor, să-i îndrume pe căile creaţiei, care îi face mai buni apropiindu-i de adevăr. De ziua comunei, copiii au recitat pe întrecute din cărţile pe care Asociaţia Nova Internaţional le-a adus în şcoală, mai ales poeziile despre sat.

Nu sunt toţi buni la învăţătură dar sunt cu suflet curat şi dornici să facă ceva în viaţă. Nu dorim să facem din toţi artişti ori pictori ori poeţi, ci dorim să dăm societăţii oameni adevăraţi, care să ducă mai departe valorile noastre culturale şi spirituale. Vom intra în Europa cu tradiţiile noastre culturale care sunt unice. Am fost de cinci ori cu copiii în Franţa şi am prezentat spectacole folclorice, am realizat şezători şi le-au plăcut în mod deosebit francezilor. Prima oară am fost în Franţa în 1991, pe Coasta de Azur copiii au făcut o impresie extraordinară, au recitat şi poezie românească şi în franceză, au prezentat desenele. Atât de mult i-au apreciat pe copiii noştri, încât am fost primii români primiţi la Primăria din Monaco. Au făcut o impresie extraordinară şi au fost invitaţi şi în anul următor le-au creat asociaţie „Les amis de la France” a cărei preşedintă am fost. Acum îi aşteptăm pe francezi să vină la noi.In continuare îi vom încuraja pe copii şi pe tineri şi dorim să revină în sat spre a-i da un plus de strălucire prin munca şi activitatea lor.”

A consemnat E.N.

     
 

Înapoi susÎnapoi la pagina anterioarăTipăreşte această pagină